Nu mă pricep la nimic. În orice caz, la nimic care să fi necesitat o pregătire temeinică, bazată pe studiu intens, și ani pierduți cu facultăți și doctorate. Asta mă face să privesc cu un amestec de fascinație și detașare frustrarea oamenilor care s-au chinuit ani de zile ca să învețe o meserie pentru care acum sînt prost plătiți. Aroganța lor, precum și discursul de mici Dumnezei, îmi lasă mereu un zîmbet larg pe față. Sigur, e mai plăcut atunci cînd nu intru personal în contact cu ei.

Colegul Bărbosu, de exemplu, are o poveste lungă despre cum n-a știut un tip de la RDS să-i configureze rețeaua dă internet pe Mac. Tipul știa doar pe PC-uri. Cînd Bărbosu l-a întrebat care-i explicația faptului că același Mac funcționează la serviciu pe RDS, dar acasă nu se conectează, specialistul în internet pe PC-uri de la RCS/RDS i-a dat un răspuns fabulos, în timp ce se pregătea să iasă pe ușă fără să fi rezolvat problema: ”Dar ce, trebuie să existe mereu o explicație pentru orice?”. Vă dați seama? A fost, poate, prima oară în istoria acestei mari companii cînd un angajat de-al ei de la ”tehnic” și-a admis propriile limite și, practic, a recunoscut existența unei puteri superioare, a unei voințe mistice care depășește capacitatea noastră de înțelegere. Ei, în acest caz particular, pentru omul de la RDS, Dumnezeu era firma Apple.

Cum spuneam, cînd li se întîmplă altora e mai amuzant. Problema e că, imediat după ce-am auzit povestea lui Bărbosu, mi s-a întîmplat și mie. V-am povestit deja că mi s-a stricat încărcătorul de la laptop. Brusc, în priză fiind, s-a oprit din băgat curent în baterie și a început să scoată un piuit suspect. Pentru că nu-s nici depanator de Sony, nici electrician, m-am dus cu el la un service de laptopuri. M-a întîmpinat un domn tînăr, cu barbă de Iisus-de-patru-zile. Am mulțumit cerului, căci domnul avea expresia unui atotștiutor. Chiar mă simțeam un pic stînjenit că vin la el cu o problemă atît de neînsemnată ca repararea unui acumulator de Sony. La dracu, omul părea că-mi poate spune cine sîntem, spre ce ne îndreptăm și cum poate fi folosită materia întunecată ca și combustibil alternativ. Și totuși am îndrăznit, cu jumătate de gură:

– Nu mi se mai încarcă laptopul, iar cînd bag încărcătorul în priză se aude un piuit (îl bag în priză și-i pun piuitul la ureche). Ce înseamnă asta?

Omul a ascultat piuitul încărcătorului meu cu seninătate, de parcă ar fi ascultat marea într-o scoică luată din magazinele de artizanat-și-cadouri-de-căcat din Năvodari. L-am privit încurajat cum soarbe piuitul cu urechea dreaptă și-l clătește nițel în timpan, pînă să-i dea drumul către neuroni. Fără îndoială că identificase deja sursa piuitului, dar se hotărîse să-l mai asculte puțin, ca pe o poezie a erorii pe care el o va repara. Dar răspunsul Mîntuitorului laptopurilor a venit ca o lovitură de cuțit în sinapse:

– Înseamnă că nu mai merge!

I-am acceptat zîmbind concluzia de o perspicacitate rară, dar am insistat:

– Și ce e de făcut?

– Cumpărați altul!

Uite, de asta îmi plac oamenii care se pricep la chestii. Pentru că pur și simplu îți rezolvă problemele cărora singur n-ai fi reușit în veci să le dai de cap. Sigur că s-au oferit ei să-mi facă rost de un încărcător compatibil în patru zile lucrătoare. Și sigur că am refuzat, apoi am dat un telefon și-am făcut rost de unul în două ore.

Am stat și m-am gîndit la puzderia de specialiști care au umplut firmele țării. Mă întreb dacă băieții ăștia sînt nesimțiți sau chiar nu se pricep la chestiile la care i-au păcălit pe patroni că s-ar pricepe. Mai știi, poate unii nici măcar n-au terminat liceul… De altfel, în București (acest turn Babel al idioților din provincie) mai mult decît în orice alt loc din țară se aplică acea lege atît de îngrijorătoare a lui Murphy: un expert este cineva venit din alt oraș.