Înainte să mă întrebe cineva, am predat goală foaia de examen la licență. Nu știam nici un subiect și mi s-a părut nedemn din partea mea să bag abureală, cum făceam pe vremea cînd eram student și îmi păsa (de obicei funcționa metoda, dar la un moment dat devine ușor jenant să-ți folosești talentul ca scuză pentru ignoranță).

Dar n-a fost chiar degeaba tot deranjul ăsta cu licența. Ca să ajung de la Gorjului la Universitate am călătorit, pentru prima dată după multe luni, cu autobuzul. Din păcate, mi-am amintit de ce nu mai foloseam autobuzul. Am făcut cam 45 de minute pe drum (față de cel mult 25 cu mașina), mi-am frecat involuntar penisul de cururile unor babe cu burți și papornițe și mi-a venit să-l strîng de gît pe șoferul burtos care conducea fără chef, cu o mînă păroasă scoasă pe geam, și a reușit să prindă trei semafoare în condițiile care, înainte de primul, avea doar vreo 7-8 mașini în față. Asta a fost degeaba.

Altceva n-a fost degeaba: discuțiile din autobuz. Cît de mult mi-au lipsit! Ce spectacol impresionant al prostiei, mizeriei și degradării umane! Totul e să te detașezi de el și să te dai un pas și jumătate în spate (dacă nu-i foarte aglomerat). Dacă faci asta, vei rîde pe cinste. Și nu neapărat în sinea ta. Dintre numeroasele discuții interesante și cele cîteva fabuloase la care am asistat într-o oră și jumătate de mers azi cu autobuzul, vreau să vă povestesc doar despre una.

Un grup de aurolaci s-a urcat în 336 la Facultatea de Drept (unde altundeva?). Erau tipologiile clasice de aurolac, nimic ieșit din comun: aurolaca-curvă (știrbă cu tricou negru și șort spălăcit), aurolacul-hedonist (în papuci Hong Bao, cu privire absentă și pungă în mînă), aurolacul-critic (mai bătrîn și cu o demnitate de intelectual în alură) și aurolacul-frumușel (ceva mai spălat și cu dinții mai albi). Primii trei făceau mișto de ultimul tot întinzîndu-i o hîrtie de 50 de lei și numindu-l, evident în glumă, ”domnul avocat”. De asemenea, pomeneau insistent suma de 290 lei. În cele 20 de minute dintre Eroilor și Leu am înțeles despre ce era vorba: un avocat îi oferise aurolacului-frumușel 290 de lei ca să facă sex cu el. Cum nu văd oameni de asemnea nivel în stare să mintă, m-am uitat mai atent la aurolacul-frumușel. V-am zis deja că era ceva mai răsărit decît alții, dar totuși, 290 RON?! De banii ăștia fut la Nicu Gheară la firmă! Dar, taman cînd mă întrebam ce-l poate face pe un avocat (cu siguranță respectabil) să bage atîta bănet în curul (bănuiesc) unui adolescent al străzii, are loc următorul dialog:

Aurolacul-intelectual: Și ia zi, mă, cum îți zicea domnul avocat?
Aurolacul-frumușel (îndreptîndu-se de spate maimuțărindu-l pe avocat): ”Sărută-mă, Daniel, iubirea mea!”.

Vedeți? Deci avocatul îl iubea, de-acolo și recompensa exagerată. Ah, bărbații ăștia, n-or să se învețe minte niciodată! Aurolacii (se știe de cînd lumea) sînt numai pe interes, vor toți să-ți mănînce banii și viața și să te lase (în locul lor) pe drumuri. Niște curve.