Fictiune


Un dialog care a urmat celui de aici.

Andrei: Asta e, te-ai indragostit de o nasoala.
Nedo: deja m-am dat cu capul de toti peretii ca nu vrea sa ma lase sa-i dau linki. As vrea sa dau timpul inapoi si sa dau delete la toate fazele cand m-am indragostit online ca un pustan de-a opta pe mirc, dar nu am cum. Ma ierti?
Andrei: Dar stii ca e nasoala, nu?
Nedo: da, dar dragostea e oarba, mai ales cand chiar nu te vezi decat la webcam, pe intuneric.
Andrei: Si stii ca minte ca vrea lumea s-o futa, nu?
Nedo: in legatura cu mine nu minte.
Andrei: Stiu, prietene. Dar in legatura cu oamenii normali, care chiar fut…
Nedo: asta e, ce plm sa mai fac, am platit-o ratand inca un an in care puteam sa muncesc.
Andrei: De unde morala
Andrei: Nu te indragosti de nasoale, ca pot sa nu te futa si cu altceva decat cu pizda.
Nedo: ah, pizda!!! :X:X:X:*:*:*

Liniștea care se lăsase peste București în noaptea aceea era profundă și apăsătoare. Și nu întîmplător. Cu cîteva ore înainte, poliția făcuse numeroase razii în care ridicase de pe stradă după cum urmează: prostituatele, peștii, drogații, corporatistele grase, cîinii vagabonzi de talie mică (cei mai gălăgioși – n.r.), motocicliștii, bețivii și mai ales pe Arhi (zis și Cei-Trei-Blogări-Arhi), ale cărui mațe deranjau opt cartiere din zona de Est a Bucureștiului cu ghiorțăitul lor infernal care începuse să erupă atunci cînd Arhi își autoimpusese o cură de slăbit draconică bazată pe mîncatul înainte de 3 noaptea a DOAR două șaorme fără legume și cu mai puțin sos. Mari.

Bucureștiul tăcea chitic și asta îi convenea de minune. Se ocupase de tot. E drept, și celălalt membru al clubului îl ajutase un pic, aranjînd ca toate luminile din oraș să fie stinse, pentru ca EL să nu întîmpine obstacole în drumul pe care urma să-l facă. O călătorie care va fi fost istorică. Urma să treacă pe lîngă fiecare panou electoral cu chipul lui din oraș. Și să-l cinstească cum se cuvine.

Își aranjă atent pelerina turcoaz de camuflaj, apoi își alinie cel mai lung fir al bretonului la o anumită cută a frunții, așa cum îl învățaseră cei 29 de consilieri de imagine. Și porni. Grațios ca o gazelă, cu pas moale de felină și lene uriașă de urs aflat în perioada de hibernare. Prima oprire: uriașul panou cu chipul lui din Piața Alba Iulia. Acolo va săvîrși prima faptă. O infracțiune pentru unii, dar el știa că o face pentru supuși. Pentru electorat. Pentru oameni. Pentru posteritate.

Prietenul său avusese grijă ca panoul cu chipul său să fie singurul obiectiv luminat din zonă. Se apropie de el zîmbind larg, uitînd pentru o clipă că trebuie să se ferească și ieșind din linia de boscheți care-i asigura camuflajul. Fu văzut de un cerșetor care scăpase de vigilența poliției pentru că se deghizase, vrînd-nevrînd, în profesor (n.r. – glumă de Antena 3, vreau primă, domnu Felix!).

– Doamna Dana Războiu, sînteți chiar dumneavoastră?! exclamă cerșetorul picînd în genunchi și închinîndu-se. Cerșetorii îi idolatrizau pe cei de la Kanal D. Erau, de altfel, singurii care se uitau la acest post. Erau mulți, dar nu ajutau cu nimic cifrele de audiență, pentru că se uitau în grupuri de cîte 30-40, în vitrina unui magazin de electrocasnice care avea una dintre plasmele expuse (de obicei cea mai mică și mai de căcat) dată pe Kanal D.
– Nu sînt Dana Războiu, șuieră EL printre dinți și îl ucise pe cerșetor într-o clipită dîndu-și părul la o parte și arătîndu-i URECHEA-PE-CARE-DACĂ-O-PRIVEȘTI-ÎN-OCHI-MORI, adică cea dreaptă, nu pe aia stîngă, mai puțin periculoasă, numită și URECHEA-PE-CARE-DACĂ-O-PRIVEȘTI-ÎN-OCHI-FACI-APĂ-LA-GENUNCHI.

După eliminarea cerșetorului, se putu concentra în totalitate la panou. Își zîmbi sieși larg și chiar făcu un gest scurt de salut cu mîna. Jenat puțin de această intimitate nesănătoasă cu propria poză, scrută împrejurimile în căutare de intruși. Nici un suflet pe o rază de cîteva sute de metri. Putea să treacă la treabă. Desfăcu singurul nasture care-i ținea pelerina în jurul corpului și într-o secundă fu gol cum îl făcuse maică-sa. Și la fel de lipsit de păr, pentru că se epilase complet pentru acest eveniment. Își depărtă mîinile de corp și trase adînc în piept aerul poluat și mirosind a mici. Era pregătit. Își apucă sfios penisul cu mîna stîngă, în timp ce cu dreapta se mîngîia pe testiculele mici și lucioase de virgină. De virgină cu testicule mici și lucioase. Și, privindu-se fix în ochii imenși și calzi de pe panou, începu să se masturbeze violent, cu gemete, într-o uitare de sine absolută. După doar 30 de secunde de infinită plăcere, un strigăt tăie noaptea și cheful:

– Crin, ce mă-ta-n cur faci acolo?!

În spatele lui stătea măreț, cu urme de pernă pe obraz, celălalt membru al clubului: Oprescu cel Groaznic de Șmecher. (VA URMA)

Aseară am găsit un copil pe stradă. Nu știu dacă era băiat sau fată. L-am ademenit cu dulciuri, l-am momit cu țigări și l-am atras într-un gang întunecos, unde l-am violat. Și în timp ce-l violam a venit maică-sa. Și eu perplex, chiar nu mă așteptam. Dau să mă închei la șliț. Dar n-apuc. Maică-sa era furibundă. Zice:
– Ce faci aici, nemernicule?!
Și eu, protector:
– Doamnă, nu vorbiți așa cu el, e doar un copil!
Și ea, cu ochii ieșiți din orbite:
– Nu, nu! TU! CU TINE VORBESC! Ce-i faci copilului meu?
– Aaaaa, cu mine? Păi, făceam sex…
– Minți, bruto! Îi luai organele pentru transplant!
Eu, confuz:
– Ce organe. I le luam în…
– Lasă, lasă! Am văzut eu la OTV! Îi ademeniți în ambulanțe și le transplantați ficații.
– Doamnă, mă jur, doar sînt om serios, mă vedeți!…
– Ia dă să verific organele! Petrișooooor!
Și Petrișor (se pare că nu era fată) fuge la mă-sa. Asta îl percheziționează bine la organe, îi palpează toate cele și pînă la urmă zice mulțumită:
– Toate par să fie la locul lor, dar de ce i-o bate inima așa?
Eu, uitîndu-mă vinovat în stînga și-n dreapta:
– Habar n-am, cred că l-ați speriat un pic. Dacă ați țipat așa…
Ea, din ce în ce mai liniștită și zîmbitoare:
– Of, nu pot să cred că am crezut că-i furi organele! Ce ți-e și cu televiziunile astea de știri!…
Și eu empatic:
– Da, doamnă… Nu știu ce să mai inventeze pentru audiență!
Și ea, pe ton prietenos deja:
– Niște mizerii, vă zic!
Și eu, cunosccător:
– Rușinos!
Și ea, plecînd cu Petrișor de mînă:
– Să vii la noi la masă odată…
Și eu, cu lucirea de pedofil cumsecade în ochi:
– Și ziceați că mai are frați?…

În Rai era încă o zi de căcat. Dumnezeu înțelesese repede că scăpase ceva din vedere. Adam și Eva se dovediseră a fi niște futangii incurabili. Un eșec total. Nu construiau, nu inventau, nu dezlegau integrame, nu citeau nici un căcat. Făceau doar copii. Care le semănau întru totul. Nemernicii se înmulțeau ca iepurii. Și erau cu toții atît de proști… Dumnezeu se uita în jos la ei cu o privire încurcată de copil prins că a făcut ceva rău. Și își rodea unghiile. Da, avea acest prost obicei. Asta și se scobea în nas. De fiecare dată cînd Dumnezeu se scobea în nas un pedofil de pe Pămînt rămînea impotent. Dumnezeu îi scoase din nas arătătorul plin de muci dumnezeiești și-l îndreptă spre Sfîntul Petru. Mucii încă se scurgeau pe arătător ca muștarul pus în exces pe micul de Dedulești cînd Dumnezeu porunci:

– Petrică, dă-i pe GSP!
– Dar nu-i nimic, Doamne, e tot cu Iancu și cu Becali.
– La dracu, ce am făcut?
Mereu cînd auzea de Iancu și de Becali Dumnezeu își punea la îndoială cea mai strălucită creație.
– Avem nevoie de ceva care să-i oprească pe ăștia, Petre!
– Iar vreți să facem o adresă la TAS?
– Nu, boule! Nu doar pe ăștia. Avem nevoie de cineva care să-i împuțineze pe toți idioții de dedesubt. Uită-te la ei! Sînt tot mai cretini pe zi ce trece. Imaginează-ți că într-o zi vor fi miliarde!
– Dar… dar… dar vom fi acuzați de genocid!
– Ei, și? N-au ce să ne facă, sîntem evrei doar.

Și așa se gîndi Dumnezeu la moarte. Cînd apăru pentru prima dată în fața lui Dumnezeu, Moartea arăta ca dracu. Ca dracu la figurat, nu la propriu. Era slabă, cu cearcăne, buză de iepure, mîini exagerat de lungi în comparație cu trupul și extrem de crăcănată. Genul de chestie de care-ți vine să fugi fără să fie însă și înfricoșătoare. Îți vine să fugi de scîrbă. Dumnezeu însuși întoarse capul dezgustat și boroscodi în umăr:

– Moarteo, pune ceva pe tine, te rog.

Și Petre îi aduse Morții un rolling negru cu glugă mărimea XXL de la Kenvelo. Cel pe care îl știți.

– Așa, zise Dumnezeu, acum trage bine gluga aia pe cap, că nu vrem ca oamenii pe care-i omori să știe că-ți trebuie aparat dentar.
– Dar cu ce-i omor? se zmiorcăi moartea. Eu n-am omorît pe nimeni niciodată.
– Habar n-am, ce-ți trebuie? Vrei un RPG?
Moartea strîmbă din nas. Dumnezeu insistă:
– Un tanc? Vrei să vii pe tanc și să ți se ițească doar capul pe turelă? O să dai bine în tablouri, îți zic!
– Prea pompos, se plînse Moartea.-
– Ok, atunci ceva mai eficient: o cutiuță cu cianură? Un CD cu muzică de la radio Guerilla?
– Nici chiar atît de nemiloasă nu pot fi… Știi, Doamne, eu sînt de la țară… Aș vrea o coasă.
– O COASĂ?! Ce vrei să faci, să omori nemernici sau să fii personaj în Moromeții?!
– Nu, Doamne, vreau o coasă pentru că… I like to have fân with people. Te-ai prins?
Dumnezeu nu prea se prindea la glume și oricum ura jocurile de cuvinte. O privi din nou pe Moarte cu scîrbă:
– Ești sigură că nu vrei o greblă? Ai putea să le faci multe găuri mici care să se infecteze. În cinci-șase zile sînt duși.
Moartea nu prea se prindea la ironii și oricum ura greblele. Călca mereu pe ele cînd era mică, de unde și buza de iepure.
– Nu, rămîn la coasă.
– OK, zîmbi Dumnezeu. Petre, du-te la îngerii ăia țărani de la periferie și adu cea mai de fițe coasă pe care o găsești. Cum îmi place mie să zic, e nevoie de o femeie în coasă. Urgent!
Petre veni cu coasa într-o miime de secundă (era extrem de rapid și de lingușitor) și echipamentul Morții fu astfel completat. Uitîndu-se la ea cu rollingul cu patru numere mai mari tras pe cap și cu coasa lucioasă sprijinită în Pămînt, pe Dumnezeu și Sfîntul Petru îi buși rîsul:
– Gheeei!

Ah, urăsc lăbarii care-și doresc virgine. Îi urăsc din suflet. Mi se pare cel mai degradant lucru la un bărbat – să ai pretenția să fii primul care fute o femeie. Trădează nesiguranță, o țărănie ieșită din comun și un simț al proprietății foarte prost înțeles. Mereu, cînd dau de asemenea specimene, mă gîndesc la românii ăia care-și iau Dacie nouă (în loc de Toyota la second) și stau cu husele transparente de plastic pe scaun timp de mai multe luni, pentru că deh, au mașină nouă. Așa și cu pizda nouă. Mă mir că nu vedem mii de domni mergînd cu himenuri agățate la gît, ca trofee de vînătoare.

Dar domnii aceștia există și sînt mulți. Așa că m-am gîndit să înființez o nouă religie: VIRGINISMUL. Personajul central al noii mele religii va fi, desigur, o virgină. Nu, nu ACEA virgină. Alta. O pițipoancă, ceva pe la 17 ani, cu zîmbet frumos și țîțe medii spre mari. O s-o cheme Corina. Sau Carmina. Sau Cătălina. Sau, în orice caz, ceva care începe cu C și se termină în A. Viitorii credincioși virginiști se vor ruga la icoane care vor reprezenta variațiuni pe această temă:

Prima și singura poruncă transmisă de Virgina-Dumnezeu supușilor va fi ”Să nu fuți!”. A doua și singura poruncă va fi ”Să nu-ți faci clitoris cioplit și să nu te masturbezi la alți Dumnezei în afară de mine!”. Misiunea virginiștilor va fi să salveze de la cordit cît mai multe virgine în decursul vieții și, după ce le salvează, să le ducă în niște hrube întunecoase și să le mănînce himenele, pe viu, după modelul scientologic cu placenta. Orice himen mîncat va reprezenta un pas înspre mîntuire. În scriptura virginistă, imediat după povestea cu Moise care desparte Marea Neagră în două, ni va spune că, în Ziua Judecății de Apoi, Corina (sau Carmina sau Cătălina) se va fute și va coborî pe pămînt. Cu picioarele. Și-atunci toți virginiștii vor beli pula. Cu mîna.

MARE ATENȚIE! Virgina-Dumnezeu nu poate avea un asemenea vagin. Dacă se întîmplă să-l aibă așa, s-ar putea să nu fie tocmai o religie de succes.

– Ce faci, tîmpito?! urlă Băsescu la Elena Udrea, cînd văzu că primul lucru pe care-l făcuse aceasta la auzul veștii că extratereștrii vor ateriza în fix 2 ore și 39 de minute pe portavionul din Zăbrăuți fusese să-și îmbrace rochia cea mai scurtă și cu decolteul cel mai adînc.
– Mă îmbrăcai și eu că vin extratereștrii, na! Și ce, n-am voie? Ce-ai tu cu mine? Gelosule!
– Dar e destul de clar din mesajul pe care ni l-au trimis faptul că nu-i interesează împerecherea cu pămîntenii!!! Și de ce dracului vorbești în oltenește?
– Vorbesc în oltenește pentru că așa am văzut eu la televizor c-ar fi haios. Pasămite astea sînt clipe istorice pentru întreaga planetă, darămite pentru noi. Sînt sigură că discuția noastră de acum va fi consemnată în cărțile de istorie, în filmele de acțiune și în blogurile de pamflet. Așa că vreau să fiu haioasă, ca să mă știe posteritatea ca blonda spirituală.
– Da, blonda spirituală care s-a îmbrăcat ca o curvă ca să întîmpine o civilizație superioară. Halal!
– Auzi, Traiane… Dar cînd am venit eu de la Pleșcoi către civilizația superioară din București cum crezi că eram îmbrăcată? Nu-mi spune tu mie despre civilizații, da? O să funcționeze, vei vedea. Nici prostul de Dorin nu m-a crezut la început, cînd i-am zis…

Într-adevăr, mesajul transmis de extratereștri către întreaga rasa umană (cel la care Băsescu făcea referire) fusese scurt, explicit și absolut îngrijorător. Faptul că fusese transmis într-o limbă română plină de dezacorduri și expresii argotice era doar unul dintre misterele din jurul transmisiei, care suna exact așa, cuvînt cu cuvînt:

”Pămînteni,
Noi sîntem o civilizație mai superioară ca voi. După cum vedeți, ca drept dovadă, scrim cu î din i. Odată ajunși pe Pămînt, v-ă vom ajuta să atingeți culmile la medicină, la inginerie, la stomatologie dentară și la știință în general. Dar (și aici există un dar), voi veți plăti un preț pentru asta. Pe scurt, că vorba lungă e sărăcia pămînteanului, vă vom mînca. Nu, asta nu face parte din nici un experiment, nu vrem ca să evoluăm ca rasă consumînd oameni și nu vrem să vă integrăm în cine știe ce entitate supremă. Neah. Pur și simplu ne plac carnea de om. Putem trăi și fără, dar noo asta ne place cel mai maxim. Pretextul oficial, dacă vă întreabă vreun telectual, este că vrem să vă dăm o lecție: începînd de azi, 20 mai, ora 23:35, în pauza la emisiunea lu Badea, omul va înceta să mai fie în vîrful lanțului trofic. Nu sîntem barbari. Ne vom purta frumos cu voi, vom lăsa o mare parte liberi (atîta timp cît nu ne dați în cap pe stradă și ne respectați ca pe niște superiori pe scara evoluției ce ne aflăm). Vom face o selecție atentă și pe cei mai grași dintre voi îi vom închide în niște ferme specializate unde îi vom omorî (cum îi spuneți voi?) … într-un mod foarte uman. Probabil veți încerca să vă împotriviți prin opoziție, dar veți înțelege repede că orice ripostă este inutilă și nu folosește la nimic. Sîntem atît de evoluați față de voi încît nu puteți nici măcar să ne vedeți. Sigur că avem metode prin care ne putem face văzuți, dar oricum nu ați înțelege nimic, pentru că aspectul nostru fizic și tehnologia noastră care o avem contrazice toate legile pe care le credeați universal valabile. Cel mai probabil, dacă ne-ați putea vedea, ați înnebuni, iar nouă ne place mîncarea sănătoasă.

În speranța că veți trata mesajul nostru ca pe o propunere corectă de colaborare viitoare, vă dăm întîlnire pe 20 mai. Vom ateriza la Zăbrăuți, pe portavionul pe care am auzit că țiganii voștri tocmai l-au furat pentru fier vechi, pentru că ne enervează filmele voastre, în care toți extratereștrii apar în SUA și au parte de primiri triumfale din partea la președintele Americii. Noi vrem să fim așteptați de Marian Vanghelie și de un taraf de lăutari condus de Florin Salam. Care, apropo, după ce că cîntă excelent de bine, mai are și un nume foarte apetisant. Hă-hă-hă.

– C-c-ce zici, Sorine? S-s-sînt gras? Ca doctor te-ntreb…

Din motive absolut scuzabile, în ziua aceea Marian Vanghelie se bîlbîia mai tare ca de obicei. El nu știa nimic despre civilizația umană, darămite despre cea extraterestră pe care urma să o întîmpine. Presiunea de a fi, fie și pentru cîteva minute, cel mai important om de pe planetă, îi pusese un nod atît de mare în gît încît acum ținea loc și de nod la cravată. Sorin Oprescu îi șterse cei doi litri de transpirație de pe față și gît folosindu-se de trei pachete de șervețele, după care îi răspunse:

– Nu știu ce să zic, Mareane… Ai și tu ceva burtică acolo… Nu am idee ce înțeleg dobitocii ăștia de extratereștri prin ”gras”. Dar oricum faci bine că-i iei și pe ăștia cu tine.

Zîcînd ”ăștia”, Oprescu arătă cu capul înspre armata de personalități aliniate în spatele lui Vanghelie, cu mîinile legate la spate și căușe (călușuri, cum zice dom’ profesor) la gură. Ca să spunem doar cîteva nume din cele aproximativ 550, cîți avea de gînd primarul sectorului 5 să ia cu el la primirea oficială, îi amintim pe: Oana Roman, Andrei Pleșu, Teo Trandafir, Marian Iancu, Monica Anghel, Arhi, Cristian Tabără, Oprah Winfrey, Tataee de la Mafia, Ionuț Dolănescu, Dănuț Lupu și aia grasă de la Bambi.

(va urma)

Io-s extrem de tolerant, în special cînd vine vorba de religie. Îmi plac la fel de puțin ortodocșii, catolicii, musulmanii, evreii, budiștii și pocăiții. Sînt la fel de plin de bunăvoință față de ăia foarte dedicați religiei (indiferent care-i aia), chit că nu înțeleg de ce ți-ai refuza toate plăcerile vieții de dinainte doar ca să ai parte de cam aceleași bucurii într-o viață de apoi de care, pînă la proba contrarie, nu e nimeni sigur.

În topul celor mai hazlii lucruri pe care religia ți le promite ca să nu-i ieși din cuvînt, cîștigă magna cum laude premiile post-portem ale martirilor musulmani. Înainte să citez motivele care m-au făcut să acord premiul musulmanilor, vreau să precizez că nu am citit Coranul înainte să-mi dau cu părerea. Cică faza aia cu cele 72 de virgine nu ar apărea în Coran, zic unii. Dacă mă înșel, my bad, vă rog să nu mă bombardați.

În fine, pornim de la premisa că, într-adevăr, musulmanii care mor pentru cauza Coranului sînt răsplătiți în viața de apoi cu un număr de (fix) 72 de virgine. Cică Mahomed le-a promis supușilor săi că virginele alea vor rămîne virgine pe veci, orice-ar fi. Păi, ăsta e Rai?! Ăsta e iad! Eu odată mi-am petrecut o oră încercînd să-i împuținez virtuțile unei virgine și am crezut că mor de nervi. Vă dați seama ce chin este să te străduiești o eternitate să dezvirginezi 72 de don’șoare? Flăcările, cenușa și smoala cu care mă sperie Tipul Celălalt, Șef la religia noastră, mi se par oricînd preferabile.

Mă gîndesc că, după ce mori, există undeva în cer un birou cu o funcționară sfîntă prost-dispusă (lucrează acolo dintotdeauna, literalmente) care te pune să completezi o fișă pentru a ști pe care dintre uși trebuie să te trimită. Cînd voi ajunge io acolo se va întîmpla cam așa…

Funcționara Sfîntă: Domnu Manțoc…
Eu: Cu G la coadă, MANȚOG!
F.S.: Mda, mă rog… Scrie aici că n-ați crezut în niciunul dintre Dumnezeii pe care vi i-am oferit noi. Deci puteți merge pe orice ușă. De fapt nu chiar pe orice ușă… Numai puțin, să mă uit unde mai sînt locuri disponibile eternitatea asta… Mhm… Deci avem un loc cu demipensiune la Raiul Catolicilor, dacă v-ar interesa…
Eu: Nu știu ce să zic… Pînă la cît se servește micul dejun?
F.S.: Nu e nici un mic dejun. În Raiul Catolicilor e plin de preoți care se iubesc cu minori, numai asta se întîmplă de dimineața pînă tîrziu, în seara eternă. Acolo e voie și nu-i judecă nimeni. Sînt fericiți împreună și se plimbă de mînuță printre nuferi. Uneori mai sar în nufăr cînd nu mai au răbdare pînă acasă.
Eu: Ah, nu, eu vreau ceva cu femei, dacă aveți…
F.S.: Păi am avea Raiul musulman, cu cele 72 de virgine care vi se cuvin…
Eu: CÎTE?!
F.S.: Șaptezeci și doua.
Eu: Au mustață, sau cum de-au rămas atîtea? Spuneți-mi sincer, sînt magraoance bătrîne?
F.S.: Nu, sînt superbe, le-am rezervat special pentru dvs. Singurul mic inconvenient e că n-o să le puteți dezvirgina niciodată.
Eu (arogant-zeflemitor, dîndu-mi pantalonii jos și arătîndu-i Funcționarei Sfinte penisul): Nici cu asta, hehe?
F.S. (își coboară ochelarii pe nas și îmi privește penisul peste ei, ridicîndu-se ușor în scaun): Nu e rău! Dar nu, nici cu aia. Nu contează mărimea nici aici, din păcate pentru dvs… Pur și simplu nu puteți să le dezvirginați.
Eu: Aha. Deci să-mi bat eu capul cu toanele năroadelor în condițiile în care o să pot băga maxim capul pentru un infinit de ani? Altceva…
F.S.: Mai avem un all inclusive, dar e în iad.
Eu: Căcat, în Bulgaria?
F.S.: Aaa, nuuuu! Nici chiar așa! Ceva mai bine, în Iadul Creștin.
Eu: N-am fost niciodată acolo, ce servicii au?
F.S.: Păi, cazane cu smoală puse pe foc.
Eu: Foc? Fac și grătare?
F.S.: Nu cred.
Eu: Perfect! Mie îmi place cum miroase smoala, îmi aduce aminte de copilărie, cînd turnau ăia pe blocuri. Unde semnez?

Așa, revenind la musulmani. O altă chestie care ți se întîmplă în viața lor de apoi este că ai vin la discreție, dar nu te îmbeți niciodată. Văleeeu! Păi, și care mai e farmecul?! Auzi, băi, Mahomed, ia să-ți spune eu ție ceva de la obraz, să mă ții minte…

Ups, numai puțin mă scuzați. Sună cineva la ușă. Revin imediat să termin textul și să-l înjur pe Mahomed. Hm, s-a bășit cineva sau chiar miroase a praf de pușcă?…

Pagina următoare »