Cu Nedormitul pe mess

Un dialog care a urmat celui de aici.

Andrei: Asta e, te-ai indragostit de o nasoala.
Nedo: deja m-am dat cu capul de toti peretii ca nu vrea sa ma lase sa-i dau linki. As vrea sa dau timpul inapoi si sa dau delete la toate fazele cand m-am indragostit online ca un pustan de-a opta pe mirc, dar nu am cum. Ma ierti?
Andrei: Dar stii ca e nasoala, nu?
Nedo: da, dar dragostea e oarba, mai ales cand chiar nu te vezi decat la webcam, pe intuneric.
Andrei: Si stii ca minte ca vrea lumea s-o futa, nu?
Nedo: in legatura cu mine nu minte.
Andrei: Stiu, prietene. Dar in legatura cu oamenii normali, care chiar fut…
Nedo: asta e, ce plm sa mai fac, am platit-o ratand inca un an in care puteam sa muncesc.
Andrei: De unde morala
Andrei: Nu te indragosti de nasoale, ca pot sa nu te futa si cu altceva decat cu pizda.
Nedo: ah, pizda!!! :X:X:X:*:*:*

 

Scabroasele aventuri ale institutului INSOMNAR – episodul 1 și nu ultimul

Liniștea care se lăsase peste București în noaptea aceea era profundă și apăsătoare. Și nu întîmplător. Cu cîteva ore înainte, poliția făcuse numeroase razii în care ridicase de pe stradă după cum urmează: prostituatele, peștii, drogații, corporatistele grase, cîinii vagabonzi de talie mică (cei mai gălăgioși – n.r.), motocicliștii, bețivii și mai ales pe Arhi (zis și Cei-Trei-Blogări-Arhi), ale cărui mațe deranjau opt cartiere din zona de Est a Bucureștiului cu ghiorțăitul lor infernal care începuse să erupă atunci cînd Arhi își autoimpusese o cură de slăbit draconică bazată pe mîncatul înainte de 3 noaptea a DOAR două șaorme fără legume și cu mai puțin sos. Mari.

Bucureștiul tăcea chitic și asta îi convenea de minune. Se ocupase de tot. E drept, și celălalt membru al clubului îl ajutase un pic, aranjînd ca toate luminile din oraș să fie stinse, pentru ca EL să nu întîmpine obstacole în drumul pe care urma să-l facă. O călătorie care va fi fost istorică. Urma să treacă pe lîngă fiecare panou electoral cu chipul lui din oraș. Și să-l cinstească cum se cuvine.

Își aranjă atent pelerina turcoaz de camuflaj, apoi își alinie cel mai lung fir al bretonului la o anumită cută a frunții, așa cum îl învățaseră cei 29 de consilieri de imagine. Și porni. Grațios ca o gazelă, cu pas moale de felină și lene uriașă de urs aflat în perioada de hibernare. Prima oprire: uriașul panou cu chipul lui din Piața Alba Iulia. Acolo va săvîrși prima faptă. O infracțiune pentru unii, dar el știa că o face pentru supuși. Pentru electorat. Pentru oameni. Pentru posteritate.

Prietenul său avusese grijă ca panoul cu chipul său să fie singurul obiectiv luminat din zonă. Se apropie de el zîmbind larg, uitînd pentru o clipă că trebuie să se ferească și ieșind din linia de boscheți care-i asigura camuflajul. Fu văzut de un cerșetor care scăpase de vigilența poliției pentru că se deghizase, vrînd-nevrînd, în profesor (n.r. – glumă de Antena 3, vreau primă, domnu Felix!).

– Doamna Dana Războiu, sînteți chiar dumneavoastră?! exclamă cerșetorul picînd în genunchi și închinîndu-se. Cerșetorii îi idolatrizau pe cei de la Kanal D. Erau, de altfel, singurii care se uitau la acest post. Erau mulți, dar nu ajutau cu nimic cifrele de audiență, pentru că se uitau în grupuri de cîte 30-40, în vitrina unui magazin de electrocasnice care avea una dintre plasmele expuse (de obicei cea mai mică și mai de căcat) dată pe Kanal D.
– Nu sînt Dana Războiu, șuieră EL printre dinți și îl ucise pe cerșetor într-o clipită dîndu-și părul la o parte și arătîndu-i URECHEA-PE-CARE-DACĂ-O-PRIVEȘTI-ÎN-OCHI-MORI, adică cea dreaptă, nu pe aia stîngă, mai puțin periculoasă, numită și URECHEA-PE-CARE-DACĂ-O-PRIVEȘTI-ÎN-OCHI-FACI-APĂ-LA-GENUNCHI.

După eliminarea cerșetorului, se putu concentra în totalitate la panou. Își zîmbi sieși larg și chiar făcu un gest scurt de salut cu mîna. Jenat puțin de această intimitate nesănătoasă cu propria poză, scrută împrejurimile în căutare de intruși. Nici un suflet pe o rază de cîteva sute de metri. Putea să treacă la treabă. Desfăcu singurul nasture care-i ținea pelerina în jurul corpului și într-o secundă fu gol cum îl făcuse maică-sa. Și la fel de lipsit de păr, pentru că se epilase complet pentru acest eveniment. Își depărtă mîinile de corp și trase adînc în piept aerul poluat și mirosind a mici. Era pregătit. Își apucă sfios penisul cu mîna stîngă, în timp ce cu dreapta se mîngîia pe testiculele mici și lucioase de virgină. De virgină cu testicule mici și lucioase. Și, privindu-se fix în ochii imenși și calzi de pe panou, începu să se masturbeze violent, cu gemete, într-o uitare de sine absolută. După doar 30 de secunde de infinită plăcere, un strigăt tăie noaptea și cheful:

– Crin, ce mă-ta-n cur faci acolo?!

În spatele lui stătea măreț, cu urme de pernă pe obraz, celălalt membru al clubului: Oprescu cel Groaznic de Șmecher. (VA URMA)

 

Lolitul

Aseară am găsit un copil pe stradă. Nu știu dacă era băiat sau fată. L-am ademenit cu dulciuri, l-am momit cu țigări și l-am atras într-un gang întunecos, unde l-am violat. Și în timp ce-l violam a venit maică-sa. Și eu perplex, chiar nu mă așteptam. Dau să mă închei la șliț. Dar n-apuc. Maică-sa era furibundă. Zice:
– Ce faci aici, nemernicule?!
Și eu, protector:
– Doamnă, nu vorbiți așa cu el, e doar un copil!
Și ea, cu ochii ieșiți din orbite:
– Nu, nu! TU! CU TINE VORBESC! Ce-i faci copilului meu?
– Aaaaa, cu mine? Păi, făceam sex…
– Minți, bruto! Îi luai organele pentru transplant!
Eu, confuz:
– Ce organe. I le luam în…
– Lasă, lasă! Am văzut eu la OTV! Îi ademeniți în ambulanțe și le transplantați ficații.
– Doamnă, mă jur, doar sînt om serios, mă vedeți!…
– Ia dă să verific organele! Petrișooooor!
Și Petrișor (se pare că nu era fată) fuge la mă-sa. Asta îl percheziționează bine la organe, îi palpează toate cele și pînă la urmă zice mulțumită:
– Toate par să fie la locul lor, dar de ce i-o bate inima așa?
Eu, uitîndu-mă vinovat în stînga și-n dreapta:
– Habar n-am, cred că l-ați speriat un pic. Dacă ați țipat așa…
Ea, din ce în ce mai liniștită și zîmbitoare:
– Of, nu pot să cred că am crezut că-i furi organele! Ce ți-e și cu televiziunile astea de știri!…
Și eu empatic:
– Da, doamnă… Nu știu ce să mai inventeze pentru audiență!
Și ea, pe ton prietenos deja:
– Niște mizerii, vă zic!
Și eu, cunosccător:
– Rușinos!
Și ea, plecînd cu Petrișor de mînă:
– Să vii la noi la masă odată…
Și eu, cu lucirea de pedofil cumsecade în ochi:
– Și ziceați că mai are frați?…

 

De ce are Moartea o coasă și nu o sabie sau o secure sau un Kalashnikov

În Rai era încă o zi de căcat. Dumnezeu înțelesese repede că scăpase ceva din vedere. Adam și Eva se dovediseră a fi niște futangii incurabili. Un eșec total. Nu construiau, nu inventau, nu dezlegau integrame, nu citeau nici un căcat. Făceau doar copii. Care le semănau întru totul. Nemernicii se înmulțeau ca iepurii. Și erau cu toții atît de proști… Dumnezeu se uita în jos la ei cu o privire încurcată de copil prins că a făcut ceva rău. Și își rodea unghiile. Da, avea acest prost obicei. Asta și se scobea în nas. De fiecare dată cînd Dumnezeu se scobea în nas un pedofil de pe Pămînt rămînea impotent. Dumnezeu îi scoase din nas arătătorul plin de muci dumnezeiești și-l îndreptă spre Sfîntul Petru. Mucii încă se scurgeau pe arătător ca muștarul pus în exces pe micul de Dedulești cînd Dumnezeu porunci:

– Petrică, dă-i pe GSP!
– Dar nu-i nimic, Doamne, e tot cu Iancu și cu Becali.
– La dracu, ce am făcut?
Mereu cînd auzea de Iancu și de Becali Dumnezeu își punea la îndoială cea mai strălucită creație.
– Avem nevoie de ceva care să-i oprească pe ăștia, Petre!
– Iar vreți să facem o adresă la TAS?
– Nu, boule! Nu doar pe ăștia. Avem nevoie de cineva care să-i împuțineze pe toți idioții de dedesubt. Uită-te la ei! Sînt tot mai cretini pe zi ce trece. Imaginează-ți că într-o zi vor fi miliarde!
– Dar… dar… dar vom fi acuzați de genocid!
– Ei, și? N-au ce să ne facă, sîntem evrei doar.

Și așa se gîndi Dumnezeu la moarte. Cînd apăru pentru prima dată în fața lui Dumnezeu, Moartea arăta ca dracu. Ca dracu la figurat, nu la propriu. Era slabă, cu cearcăne, buză de iepure, mîini exagerat de lungi în comparație cu trupul și extrem de crăcănată. Genul de chestie de care-ți vine să fugi fără să fie însă și înfricoșătoare. Îți vine să fugi de scîrbă. Dumnezeu însuși întoarse capul dezgustat și boroscodi în umăr:

– Moarteo, pune ceva pe tine, te rog.

Și Petre îi aduse Morții un rolling negru cu glugă mărimea XXL de la Kenvelo. Cel pe care îl știți.

– Așa, zise Dumnezeu, acum trage bine gluga aia pe cap, că nu vrem ca oamenii pe care-i omori să știe că-ți trebuie aparat dentar.
– Dar cu ce-i omor? se zmiorcăi moartea. Eu n-am omorît pe nimeni niciodată.
– Habar n-am, ce-ți trebuie? Vrei un RPG?
Moartea strîmbă din nas. Dumnezeu insistă:
– Un tanc? Vrei să vii pe tanc și să ți se ițească doar capul pe turelă? O să dai bine în tablouri, îți zic!
– Prea pompos, se plînse Moartea.-
– Ok, atunci ceva mai eficient: o cutiuță cu cianură? Un CD cu muzică de la radio Guerilla?
– Nici chiar atît de nemiloasă nu pot fi… Știi, Doamne, eu sînt de la țară… Aș vrea o coasă.
– O COASĂ?! Ce vrei să faci, să omori nemernici sau să fii personaj în Moromeții?!
– Nu, Doamne, vreau o coasă pentru că… I like to have fân with people. Te-ai prins?
Dumnezeu nu prea se prindea la glume și oricum ura jocurile de cuvinte. O privi din nou pe Moarte cu scîrbă:
– Ești sigură că nu vrei o greblă? Ai putea să le faci multe găuri mici care să se infecteze. În cinci-șase zile sînt duși.
Moartea nu prea se prindea la ironii și oricum ura greblele. Călca mereu pe ele cînd era mică, de unde și buza de iepure.
– Nu, rămîn la coasă.
– OK, zîmbi Dumnezeu. Petre, du-te la îngerii ăia țărani de la periferie și adu cea mai de fițe coasă pe care o găsești. Cum îmi place mie să zic, e nevoie de o femeie în coasă. Urgent!
Petre veni cu coasa într-o miime de secundă (era extrem de rapid și de lingușitor) și echipamentul Morții fu astfel completat. Uitîndu-se la ea cu rollingul cu patru numere mai mari tras pe cap și cu coasa lucioasă sprijinită în Pămînt, pe Dumnezeu și Sfîntul Petru îi buși rîsul:
– Gheeei!

 

Am nevoie de o virgină pe care s-o fac Dumnezeu

Ah, urăsc lăbarii care-și doresc virgine. Îi urăsc din suflet. Mi se pare cel mai degradant lucru la un bărbat – să ai pretenția să fii primul care fute o femeie. Trădează nesiguranță, o țărănie ieșită din comun și un simț al proprietății foarte prost înțeles. Mereu, cînd dau de asemenea specimene, mă gîndesc la românii ăia care-și iau Dacie nouă (în loc de Toyota la second) și stau cu husele transparente de plastic pe scaun timp de mai multe luni, pentru că deh, au mașină nouă. Așa și cu pizda nouă. Mă mir că nu vedem mii de domni mergînd cu himenuri agățate la gît, ca trofee de vînătoare.

Dar domnii aceștia există și sînt mulți. Așa că m-am gîndit să înființez o nouă religie: VIRGINISMUL. Personajul central al noii mele religii va fi, desigur, o virgină. Nu, nu ACEA virgină. Alta. O pițipoancă, ceva pe la 17 ani, cu zîmbet frumos și țîțe medii spre mari. O s-o cheme Corina. Sau Carmina. Sau Cătălina. Sau, în orice caz, ceva care începe cu C și se termină în A. Viitorii credincioși virginiști se vor ruga la icoane care vor reprezenta variațiuni pe această temă:

Prima și singura poruncă transmisă de Virgina-Dumnezeu supușilor va fi ”Să nu fuți!”. A doua și singura poruncă va fi ”Să nu-ți faci clitoris cioplit și să nu te masturbezi la alți Dumnezei în afară de mine!”. Misiunea virginiștilor va fi să salveze de la cordit cît mai multe virgine în decursul vieții și, după ce le salvează, să le ducă în niște hrube întunecoase și să le mănînce himenele, pe viu, după modelul scientologic cu placenta. Orice himen mîncat va reprezenta un pas înspre mîntuire. În scriptura virginistă, imediat după povestea cu Moise care desparte Marea Neagră în două, ni va spune că, în Ziua Judecății de Apoi, Corina (sau Carmina sau Cătălina) se va fute și va coborî pe pămînt. Cu picioarele. Și-atunci toți virginiștii vor beli pula. Cu mîna.

MARE ATENȚIE! Virgina-Dumnezeu nu poate avea un asemenea vagin. Dacă se întîmplă să-l aibă așa, s-ar putea să nu fie tocmai o religie de succes.

 

Extratereștrii invadează Terra prin sectorul 5 (ep. 1)

– Ce faci, tîmpito?! urlă Băsescu la Elena Udrea, cînd văzu că primul lucru pe care-l făcuse aceasta la auzul veștii că extratereștrii vor ateriza în fix 2 ore și 39 de minute pe portavionul din Zăbrăuți fusese să-și îmbrace rochia cea mai scurtă și cu decolteul cel mai adînc.
– Mă îmbrăcai și eu că vin extratereștrii, na! Și ce, n-am voie? Ce-ai tu cu mine? Gelosule!
– Dar e destul de clar din mesajul pe care ni l-au trimis faptul că nu-i interesează împerecherea cu pămîntenii!!! Și de ce dracului vorbești în oltenește?
– Vorbesc în oltenește pentru că așa am văzut eu la televizor c-ar fi haios. Pasămite astea sînt clipe istorice pentru întreaga planetă, darămite pentru noi. Sînt sigură că discuția noastră de acum va fi consemnată în cărțile de istorie, în filmele de acțiune și în blogurile de pamflet. Așa că vreau să fiu haioasă, ca să mă știe posteritatea ca blonda spirituală.
– Da, blonda spirituală care s-a îmbrăcat ca o curvă ca să întîmpine o civilizație superioară. Halal!
– Auzi, Traiane… Dar cînd am venit eu de la Pleșcoi către civilizația superioară din București cum crezi că eram îmbrăcată? Nu-mi spune tu mie despre civilizații, da? O să funcționeze, vei vedea. Nici prostul de Dorin nu m-a crezut la început, cînd i-am zis…

Într-adevăr, mesajul transmis de extratereștri către întreaga rasa umană (cel la care Băsescu făcea referire) fusese scurt, explicit și absolut îngrijorător. Faptul că fusese transmis într-o limbă română plină de dezacorduri și expresii argotice era doar unul dintre misterele din jurul transmisiei, care suna exact așa, cuvînt cu cuvînt:

”Pămînteni,
Noi sîntem o civilizație mai superioară ca voi. După cum vedeți, ca drept dovadă, scrim cu î din i. Odată ajunși pe Pămînt, v-ă vom ajuta să atingeți culmile la medicină, la inginerie, la stomatologie dentară și la știință în general. Dar (și aici există un dar), voi veți plăti un preț pentru asta. Pe scurt, că vorba lungă e sărăcia pămînteanului, vă vom mînca. Nu, asta nu face parte din nici un experiment, nu vrem ca să evoluăm ca rasă consumînd oameni și nu vrem să vă integrăm în cine știe ce entitate supremă. Neah. Pur și simplu ne plac carnea de om. Putem trăi și fără, dar noo asta ne place cel mai maxim. Pretextul oficial, dacă vă întreabă vreun telectual, este că vrem să vă dăm o lecție: începînd de azi, 20 mai, ora 23:35, în pauza la emisiunea lu Badea, omul va înceta să mai fie în vîrful lanțului trofic. Nu sîntem barbari. Ne vom purta frumos cu voi, vom lăsa o mare parte liberi (atîta timp cît nu ne dați în cap pe stradă și ne respectați ca pe niște superiori pe scara evoluției ce ne aflăm). Vom face o selecție atentă și pe cei mai grași dintre voi îi vom închide în niște ferme specializate unde îi vom omorî (cum îi spuneți voi?) … într-un mod foarte uman. Probabil veți încerca să vă împotriviți prin opoziție, dar veți înțelege repede că orice ripostă este inutilă și nu folosește la nimic. Sîntem atît de evoluați față de voi încît nu puteți nici măcar să ne vedeți. Sigur că avem metode prin care ne putem face văzuți, dar oricum nu ați înțelege nimic, pentru că aspectul nostru fizic și tehnologia noastră care o avem contrazice toate legile pe care le credeați universal valabile. Cel mai probabil, dacă ne-ați putea vedea, ați înnebuni, iar nouă ne place mîncarea sănătoasă.

În speranța că veți trata mesajul nostru ca pe o propunere corectă de colaborare viitoare, vă dăm întîlnire pe 20 mai. Vom ateriza la Zăbrăuți, pe portavionul pe care am auzit că țiganii voștri tocmai l-au furat pentru fier vechi, pentru că ne enervează filmele voastre, în care toți extratereștrii apar în SUA și au parte de primiri triumfale din partea la președintele Americii. Noi vrem să fim așteptați de Marian Vanghelie și de un taraf de lăutari condus de Florin Salam. Care, apropo, după ce că cîntă excelent de bine, mai are și un nume foarte apetisant. Hă-hă-hă.”

– C-c-ce zici, Sorine? S-s-sînt gras? Ca doctor te-ntreb…

Din motive absolut scuzabile, în ziua aceea Marian Vanghelie se bîlbîia mai tare ca de obicei. El nu știa nimic despre civilizația umană, darămite despre cea extraterestră pe care urma să o întîmpine. Presiunea de a fi, fie și pentru cîteva minute, cel mai important om de pe planetă, îi pusese un nod atît de mare în gît încît acum ținea loc și de nod la cravată. Sorin Oprescu îi șterse cei doi litri de transpirație de pe față și gît folosindu-se de trei pachete de șervețele, după care îi răspunse:

– Nu știu ce să zic, Mareane… Ai și tu ceva burtică acolo… Nu am idee ce înțeleg dobitocii ăștia de extratereștri prin ”gras”. Dar oricum faci bine că-i iei și pe ăștia cu tine.

Zîcînd ”ăștia”, Oprescu arătă cu capul înspre armata de personalități aliniate în spatele lui Vanghelie, cu mîinile legate la spate și căușe (călușuri, cum zice dom’ profesor) la gură. Ca să spunem doar cîteva nume din cele aproximativ 550, cîți avea de gînd primarul sectorului 5 să ia cu el la primirea oficială, îi amintim pe: Oana Roman, Andrei Pleșu, Teo Trandafir, Marian Iancu, Monica Anghel, Arhi, Cristian Tabără, Oprah Winfrey, Tataee de la Mafia, Ionuț Dolănescu, Dănuț Lupu și aia grasă de la Bambi.

(va urma)

 

Eu, preoții catolici, credincioșii ortodocși și musulmanii în Iad

Io-s extrem de tolerant, în special cînd vine vorba de religie. Îmi plac la fel de puțin ortodocșii, catolicii, musulmanii, evreii, budiștii și pocăiții. Sînt la fel de plin de bunăvoință față de ăia foarte dedicați religiei (indiferent care-i aia), chit că nu înțeleg de ce ți-ai refuza toate plăcerile vieții de dinainte doar ca să ai parte de cam aceleași bucurii într-o viață de apoi de care, pînă la proba contrarie, nu e nimeni sigur.

În topul celor mai hazlii lucruri pe care religia ți le promite ca să nu-i ieși din cuvînt, cîștigă magna cum laude premiile post-portem ale martirilor musulmani. Înainte să citez motivele care m-au făcut să acord premiul musulmanilor, vreau să precizez că nu am citit Coranul înainte să-mi dau cu părerea. Cică faza aia cu cele 72 de virgine nu ar apărea în Coran, zic unii. Dacă mă înșel, my bad, vă rog să nu mă bombardați.

În fine, pornim de la premisa că, într-adevăr, musulmanii care mor pentru cauza Coranului sînt răsplătiți în viața de apoi cu un număr de (fix) 72 de virgine. Cică Mahomed le-a promis supușilor săi că virginele alea vor rămîne virgine pe veci, orice-ar fi. Păi, ăsta e Rai?! Ăsta e iad! Eu odată mi-am petrecut o oră încercînd să-i împuținez virtuțile unei virgine și am crezut că mor de nervi. Vă dați seama ce chin este să te străduiești o eternitate să dezvirginezi 72 de don’șoare? Flăcările, cenușa și smoala cu care mă sperie Tipul Celălalt, Șef la religia noastră, mi se par oricînd preferabile.

Mă gîndesc că, după ce mori, există undeva în cer un birou cu o funcționară sfîntă prost-dispusă (lucrează acolo dintotdeauna, literalmente) care te pune să completezi o fișă pentru a ști pe care dintre uși trebuie să te trimită. Cînd voi ajunge io acolo se va întîmpla cam așa…

Funcționara Sfîntă: Domnu Manțoc…
Eu: Cu G la coadă, MANȚOG!
F.S.: Mda, mă rog… Scrie aici că n-ați crezut în niciunul dintre Dumnezeii pe care vi i-am oferit noi. Deci puteți merge pe orice ușă. De fapt nu chiar pe orice ușă… Numai puțin, să mă uit unde mai sînt locuri disponibile eternitatea asta… Mhm… Deci avem un loc cu demipensiune la Raiul Catolicilor, dacă v-ar interesa…
Eu: Nu știu ce să zic… Pînă la cît se servește micul dejun?
F.S.: Nu e nici un mic dejun. În Raiul Catolicilor e plin de preoți care se iubesc cu minori, numai asta se întîmplă de dimineața pînă tîrziu, în seara eternă. Acolo e voie și nu-i judecă nimeni. Sînt fericiți împreună și se plimbă de mînuță printre nuferi. Uneori mai sar în nufăr cînd nu mai au răbdare pînă acasă.
Eu: Ah, nu, eu vreau ceva cu femei, dacă aveți…
F.S.: Păi am avea Raiul musulman, cu cele 72 de virgine care vi se cuvin…
Eu: CÎTE?!
F.S.: Șaptezeci și doua.
Eu: Au mustață, sau cum de-au rămas atîtea? Spuneți-mi sincer, sînt magraoance bătrîne?
F.S.: Nu, sînt superbe, le-am rezervat special pentru dvs. Singurul mic inconvenient e că n-o să le puteți dezvirgina niciodată.
Eu (arogant-zeflemitor, dîndu-mi pantalonii jos și arătîndu-i Funcționarei Sfinte penisul): Nici cu asta, hehe?
F.S. (își coboară ochelarii pe nas și îmi privește penisul peste ei, ridicîndu-se ușor în scaun): Nu e rău! Dar nu, nici cu aia. Nu contează mărimea nici aici, din păcate pentru dvs… Pur și simplu nu puteți să le dezvirginați.
Eu: Aha. Deci să-mi bat eu capul cu toanele năroadelor în condițiile în care o să pot băga maxim capul pentru un infinit de ani? Altceva…
F.S.: Mai avem un all inclusive, dar e în iad.
Eu: Căcat, în Bulgaria?
F.S.: Aaa, nuuuu! Nici chiar așa! Ceva mai bine, în Iadul Creștin.
Eu: N-am fost niciodată acolo, ce servicii au?
F.S.: Păi, cazane cu smoală puse pe foc.
Eu: Foc? Fac și grătare?
F.S.: Nu cred.
Eu: Perfect! Mie îmi place cum miroase smoala, îmi aduce aminte de copilărie, cînd turnau ăia pe blocuri. Unde semnez?

Așa, revenind la musulmani. O altă chestie care ți se întîmplă în viața lor de apoi este că ai vin la discreție, dar nu te îmbeți niciodată. Văleeeu! Păi, și care mai e farmecul?! Auzi, băi, Mahomed, ia să-ți spune eu ție ceva de la obraz, să mă ții minte…

Ups, numai puțin mă scuzați. Sună cineva la ușă. Revin imediat să termin textul și să-l înjur pe Mahomed. Hm, s-a bășit cineva sau chiar miroase a praf de pușcă?…

…

 

Incredibil de scurta poveste a omului care a trăit cît o musculiță de oțet

George s-a născut în orașul Huși, pe 22 februarie 2011. Avea o boală foarte rară: îmbătrînea repede. Extrem de repede. Într-un minut îmbătrînea cît un om normal într-un an. A fost nevoie de 15 minute pentru ca doctorii să înțeleagă de ce anume suferă. După două minute, George nu mai încăpuse în incubator. După douăsprezece, începuse să-i crească părul pubian. La 14 minute de la naștere spuse pentru prima dată cuvîntul ”mama”, cu o voce groasă, în schimbare, de adolescent. Maică-sa se îngrozise și începuse să plîngă. După fix 15 minute, cum spuneam, doctorii o anunțară pe femeie că fiul ei avea să trăiască cît o musculiță de oțet. ”De fapt, puțin mai mult, că alea trăiesc decît cîteva minute”, zise unul dintre specialiști rînjind. Nimeni nu gustă gluma, iar George cu atît mai puțin.

Mai trecură 10 minute în care George medită la situația sa. Avea deja 25 de ani și, din cîte i se explicase, nu putea s-o ducă mai mult de o oră de atunci înainte, asta dacă nu va suferi un infarct între timp. George se gîndi că trebuie să facă ceva deosebit, ceva unic, ceva care să încapă într-o oră și să poată înlocui o întreagă viață. Doar că habar n-avea ce, pentru că nu apucase să învețe nimic. Trebuia să se bazeze pe instinct. Cînd o asistentă bulănoasă intră în salon, George era deja bărbat în toată firea. Avea 30 de minute, deci de ani. George se aruncă asupra ei și o violă îndelung, pînă la 58 de ani. Doctorilor le fusese milă să intervină și priviseră uimiți, alături de mama băiatului și chiar de asistenta violată, cum, în timpul actului sexual, lui George încep să-i pice dinții și părul și să i se zbîrcească pielea. La 58 de ani (28 de minute de la începutul violului primordial), George rămase impotent. Deși nu ejaculase în viața lui, George oftă simplu, cu un aer de bătrîn înțelept care știa că, pentru că nu se grăbise, ratase ceva important. Își îmbrățișă mama pînă la 65 de ani, plîngînd în brațele ei. Femeia de 25 de ani avea să scrie ulterior un film despre prima și ultima dată cînd l-a îmbrățișat pe fiul ei, pe atunci cu 40 de ani mai bătrîn.

Impresionat de scenă, un doctor alcoolic îi întinse lui George o sticlă de spirt și-i făcu semn s-o dea peste cap. George o bău și, brusc, se îmbătă atît de rău încît i se păru că s-a vindecat și că timpul trece mai greu. Era doar o impresie. De la 65 la 73 de ani, George se uită la televizor, dar prinse doar un calup de reclame pe PRO TV. La 73 de minute/ani, simți o durere ascuțită în piept. Îl ținu pînă la 74, cînd se repezi la unul dintre doctori și-i smulse pixul din buzunarul de la piept. Pînă la 80 de ani, George desenă asta pe un chitanțier, cu o îndemînare care-i uimi pe toți cei prezenți:

La 82 de ani, epuizat după o viață în care nu închisese ochii niciodată, George adormi și muri liniștit, în somn, în suspinele mamei.

Doctorii se mai uitară o dată la desenul lui George, apoi ridicară din umeri, îl mototoliră și-l aruncară la coș. Plecară împreună la cîrciuma de peste drum de spital, lăsînd-o pe mamă să-și jelească fiul și pe legiști să-și facă datoria. După cele 80 de minute cît îi luă ca să se îmbete, unul dintre doctori se ridică solemn în picioare și zise bolborosind: ”O viață de om!”. Apoi căzu cu capul pe masă.

 

Cocalarul Romeo și bagaboanta care este

M-am dus la un film. Încă o adaptare după Romeo și Julieta. O animație jenibilă, pentru pizde fetițe proaste.

E atît de ușor să parodiezi povești mișto. Să parazitezi munca unor oameni creativi cu labele tale look alike. Eu aș interzice parodiile și remake-urile după capodopere. Nu-i corect, e ca și cînd Shakespeare s-ar căca și un constipat i-ar fura căcatul, ar face și el două bobițe lîngă și ar zice: ”ia uitați-vă ce căcat mișto am făcut!  E după Shakespeare…”

Oricine poate s-o facă. Chiar și eu. Vă dau parodii și adaptări după Romeo și Julieta pînă mîine. Am, de exemplu, o poveste cu un Romeo cocalar, fără școală, minte sau job și o Julieta dintr-o altă lume (o să vedeți în text din ce lume) pe care el o alintă ”bagaboanto” cînd îi cîntă noaptea sub balconul acoperit cu termopan. Dar acum plec în oraș, deci vă povestesc cînd vin. Stați pe-aici.

 

Exclusiv: Tudor Chirilă, dat afară din GEOSA

GEOSA (Grupul Exclusivist al Oamenilor cu Sexualitate Anonimă) se întrunea în fiecare zi de joi. Aleseseră mijlocul săptămînii gîndindu-se că, pe undeva, ei înșiși se aflau undeva la mijloc. Toți aveau genitale de un anumit sex, bine definit luat singur, dar sufereau de mici anomalii care se întîlnesc doar la persoanele de sex opus. Ceea ce îi făcea extrem de nesiguri pe ei, în subconștient. De aceea organizau aceste întîlniri. Nu voiau să se automutileze prin operații. Voiau doar să învețe să conviețuiască cît mai plăcut cu laturile lor feminine (bărbații), respectiv masculine (muierile).

Vîntul rece care bătea în joia aceea îi făcuse coaiele lui Tudor Chirilă cît două curmale. Chirilă mergea doar cu transportul în comun sau pe jos, pentru că mersul cu mașina era (1) sub demnitatea lui de om sensibil și (2) sub demnitatea lui de om cu succes la pizdet. Își înfipse nasul în eșarfa atît de subțire încît era transparentă și îi blestemă pe designerii care nu inventaseră pălăriuțe cu urechi. Întîrzie programat, cu fix 12 minute, la întîlnire și își luă în tăcere locul, pe un scaun gol din cerc. Ceilalți murmurară un salut, el însă îi ignoră și începu direct.

– Mă cheamă Tudor și am o sexualitate anonimă! Să terminăm odată cu rahatul ăsta, ce Dumnezeu!

Cînd voia să pară dur și rebel, Chirilă vorbea cu ”rahat” și cu ”Dumnezeu”.
– Hello, Tudor, murmurară ceilalți.
Atunci președinta grupului și moderatoarea discuției, femeia cu barbă, își drese vocea și luă cuvîntul:
– Tudor, dragul nostru, mai explică-ne o dată de ce te afli tu aici? Pari un băiat foarte în regulă, nici măcar extrem de homosexual nu ești…
Chirilă se ridică în picioare cu un gest teatral și își desfăcu nasturii cămășii prin smulgere cu un gest de-a dreptul cinematografic.
– Mi-a crescut un vagin aici! zise, scoțînd în față pieptul vag păros și dezgolit.
– Aici unde?! întrebă femeia cu barbă, frecîndu-și gînditoare tuleiele.

Chirilă oftă și își lipi pumnul strîns de capul pieptului.
– Aici… În suflet!

Femeia cu barbă simțea că își pierde răbdarea.
– Tudor, zise ea, uite ce e… Toți cei de aici putem să ne demonstrăm fizic sexualitățile anonime. Toți avem elemente fizice de la celălalt sex. Uită-te la mine, am barba mai deasă ca Pleșu. Sau uită-te la Gîdea, cu buzele lui de prostituată suedeză. Ce să mai zic de bietul Huidu, cu o pizdă în cap, fix pe scalp, de la accidentul de ski? Restul îi vezi și tu: Emil Boc are o înălțime de fetiță africană subdezvoltată, Andreea Pora e urîtă ca un sudor, Arhi are țîțe de gravidă, Andreea Bălan are un penis în loc de nas, Măruță are coaiele foarte mici și înăuntru, ca niște ovare, iar Cătălin Botezatu are menstruație o dată pe lună (e drept, rămîne de demonstrat că nu a reușit să și-o provoace printr-o operație estetică). Tu nu ne poți arăta pizda din suflet, nu-i așa? Ăsta e mai mult un concept, să fim serioși!
– Ba pot! zise Tudor, și-și lăsă capul pe spate operal (nu teatral).
– Să o vedem, să o vedem! strigă Boc cu voce pițigăiată, rezemîndu-și copilărește capul de sînul stîng al lui Arhi.
Și atunci se petrecu ceva inimaginabil pentru divinitate. Tudor Chirilă începu să cînte. De fiecare dată cînd se întîmpla asta (foarte des) o forță supremă (probabil Însuși Dumnezeu) considera acest lucru inimaginabil și complet imprevizibil.
– Și-acuma știu că marea mă așteaptăăă / Nisipul mă va săruta și ieeel / O scoic-o să mă zgîrie-n mîna dreaptăăă / Algele or să mă gîdile nițe-e-el… schelălăi Chirilă, apoi tăcu și îi privi zîmbitor pe membrii GEOSA, sigur pe mijloacele lui de persuasiune.
– Și? se rățoi femeia cu barbă. Asta nu înseamă nimic. Și Cabral scrie ca o pizdă, dar i-a fost refuzată de mai multe ori cererea de intrare în grupul nostru. E totuși negru și musculos, dacă nu are un pix sau o tastatură prin preajmă, ai putea să juri că-i un tip chiar macho.
– Să analizăm puțin pe text, vă rog, spuse Chirilă repede, dar fără să-și piardă cumpătul. E în mod clar scris de vaginul cuibărit la mine în suflet. Avem în primul rînd ”marea” care îl așteaptă. Sigur că nu e vorba despre apă. Apoi mare atenție la simboluri: scoica, zgîrietura, algele, gîdilatul. Simboluri vaginale. Apoi, cum poate nisipul să sărute un băiat? Imposibil! Trebuie să intre în vagin ca să facă asta, sărutul e ceva intim, în fond. Da, dragii mei colegi, recunosc! Am fost la mare și mi-a intrat nisip în vaginul din suflet! Nu doresc asta nici celui mai mare dușman, să știți! Am făcut duș trei ore și degeaba!

Dar femeia cu barbă nu era impresionată. Îngăimă un ”Ne pare foarte rău, ne-am înșelat în privința ta”, apoi îi făcu un semn scurt lui Horia Ivanovici, badigardul cu voce de femeie. Acesta îl ridică pe Chirilă pe sus și-l aruncă în stradă.
– Impostorule, îi mai strigă Ivanovici scîrbit, după care îi dădu un șut în pizdă.