Povestea numelui Ardianei era una ciudată. Părinții ei, doi oameni obișnuiți din Găești, își juraseră încă dinainte să se ia că în orice dispută familială vor găsi o cale de mijloc. Cel mai important compromis făcut de cei doi găeșteni fusese chiar numele fiicei. Membră fondatoare a Fan Clubului Adriana Bahmuțeanu din Găești și satele limitrofe, mama își dorise de la început s-o cheme Adriana. Tatăl, pe de altă parte, un strungar care-și impresiona colegii de muncă cu profunzimea lui neobișnuită, ar fi vrut să-i spună Ariadna, aluzie la faptul că în săptămîna cînd lua salariul el purta mereu un ghem de mohair în buzunar pe care îl deșira în drumul către bar, ca să nu mai uite să se întoarcă acasaă. Amintindu-și la timp de jurămîntul făcut cu doar cîteva zile înainte de nașterea fiicei, la nuntă, cei doi s-au sărutat frecîndu-și buricele (obicei tradițional găeștean) și au hotărît: o va fi chemat Ardiana.

Ardiana era o fată nici frumoasă, nici urîtă. Nici grasă, nici slabă. Nici înaltă, nici scundă. Nici deșteaptă, nici inteligentă. Îi plăcea de mică să epateze, deși nu știa ce înseamnă ”a epata”, așa că în clasa a opta își boteză toate părțile corpului în funcție de anumite complimente pe care le primise pentru acele zone anatomice. Ochilor le spuse Mare Tulburată, pentru că olimpicul pe clasă la limba română din liceu (mare amator de Vama Veche early years) îi făcuse odată, sub panoul de baschet din centrul Găeștiului, următorul compliment: ”Ardiana, chit că ai ochii albaștri și adînci ca marea cînd e tulburată, io vreau să te părăsesc fiindcă nu te epilezi și oricum am pe altul.” Apoi sînilor le zise Hăis și Cea, după complimentul pe care-l primise în clasa a cincea, cînd purtase primul decolteu generos, din partea unui coleg mai puțin generos care-și exprimase dorința să-și rezeme ghiozdanul în decolteul ei în timpul orei de sport. În fine, fundului îi zise Cere Pulă, după o glumă proastă a unui flăcău de pe strada ei, care a răspuns exact așa atunci cînd Ardiana l-a întrebat cum i se pare că îi vin blugii pe care doar ce-i cumpărase de la Kenveloul din Tîrgoviște.

Propensiunea către original a Ardianei și dragostea ei pentru goblenuri o propulsară direct în ultimele locuri la taxă ale Facultății de Arhitectură București. Tot atunci, la oraș, și descoperi și apetitul cu totul neobișnuit pentru sex. Libidoul Ardianei era atît de mare încît biata de ea nu încăpea în lifturi mai mici de 5 persoane și era nevoită s-o ia pe scări, la fiecare etaj. Vecinii din cartierul Tei chiar spuneau că, la un moment dat, un taximetrist beat dăduse cu mașina peste Ardiana pe trecerea de pietoni, iar taxiul se făcuse praf, în timp ce fata nici măcar nu se clintise. ”A avut zile, i-a dat în libidou”, șușoteau colegii de cămin pe bloguri, înspăimîntați.

Ardiana combina cu bucurie cele două mari pasiuni și de altfel singurele: sexul și desenul. În timpul fiecărui act sexual desena cu degetul pe cel mai apropiat perete un proiect de clădire. Odată, într-o orgie desfășurată neîntrerupt pe durata a două zile, Ardiana scrijeli pe peretele unei sufragerii din Militari un întreg plan urbanistic pentru un oraș inventat chiar de către ea (inclusiv cele opt magistrale de metrou), în timpul unei duble penetrări. Penetrarea dublă era muza ei. La acea orgie au fost concepuți, de altfel, și gemenii Care L-am Văzut și Am Decît (pe numele lor întreg Ăsta E Cel Mai Prost Om Care L-am Văzut și Am Decît O Viață, Decît O Viață Nu-Mi Ajunge, Decît O Viață Nu-mi Ajunge Să Iubesc), ei înșiși numiți într-un mod creativ după expresiile preferate ale Ardianei și, în subsidiar, după o melodie extrem de gay a formației Holograf.

La rîndul lor, Care L-am Văzut și Am Decît aveau să fie vedetele facultăților unde au aplicat. Numele lor erau mereu pe buzele studenților de la Politehnică, ASE, Spiru, Administrație Publică, Româno-Americană și Limbi Moderne Aplicate. Aici voiam să ajung, de fapt. Ați observat vreodată că toți studenții care au făcut/fac/vor face aceste facultăți au grave deficiențe de exprimare și ortografie?