În Polo-ul negru, căldura era încinsă, năbușitoare. Traversînd grăbit intersecția își spuse: ”Ești un om norocos, Manțilescule!” Zărise un loc liber într-una din cele trei spălătorii de pe strada Moinești. După ce trase mașina între prelatele verzi, scoate un șervețel din cotieră și își pune toate lucrurile de valoare în ea. În spălătoriile auto din București dispar lucruri mai abitir ca-n Triunghiul Bermudelor. Spălătorul din fața mașinii îl privise tot timpul concentrat, parcă s-ar fi trudit să-și aducă aminte dacă îl mai văzuse pe acolo sau dacă, dimpotrivă, îl poate păcăli pe nou-venitul cu număr de Gorj. Spălătorul spune ceva de niște oferte. Manțilescu îl privește obosit, fără să înțeleagă ce zice. Aude ca prin vis: „5 lei în minus… degresare… ceară solidă… la altele e un milion…”. Își șterge o picătură de sudoare de deasupra sprîncenei drepte și-i întinde cheile.

– Interior exterior, atît.

Țiganca grasă, îmbrăcată în colanți și cu borsetă atîrnată molatec în jurul burții, șade ca un sfinx pe scaunul din plastic și străjuiește intrarea în buticul spălătoriei. În privirea ei scrutătoare, de culoarea seminței prăjite, se citește noblețea unei matroane. Cînd aude ”interior exterior”, țiganca oftează prelung. Prin minte i se perindă tarifele din celălalt timp, cînd tot tacîmul costa măcar 150, nu 15. ”De 8 ori mai mult!”, își spune țiganca în gînd, numărînd încetișor împărțirea pe degetele mîinii stîngi.

Soarele intră și iese din nori într-un ritm alert. Cînd intră, poți să juri că-i la asfințit. Cînd iese, îți pare ora prînzului.

Lîngă țigancă, la nici un metru, un spălător cu maiou rupt, pantaloni treisferturi culoarea oului murdar de rață și șlapi Gong Bao meșterește ceva la un aspirator. Manțilescu și țiganca încremenesc, el cu banii întinși, ea cu borseta desfăcută, uitîndu-se vrăjiți la ritualul spălătorului. La un moment dat, acesta scoate cu grijă sacul aspiratorului și îl varsă încetișor într-un coș de gunoi, ținîndu-l cu o mînă de fund. Cu cealaltă mînă scormonește cu delicatețe în toate ungherele sacului. Praful care curge cu repeziciune pe lîngă antebrațul spălătorului în coșul de gunoi îi pare lui Manțilescu o clepsidră; și chiar atunci soarele intră din nou în ori și pe ceasul cu curea din imitație de aur de pe peretele interior al spălătoriei ora 14 se transformă în 19. ”Nu are cum să fi trecut atît”, își zice Manțilescu, uitîndu-se mirat cum mîna spălătorului iese din sac cu cîțiva bănuți de 10 bani lucind printre degete. Spălătorul îi agită puțin în pumnul pe care apoi și-l deschide. Mantzy numără opt bănuți de 10 bani, țiganca numără pînă la 3 și se oprește, apoi ridică privirea către omul în maiou.

– Furăciosule! zice țiganca, dojenitor.
– Ce vrei, fă, mi-a spus că pot să-i aspir tot măruntul de sub scaun! se apără furăciosul.*

Manțilescu zîmbește, apoi se uită înspre locul unde celălalt spălător se apucase să-i spele mașina. Mașina părea să fie acolo dintotdeauna, era mult mai murdară decît atunci cînd o adusese și plină de rahat de pasăre și rugină. Manțilescu se freacă la ochi și se uită în sus, spre firma spălătoriei. În loc de ”Spălătorie auto ecologică”, acum pe firmă scria cu font mare și bolduit: ”Reparații aspiratoare.” Manțilescu intră și vede țiganca cu 20 de kile mai grasă și cu 10 ani mai bătrînă stînd pe același scaun alb de plastic. Lîngă ea, un individ în costum scump și cu ochelari de soare Versace scotocește într-un sac îmbîcsit de aspirator. Cînd privirile li se întîlnesc, Manțilescu își dă seama că era spălătorul în maiou de dinainte.

– Vă merge bine pe praful ăsta! le zise Manțilescu, uitînd de mașina murdară de afară și de faptul că urăște expresia respectivă.

Atunci ușa de la intrarea în service-ul de aspiratoare se deschide și un cetățean gras, cu cearcăne adînci, intră val-vîrtej. Și, luîndu-l pe Manțilescu de guler:

– Ia-ți bă odată vechitura aia de Volsvagăn din poartă, c-o ții acolo de zece ani!

* întîmplarea cu spălătorul care scoate bănuții din sacul aspiratorului și dialogul dintre el și țigancă sînt reale, ca de altfel și spălătoria în sine