E ora 3:32, uite. Nu voiam să scriu nimic pe blog, că nu mă simt funny. M-am consumat cu Kamikaze azi. M-am enervat rău aseară la meci, de aia. Pe Piți, pe Marcel Pavel, pe Bănel, pe Oprescu, pe o grasă care stătea lîngă mine, pe taică-miu care filma întruna cu telefonul ca un cocalar, pe organizatori că n-au dat nimic pe cubul ăla (am impresia că-i aparat de radio, nu TV!) și tot așa.

Așa, și pe la 3:15 butonam, că se pusese ploaia la US Open. Și ajung pe Antena 2. Și pe Antena 2 era Andrei Duban. Și eu am zis ”Oau! Uite o emisiune din 2005, de pe vremea cînd Andrei Duban trăia! Ia să mă uit, că trebuie să fie mai distractiv decît casele bîntuite de pe Discovery.” Băi și zice el o glumă proastă, mai zice una, și eu mă duceam deja să-mi fac refill-ul la vin. Cînd să ies din cameră, aud ”băieții de la Kamikaze”. Opa! Băi, și citește o chestie de-a mea de pe site fix de ieri! O chestie care avusese oarecare succes, ceva cu continuarea imnului ca să nu i se pară lui Marcel Pavel că-i prea politic. Mi se părea chiar amuzant postul. Dădeam vina pe numeroșii intelectuali care citesc Kamikaze pe faptul că avea atîtea recomandări. Și iată, la ora 3:20 speranțele mi-au fost năruite. Poantele mele îi plăceau lui Duban. Sigur, a citit cele mai proaste refrenuri, dar asta nu m-a încălzit foarte tare.

Mă duc să-mi iau un borcănaș de Furadan să meargă cu fata asta în iarbă. Mi-a părut bine.