Impostura îmi pare, la această oră tîrzie din noapte, cel mai grav dintre defectele umane. Iar impostura domnișoarelor amatoare de Paler care se dau mari gînditoare ale generației lor mi se pare, la această oră timpurie din dimineață, cea mai scuzabilă dintre imposturi.

De altfel, oricît de îngrijorătoare, impostura intelectuală (cea la care ne gîndim cu toții cînd folosim acest cuvînt) va cădea mereu pe planul doi în competiția ei directă cu impostura fizică. În formele ei mai ușoare, impostura fizică include machiaj, operații estetice, folosirea unei vestimentații care să te avantajeze, steroizi, etc. În aceste cazuri, impostura este scuzată de al doilea cel mai mare defect al omului: vanitatea. Pula mea, toți oamenii vor să arate (cît mai) bine, în zadar încearcă Arhi să ne convingă că el este mulțumit cu faptul că e prost și netalentat și nu mai contează să fie și frumos. Ba, contează și pentru el. Deci OK, oamenii folosesc trucuri ca să arate bine.

Altă categorie mă îngrijorează pe mine: oamenii care practică (în public!) un sport la care nu se pricep. Aceasta-i de departe cea mai enervantă categorie de impostori. Eu îi văd mereu pe terenul de tenis, pe patinoar, chiar și la fotbal. Pe ăia nepricepuți îi recunoști de la distanță: de obicei, au cele mai frumoase echipamente. Dacă joacă baschet, vor avea bentița; dacă joacă fotbal, vor avea jambierele; dacă joacă tenis, vor avea șortul scurt, alb, și wrist tape-ul. Dar cînd încep să joace îți dai seama că ceva groaznic este pe cale să se întîmple.

De fiecare dată cînd un om practică un hobby la care nu se pricepe deloc, un cățeluș de pe planeta Tatooine moare. De ce, pentru numele lui Dumnezeu?! De ce ai vrea să-ți petreci timpul liber făcînd ceva la care puți? Cum ți-ai putea imagina măcar că te vei distra, dacă toți ceilalți vor rîde de tine? Nu mai zic că-i încurci și pe ei.

Singurul lucru pe care-l vei reuși practicînd un sport de care n-ai habar va fi să-i convingi pe privitori că ești mult mai slab la toate celelalte sporturi. Oamenii vor zice: ”Oaaau, ăsta are trei picioare stîngi și totuși joacă fotbal! Vă dați seama cum o fi la tenis?!”. Dragii mei, nu vă faceți un complex din asta! Nu e nevoie să vă prefaceți!Pentru oamenii netalentați la sport care vor să slăbească, există mereu jogging-ul și regimul.