Nu am avut niciodată complexe de inferioritate cauzate de faptul că provin dintr-un oraș mic. Mai mult decît atît, nu înțeleg aceste complexe. Pînă de curînd, chiar aveam serioase îndoieli că cineva le poate avea. Uneori am complexe de inferioritate pentru că-s român, e drept. Dar să mă simt inferior că sunt din Motru, nu din București, Cluj sau Iași? Vă jur că orașele astea sînt la fel. Sau, mă rog, oamenii sînt la fel, deci orașele n-au cum să difere prea mult. Nu e nici o șmecherie. Micul avantaj de a avea semafoare și mai multe benzi pe sens mi s-a părut extrem de ușor de recuperat. Mi-a luat cam trei ore să mă adaptez la acest uriaș avans tehnologic. Și încă vreo trei ca să găsesc alimentara, barul și centrul. Și gata, după șase ore eram bucureștean. Altfel, am citit mai mult, am ascultat mai multă muzică, am văzut mai multe filme, am futut mai mult și, în general, știu mai multe chestii decît majoritatea bucureștenilor. Ceea ce, să fim onești, nici nu e o mare performanță.

Spuneam că în provincie n-am prea întîlnit oameni complexați de originile lor (cu excepția moldovenilor, care-s complexați că au accent și așa ar și trebui să fie, pînă-și rezolvă problema). Dar cînd am venit la București am început să înțeleg de ce unii se simt prost față de bucureșteni. De fapt, complexele de superioritate ale bucureștenilor sînt cele care declanșează, în veneticii slabi de înger și de creier, complexe de inferioritate. Pentru că trăsătura cea mai pregnantă a bucureșteanului tipic este TUPEUL. Am scris-o cu majuscule ca să subliniez influența tupeului în personalitatea unui bucureștean. Toate celelalte însușiri însumate (indiferent care ar fi acelea) nu reușesc niciodată să-l egaleze. Tupeul la bucureșteni e ca lentoarea la ardeleni. Ca abilitatea de-a se cățăra la babuini. Ca laptele la vacă.

Și tupeul e un lucru bun. Uneori. Dar e foarte periculos. Cu cît ai o bază mai solidă cu care să ți-l poți susține, cu atît te avantajează mai mult. Dar dacă ai tupeu și ești găunos, ești pierdut. Și, așa cum am mai învățat de pe acest blog, dragi copii, majoritatea oamenilor sînt găunoși, iar proporția se respectă la bucureșteni. Și de aceea bucureștenii sînt mai de căcat decît toate ceilalți locuitori ai României (de fapt nu chiar, nimeni nu poate fi mai de căcat decît bănățenii): pentru că sînt niște tupeiști proști.

Revenind la complexul de superioritate al celor care s-au născut aici’șa, în capitală, trebuie să vă mărturisesc că mi s-a întîmplat de multe ori să fiu numit (mai direct sau mai pe ocolite) ”țăran” de către bucureșteni, în anumite dispute. Și ce am simțit în momentele alea nu poate fi descris în cuvinte. Ah, ba da, poate fi descris: n-am simțit absolut nimic. E ca și cînd cineva ar veni la mine și mi-ar zice: „ești un rododendron cu frunze lucioase”. Ce pula mea înseamnă asta? Ți se pare că m-ai jignit, sau ce? Eu sînt arogantul-șef, cretinilor. Mă piș pe voi la aroganță oricînd. Dacă aroganța ar fi proporțională cu mărimea și gradul de civilizație al orașului de origine, eu aș fi extraterestru. Pentru că nu ar exista oraș pe Pămînt pe care să mă fi născut astfel încît să fiu atît de arogant. Mă fut în Bucureștiul vostru, e un oraș prea mic, prea murdar și prea înapoiat pentru mine. Sau ce, aveți impresia că mi-ați făcut o favoare primindu-mă în el, șaormarilor?