În timp ce eu mă dau de ceasul morții să discreditez facultățile de stat, alea serioase și cu tradiție, există încă oameni pe planeta Pămînt care merg la Spiru Haret. Mi se pare de necrezut! Este ca și cînd Mahatma Ghandi s-ar chinui să convingă niște băștinași că minele anti-personal sînt de căcat și-n timpul ăsta ei ar detona o bombă atomică. Da, eu sînt Mahatma Ghandi în exemplul ăsta, iar faptul că era gay nu are nici o legătură cu nimic.

Noi am mai încercat să v-o spunem și acum doi ani, cînd a izbucnit scandalul cu nerecunoașterea diplomelor emise la Spiru Haret. S-a aflat atunci că unii studenți aflați în anul 2 sau 3 la Spiru erau, în același timp, la liceu. Asta pentru că la Spiru nu era musai să vii cu diploma de BAC la înscriere, puteai s-o aduci și pe parcursul celor patru ani de facultate. Și bine am zis ce-am zis: nu-ți lăsa copilul să dea la facultate înainte să termine măcar 12 clase. Sau, mai simplu: dacă știi pe cineva care merge la Spiru Haret, ajută-l! Trimite-l la școală! Tot atunci, genialul coleg Mușat (îl regăsiți în film cu fosta lui freză de Beckham în mizerie) a făcut acest filmuleț de largă inspirație. Mai are rost să adaug eu ceva referitor la inutilitatea unei diplome (fie ea și atît de ușor obținută) la Spiru Haret? Cred că mă pot angaja mai ușor cu diploma mea care atestă faptul că am luat locul 2 la simultanul de table desfășurat în redacția Cațavencu cu președintele Federației Române de specialitate.

Dacă vreți, eu vă pot povesti despre căminele de la Spiru Haret. Căminele de la Spiru sînt o experiență pe care Einstein ar fi murit s-o trăiască. Vorbim, desigur, despre călătoria în timp. Să zicem că ieși din metrou la stația Apărătorii Patriei, pe la ora 9 seara. Brusc, pe măsură ce scările rulante se apropie de culme, îți dai seama cum avansezi rapid în timp vreo 5-6 ore. Bucureștiul de 9 seara din capătul Berceniului seamănă cu Bucureștiul de 3 noaptea din Militari. O pungă rostogolită molcom de vînt de-a lungul străzii pustii (ca-n filmele western) și cîțiva proxeneți care, la o adică, îți pot face rost și de droguri; ăsta-i maximu’ de civilizație la care poți spera. Ei, de acolo mai mergi preț de vreo 10 minute, afundîndu-te în marasm, și dai de cămine. În curtea căminelor, călătoria în timp se inversează. De la 6 ore în viitor te întorci cu cîteva zeci de ani în trecut.

Singura deosebire dintre o cazarmă militară și un cămin de la Spiru este că un cămin de la Spiru este mult mai strict în privința regulilor și a disciplinei. O fostă prietenă a stat acolo, o vreme, și îmi era aproape imposibil să mă văd cu ea, indiferent de oră. Străinii nu aveau acces în cămin decît după îndelungi rugăminți și șpăgi babane la gardian. După ora 10 riscam chiar să fiu amenințat cu arma, dacă mă apropiam de intrare. Ăsta era tratamentul pentru outsideri. Dar nici ăia care stăteau acolo nu erau mai privilegiați. Spectacolul unor oameni în toată firea, la 20 și ceva de ani, care își aruncă peturi de bere din fața căminului pe geamul camerei este jalnic. Da, studenții de la Spiru nu au voie să intre cu bere la ei acasă. Și nici cu țigări. Taxa care trebuie plătită pentru a se închide ochii la aceste grozăvii este imensă: cam un pachet de țigări pe produs.

Această formă de dictatură nu poate există decît în statele și la facultățile cu un grad redus de civilizație și inteligență. Ce mi-e Libia, ce mi-e Egipt, ce mi-e Spiru Haret. Genul de oameni cărora nu le trebuie libertate, pentru că nu știu ce să facă cu ea. Dacă vreodată o să sufăr vreun accident cerebral și-o să mă transform într-o legumă, amintiți-mi vă rog să mă înscriu la cea mai tare secție de la Spiru Haret. Nu de alta, dar voi fi bolnav și voi avea și eu nevoie de o bursă.