În Rai era încă o zi de căcat. Dumnezeu înțelesese repede că scăpase ceva din vedere. Adam și Eva se dovediseră a fi niște futangii incurabili. Un eșec total. Nu construiau, nu inventau, nu dezlegau integrame, nu citeau nici un căcat. Făceau doar copii. Care le semănau întru totul. Nemernicii se înmulțeau ca iepurii. Și erau cu toții atît de proști… Dumnezeu se uita în jos la ei cu o privire încurcată de copil prins că a făcut ceva rău. Și își rodea unghiile. Da, avea acest prost obicei. Asta și se scobea în nas. De fiecare dată cînd Dumnezeu se scobea în nas un pedofil de pe Pămînt rămînea impotent. Dumnezeu îi scoase din nas arătătorul plin de muci dumnezeiești și-l îndreptă spre Sfîntul Petru. Mucii încă se scurgeau pe arătător ca muștarul pus în exces pe micul de Dedulești cînd Dumnezeu porunci:

– Petrică, dă-i pe GSP!
– Dar nu-i nimic, Doamne, e tot cu Iancu și cu Becali.
– La dracu, ce am făcut?
Mereu cînd auzea de Iancu și de Becali Dumnezeu își punea la îndoială cea mai strălucită creație.
– Avem nevoie de ceva care să-i oprească pe ăștia, Petre!
– Iar vreți să facem o adresă la TAS?
– Nu, boule! Nu doar pe ăștia. Avem nevoie de cineva care să-i împuțineze pe toți idioții de dedesubt. Uită-te la ei! Sînt tot mai cretini pe zi ce trece. Imaginează-ți că într-o zi vor fi miliarde!
– Dar… dar… dar vom fi acuzați de genocid!
– Ei, și? N-au ce să ne facă, sîntem evrei doar.

Și așa se gîndi Dumnezeu la moarte. Cînd apăru pentru prima dată în fața lui Dumnezeu, Moartea arăta ca dracu. Ca dracu la figurat, nu la propriu. Era slabă, cu cearcăne, buză de iepure, mîini exagerat de lungi în comparație cu trupul și extrem de crăcănată. Genul de chestie de care-ți vine să fugi fără să fie însă și înfricoșătoare. Îți vine să fugi de scîrbă. Dumnezeu însuși întoarse capul dezgustat și boroscodi în umăr:

– Moarteo, pune ceva pe tine, te rog.

Și Petre îi aduse Morții un rolling negru cu glugă mărimea XXL de la Kenvelo. Cel pe care îl știți.

– Așa, zise Dumnezeu, acum trage bine gluga aia pe cap, că nu vrem ca oamenii pe care-i omori să știe că-ți trebuie aparat dentar.
– Dar cu ce-i omor? se zmiorcăi moartea. Eu n-am omorît pe nimeni niciodată.
– Habar n-am, ce-ți trebuie? Vrei un RPG?
Moartea strîmbă din nas. Dumnezeu insistă:
– Un tanc? Vrei să vii pe tanc și să ți se ițească doar capul pe turelă? O să dai bine în tablouri, îți zic!
– Prea pompos, se plînse Moartea.-
– Ok, atunci ceva mai eficient: o cutiuță cu cianură? Un CD cu muzică de la radio Guerilla?
– Nici chiar atît de nemiloasă nu pot fi… Știi, Doamne, eu sînt de la țară… Aș vrea o coasă.
– O COASĂ?! Ce vrei să faci, să omori nemernici sau să fii personaj în Moromeții?!
– Nu, Doamne, vreau o coasă pentru că… I like to have fân with people. Te-ai prins?
Dumnezeu nu prea se prindea la glume și oricum ura jocurile de cuvinte. O privi din nou pe Moarte cu scîrbă:
– Ești sigură că nu vrei o greblă? Ai putea să le faci multe găuri mici care să se infecteze. În cinci-șase zile sînt duși.
Moartea nu prea se prindea la ironii și oricum ura greblele. Călca mereu pe ele cînd era mică, de unde și buza de iepure.
– Nu, rămîn la coasă.
– OK, zîmbi Dumnezeu. Petre, du-te la îngerii ăia țărani de la periferie și adu cea mai de fițe coasă pe care o găsești. Cum îmi place mie să zic, e nevoie de o femeie în coasă. Urgent!
Petre veni cu coasa într-o miime de secundă (era extrem de rapid și de lingușitor) și echipamentul Morții fu astfel completat. Uitîndu-se la ea cu rollingul cu patru numere mai mari tras pe cap și cu coasa lucioasă sprijinită în Pămînt, pe Dumnezeu și Sfîntul Petru îi buși rîsul:
– Gheeei!