Am telecomandă (ce bine!)


E ora 3:32, uite. Nu voiam să scriu nimic pe blog, că nu mă simt funny. M-am consumat cu Kamikaze azi. M-am enervat rău aseară la meci, de aia. Pe Piți, pe Marcel Pavel, pe Bănel, pe Oprescu, pe o grasă care stătea lîngă mine, pe taică-miu care filma întruna cu telefonul ca un cocalar, pe organizatori că n-au dat nimic pe cubul ăla (am impresia că-i aparat de radio, nu TV!) și tot așa.

Așa, și pe la 3:15 butonam, că se pusese ploaia la US Open. Și ajung pe Antena 2. Și pe Antena 2 era Andrei Duban. Și eu am zis ”Oau! Uite o emisiune din 2005, de pe vremea cînd Andrei Duban trăia! Ia să mă uit, că trebuie să fie mai distractiv decît casele bîntuite de pe Discovery.” Băi și zice el o glumă proastă, mai zice una, și eu mă duceam deja să-mi fac refill-ul la vin. Cînd să ies din cameră, aud ”băieții de la Kamikaze”. Opa! Băi, și citește o chestie de-a mea de pe site fix de ieri! O chestie care avusese oarecare succes, ceva cu continuarea imnului ca să nu i se pară lui Marcel Pavel că-i prea politic. Mi se părea chiar amuzant postul. Dădeam vina pe numeroșii intelectuali care citesc Kamikaze pe faptul că avea atîtea recomandări. Și iată, la ora 3:20 speranțele mi-au fost năruite. Poantele mele îi plăceau lui Duban. Sigur, a citit cele mai proaste refrenuri, dar asta nu m-a încălzit foarte tare.

Mă duc să-mi iau un borcănaș de Furadan să meargă cu fata asta în iarbă. Mi-a părut bine.

Acest domn jurnalist (nu știu exact unde) care pînă acum s-a remarcat doar nezicînd/nescriind nimic interesant, a reușit aseară, în premieră în cariera lui de succes, să facă mai mult de 10 oameni să-l asculte cu atenție. A declarat, fără nici o urmă de echivoc, că ”acum e mai rău decît pe vremea lui Ceaușescu”. Sigur, omul a venit și cu niște argumente extraordinar de pertinente, pe care i le-ar putea demonta orice copil născut după 89 care s-a uitat mai mult de cîteva ore la televizor, chit că n-a prins nici o zi de comunism. A zis, ca să fiu mai exact, că ”și Băsescu înfometează lumea și o ține în frig și în întuneric, ca și Ceaușescu, dar diferența este că acum oamenii nu mai primesc case și locuri de muncă”. Domnule Van Vîntu, eu n-am prins decît patru ani de comunism (ăia frumoși, ultimii), deci am fost prea mic ca să îndrăznesc acum să vă contrazic. Doar vă urez ca, începînd de mîine, toți membrii familiei dumneavoastră să trăiască exact ca în perioada aia de maximă siguranță și huzur. Și dumneavoastră, desigur, să activați tot în domeniul presei, care să fie și ea exact ca atunci.

PS – vă vine sau nu să credeți, pînă și Mugur Ciuvică, cel mai mare lătrău anti-pedelist din presă, a fost enervat de această luare de poziție și i-a dat peste nas, într-un acces surprinzător de sinceritate: ”Hai, dom’le, fii serios, ce naiba?”. Aș îndrăzni să completez acest îndemn, ca să fie ceva mai convingător: „Hai, domnule Var Vîrciu, fii serios, în pula mea de idiot!”. Mulțumesc pentru ocazia oferită, mantzii e cel mai tare.

Aseară am găsit un copil pe stradă. Nu știu dacă era băiat sau fată. L-am ademenit cu dulciuri, l-am momit cu țigări și l-am atras într-un gang întunecos, unde l-am violat. Și în timp ce-l violam a venit maică-sa. Și eu perplex, chiar nu mă așteptam. Dau să mă închei la șliț. Dar n-apuc. Maică-sa era furibundă. Zice:
– Ce faci aici, nemernicule?!
Și eu, protector:
– Doamnă, nu vorbiți așa cu el, e doar un copil!
Și ea, cu ochii ieșiți din orbite:
– Nu, nu! TU! CU TINE VORBESC! Ce-i faci copilului meu?
– Aaaaa, cu mine? Păi, făceam sex…
– Minți, bruto! Îi luai organele pentru transplant!
Eu, confuz:
– Ce organe. I le luam în…
– Lasă, lasă! Am văzut eu la OTV! Îi ademeniți în ambulanțe și le transplantați ficații.
– Doamnă, mă jur, doar sînt om serios, mă vedeți!…
– Ia dă să verific organele! Petrișooooor!
Și Petrișor (se pare că nu era fată) fuge la mă-sa. Asta îl percheziționează bine la organe, îi palpează toate cele și pînă la urmă zice mulțumită:
– Toate par să fie la locul lor, dar de ce i-o bate inima așa?
Eu, uitîndu-mă vinovat în stînga și-n dreapta:
– Habar n-am, cred că l-ați speriat un pic. Dacă ați țipat așa…
Ea, din ce în ce mai liniștită și zîmbitoare:
– Of, nu pot să cred că am crezut că-i furi organele! Ce ți-e și cu televiziunile astea de știri!…
Și eu empatic:
– Da, doamnă… Nu știu ce să mai inventeze pentru audiență!
Și ea, pe ton prietenos deja:
– Niște mizerii, vă zic!
Și eu, cunosccător:
– Rușinos!
Și ea, plecînd cu Petrișor de mînă:
– Să vii la noi la masă odată…
Și eu, cu lucirea de pedofil cumsecade în ochi:
– Și ziceați că mai are frați?…

UPDATE: pentru lăbarii de net care-și dau cu părerea înainte să vadă despre ce e vorba, mai întîi cumpărați revista și citiți textul.

Dragă Mircea,

Un scurt, te rog! Nu, nu, un espresso scurt! Haha! Am glumit… Ahahaha, nu mă pot opri din rîs! Ha… mmdaaa… Gluma asta nu îmbătrînește niciodată, trebuie să recunoști!… Mircea, oprește-te! Mirceaaa! Gata, poți să nu mai rîzi! Am înțeles, ți-a plăcut gluma, e în regulă! Da, știu, am foarte mult umor, mhm. Acum, revenind la lucruri serioase… Îți mai amintești cînd ai spus tu în emisiune că toți cei care scriu la Kamikaze sînt niște cretini aserviți fără talent, băsiști împuțiți și ciumpalaci frustrați fără caracter? Ei, nu știu cum să-ți dau vestea asta, dar… am scris la Kamikaze. E OK, nu mai tremura. Nu, nu, lasă cutter-ul și flaconul de calmante jos, nu e nevoie de scuze atît de drastice!

Am scris în pagina 3, la rubrica de invitați. Am fost cam nemulțumit de text, nu știu ce să zic, poate arunci și tu un ochi astăzi pe el, că revista e deja la chioșcuri. Dacă vrei cumva să-l citești în emisiunea din seara asta integral, fără bîlbîieli, cu intonație corectă și cu pauză solemnă după fiecare pasaj memorabil (asta nu înseamnă chiar după fiecare punct, ca data trecută), o poți face. Numai dacă vrei, desigur, te rog să nu te simți obligat!

Și, că tot veni vorba de emisiune, vreau să-ți mărturisesc că nu sînt mulțumit de ultimele prestații. În cea de ieri, de exemplu, am numărat doar patru amenințări cu moartea, nouă cu bătaia, opt rîsete isterice și patruzeci de scălămbăieli cu ochii cruciș, dintre care doar cincisprezece cu bătăi largi din palme. Ce se întîmplă cu tine, dragul meu? Sper că nu ai început, Doamne ferește, să fii mulțumit de propria viață? Ai făcut sex? Sau, nu știu, poate cîștigi prea mult, poate ți-ai pierdut aplombul. Hm, cred că de mîine anunț iar o reducere salarială de 20% în tot trustul. Rămîne datoria ta să-i convingi pe ceilalți lucrători că tot Băsescu e de vină, ca și la micșorarea trecută. Contez pe tine, bătrîne, arată-mi că încă o ai în tine!

Cu dragoste și autoritate,

Stăpînul.

Erau prea multe reality show-uri care ne învățau cum să supraviețuim dacă ne pierdem în sălbăticie și nu avem semnal la mobil, nu găsim nici un român la grătar într-o sută de metri pătrați și nu reușeam să ne conectăm la nici o rețea wireless din zonă cu căcatul ăla de iPhone.

Deja știam pe de rost ce trebuie să facem de la Bear Grylls și ceilalți: cum ajungem în pădure (nu am înțeles niciodată cum te poți trezi la un moment dat singur în mijlocul pustietății altfel decît dacă ești beat), căutăm un căcat de urs, pe care îl mîncăm, pentru că are multe calorii și pentru că fructele alea gustoase și exotice care cresc în pomii din jur nu ne ajută cu nimic și pot fi stropite cu insecticid. Apoi jupuim un cadavru de antilopă gnu și ne facem un sacou mișto, ca să ne țină de cald. Ce dacă sîntem în Sahara? Pula mea, noaptea se lasă rece. Cînd ajungem la un rîu, ne dezbrăcăm în pula goală ca să nu ni se ude hainele (sanchi, de fapt sîntem încă beți și vrem să ne-arătăm pula pe Discovery) și traversăm eroic de partea cealaltă, ca Ion Creangă, cu boarfele deasupra capului, chit că-n partea cealaltă a rîului e exact la fel ca dincolo. Dacă ni se face sete, sub nici o formă NU BEM APĂ DIN RÎU. E extrem de periculos, pentru că, după cum ne dăm seama rememorînd rapid geografia de clasa a doua, rîul curge de la deal la vale, iar mai la deal de unde bem noi ar putea fi niște leșuri putrezite de animale, niște țigani care-și spală jeep-urile sau niște centrale nucleare care deversează în apă uraniu îmbogățit murdar de cîcat. Putem, deci, să facem dizenterie și să ne căcăm moale. Ceea ce ar fi extrem de periculos în sălbăticie, pentru că frunza de brusture nu crește chiar peste tot. Dar omul nu rezistă prea mult și prea bine la sete, așa că ar trebui să bem totuși ceva. Nimic mai simplu! Pasul 1: scoatem penisul din pantaloni. Pasul 2: ne dezbrăcăm complet. Pasul 3: ne pișăm cu penisul într-o sticlă. Pasul 4: Bem conținutul sticlei avînd grijă la regula de 5 secunde. Regula de 5 secunde la pișat spune că urina proaspătă e foarte sănătoasă, dacă e consumată pe loc (pe bune, l-am văzut pe Bear făcînd asta). Mă rog, gata. Am încheiat situațiile astea vag umoristice. Ideea era că știam deja cu ce se mănîncă emisiunile astea. Le știam pe de rost, deja îi învățam noi pe ei ce să facă.

Și atunci Discovery a venit cu un element de noutate absolut genial. A păstrat și supraviețuitorul, și sălbăticia, și tehnicile. Dar trebuia să fie mai greu. Deja părea o plimbare în parc. Ba chiar, din cînd în cînd, părea să se întrevadă o rază de speranță în ochii acelui supraviețuitor, fapt ce dădea telespectatorului impresia de nerealism. ”Ce mă-sa-n cur e ăsta așa încrezător?” își zicea, mimînd gîndirea, Ionel, bugetar înVidele cu salariu de 6 milioane și trei rate la bănci (Ionel se uita la astfel de show-uri tocmai pentru că era în căutare de astfel de sălbăticii cît de cît prietenoase pentru a se muta cu familia acolo, ca să scape de recuperatori). Și atunci a apărut show-ul de supraviețuire total: cel în care supraviețuitorul e însoțit DE NEVASTĂ. Pe bune, l-am văzut cu ochii mei duminică pe Discovery. Supraviețuitorul e, practic, același personaj. La fel de temerar, la fel de inventiv, la fel de spiritual. Doar că acum e alături de ea. Nevastă-sa. Ce face ea pe tot parcursul emisiunii? Stă pe o piatră, nu stăpînește absolut nici o tehnică de supraviețuire, nu știe CE SĂ FACĂ cu focul și vorbește doar rar, dar niciodată cu folos. Mereu face pe deșteapta și-i dă tot felul de sfaturi stupide bărbatului care robotește în jur, sfaturi pe care acesta încearcă să i le demonteze răbdător, cu argumente. O să mă uit atent de acum la fiecare episod, că abia aștept s-o bată și aia să-și facă bagajele într-o frunză de palmier și să plece la mă-sa.

Dom’le, deci cinicii ăștia de pe Discovery au reușit să-i răpească supraviețuitorului și singura parte pozitivă din existența în sălbăticie: i-au adus nevasta! Gata, mai rău de-atît nu se poate. Ah, ba da… Ar putea să i-l mai aducă pe Bendeac care să-i spună glume în timp ce vînează. Și pe Bucurenci să-l certe că împușcă specii protejate. Și seara să se fută toți în cur, mai puțin nevasta.

Știți că se spune despre evrei că-s cei mai mari antisemiți, nu? Eu nu prea cunosc evrei, dar mi-am format o altă teorie. Femeile sînt cele mai mari misogine. De fapt, cu cît o femeie este mai inteligentă, cu atît este mai misogină. Pentru că, ea fiind deșteaptă, își dă seama cît de proaste sînt femeile. Logic, nu?!

Dacă nu înțelegeți, am și o demonstrație: s-a lansat un post TV pentru femei inteligente. Da, ce vă uitați așa, pe-o parte, ca găinile? Ce, nu știați că femeile inteligente n-aveau un post al lor? Păi, normal că n-aveau. Și știți de ce? N-ar fi rentabil. Prea nișat, să fim serioși. Mai degrabă ar funcționa un post dedicat ecologiștilor heterosexuali, că pînă și ăia-s mai mulți.

Ce ziceam? Așa! Demonstrația teoriei conform căreia femeile sînt proaste! Iată cum se marchetuiește noul post pentru femei inteligente, TLC. Cică ”Bărbații sînt norocoși că au Discovery”. Hopaaa! Cum, mă?! BĂRBAȚII au Discovery? Haida-de! Da’ ce-i Discovery asta? Post de scule? De fotbal? De mașini? De desfăcut borcane? Ce pula mea le împiedica pe femeile alea inteligente să se uite la Discovery pînă acum?!

Stați, nu plecați, că am și răspunsul. Pe care îl găsim fix în programul zilnic al Discovery-ului ăsta pentru muieri. I-auziți niște nume de rubrici: POLIȚIA VESTIMENTARĂ (ha!), BUCĂTAR LA PACHET (haha!), VINE BARZA (hahaha!), CURSURI DE GĂTIT (hahahaha!), REGELE COFETARILOR (ahahahaha!).

Recapitulăm: s-au strîns niște creativi de la Discovery (bănuiesc c-au făcut și ceva studii) și s-au hotărît să facă un post pentru femei inteligente. Un post științific de tip Discovery, carevasăzică. Ei, și-apoi umplu grila postului respectiv cu emisiuni conținînd ponturi despre haine, despre gătit și despre făcut copii. Nu cumva pentru astea exista deja Euforia TV și emisiunile lui Botezatu?

Haideți mai bine să fim sinceri pînă la capăt. Femeilor nu le lipsește doar umorul (cum am demonstrat anterior, tot aici), ci și cultura generală sau orice tip de apetență pentru asimilarea de alte informații, în afara acelora de utilitate imediată (cum să respir, cum să trăiesc, cum să mă machiez, cum să mă îmbrac). NU LE INTERESEAZĂ istoria, politica, tehnica, arta, bă, de fapt nu le interesează nimic. Da? Că, dacă le-ar interesa, s-ar uita cu soții la Discovery și n-ar mai exista televiziunea TLC.


Ne-am obişnuit ca în Moldova să se petreacă lucruri reprobabile, majoritatea pe fondul consumului exagerat de puţin de mîncare şi apă. De altfel, chiar mă întrebam cum de nu şi-a mutat încă PRO TV-ul sediul central la Iaşi, ca să fie mai aproape de centrul evenimentelor. Ieri s-a întîmplat ceva banal. Şi pentru Iaşi, şi pentru PRO TV. O adolescentă a fost violată într-un lift.

Dacă nu credeţi că în Iaşi o asemenea întîmplare e un fleac, vă rog să urmăriţi reacţiile la cald ale acestor două locatare. Prima (0:25) e de la început foarte voioasă, iar la 0:36 chiar zîmbeşte şăgalnic şi cu subînţeles cînd povesteşte cum a ameninţat-o violatorul pe fată. Deja a doua pufneşte în rîs de-a binelea (vezi 0:49). Nici ea nu se crede cînd spune că violul e un lucru periculos. Cît despre faptul că evită liftul şi preferă scările, ce să mai zicem? La cît de înfricoşată pare, cred mai degrabă că baba se gîndeşte să se angajeze liftieră, doar-doar o da norocul şi peste ea. Pardon. Nenorocitul, voiam să spun.

PS – nu mai știu să pun nici linkuri, nici filme pe acest căcat de WordPress. Muie WordPress, cel mai de căcat hosting de bloguri evă!

Pagina următoare »