Transformers 3 – o mizerie pentru blogări proști și pișcotari

Am fost la Transformers 3. N-am văzut primele două Transformersuri, dar nu cred c-am ratat ceva. Come on, roboți inteligenți care în viața de zi cu zi sînt mașini?! DE CE?! Deci ei sînt roboți deghizați în mașini, se pot transforma în roboți într-o secundă, dar aleg să stea mai mult în forma de mașină? De ce ar vrea un robot să fie mașină sport? Ca să consume mai puțin? Moare de foame și face taximetrie în Chicago? Căcat! În plus, e incomod! MAȘINA NU ARE MÎINI ȘI PICIOARE ȘI NU POATE URCA TREPTE! În stupiditatea legată de contrazicerea flagrantă a tuturor legilor fizicii nici nu mai intru. Fizica nu există în Transformers (așa cum nu există nici scenariu, nici regie, nici actori). O mașină sport de 900 de kile și 3 metri lungime se transformă într-un robot cît un bloc. Da, asta are sens!

Transformers ar jigni și inteligența unui copil analfabet de școală primară. E echivalentul unui film pentru fetițe cu aspiratoare care se transformă în păpuși Barbie. De fapt, Transformers i-ar putea plăcea doar lui Arhi. Și ghiciți ce! LUI ARHI CHIAR ÎI PLACE TRANSFORMERS! A zis el pe blog, micuțul. Mă rog, nici o surpriză aici. Altceva m-a amuzat. Un comentator de-al finuțului blogăr îl întreabă pe acesta, la postul despre film:

RBoy June 30, 2011 Cât a costat biletul la IMAX ?

Iar Arhi îi răspunde:

ARHI June 30, 2011 27 lei sau 33 in weekend

.

Greșit, Arhi, pișcotar gras ce ești! Omul te-a întrebat cît A COSTAT biletul, nu cît COSTĂ. Mare diferență, nu crezi? Tu n-ai dat bani pe bilet, pentru că tu ești blogăr. Din asta trăiești, din mila unor piariste. Tu ai fost la o vizionare de presă unde s-a dat popcorn și suc moca, bonus la bilet. Deci răspunsul corect era, pișcotoiule: ”Pe mine nu m-a costat nimic, că am fost la milogeală, cu încă niște sute de fomiști. DAR, DACĂ MERGI LA FILM PE BANI, CA OAMENII NORMALI, e 27 de lei sau 33 în weekend.”

.

Întîmplător, am fost și eu la filmul respectiv, invitat de un prieten cu invitație de două persoane (mă rog, mult spus persoane). Mi-a fost puțin jenă să intru gratis, dar deh, hai să zicem, am băgat capu-n pămînt și-am pășit timid înspre IMAX. Apoi m-am pus la coadă la floricele. Mă și miram eu de ce stau SUTE DE OAMENI la coadă la floricele, în pula mea. De obicei, sînt trei-patru nababi. Cînd ajung la tehjghea, cer un popcorn mediu (suc aveam cumpărat de la KFC deja). Aia îmi dă cutia, eu scot 10 lei. ”Nu nu, e gratis”, zice fata. ”Și aveți și un suc tot gratis, dacă doriți”. Vaaai, cît de pișcotar m-am simțit în acele momente! I-am zis imediat: ”Nu, mulțumesc suc am… Dar pot să iau ceva cu bani?”. ”Sigur, puteți lua niște nachos!”. URA! Am luat și nachos, cu 12 lei, doar ca să nu mă simt ca ultimul om. Dar ghiciți ce! În sală era plin de ultimi oameni.

.

Futu-vă mîndria-n cur de paraziți! Și eu mă mai mir că pe ziariști nu-i deranjează să lucreze la mogul! HAHAHAHAHA! De ce nu mi-am ales eu o meserie decentă, Doamne?

 

De ce merg oamenii la filme în mall și de ce ascultă Aerobaza Kamikaze

Bine, mă, recunosc, eu merg la filme doar pentru trailere și pentru nachos. Nachos pe care, de altfel, le și termin odată cu trailerele. Mi se par atît de antrenante și de cuprinzătoare promo-urile astea la filme care vor veni încît sînt tentat și eu să ronțăi exhaustiv, cît pentru un film întreg. Am și o glumă slabă pe care o fac cînd se mai termină cîte un trailer. Mă las pe spate satisfăcut, oftez ca după o îndelungă concentrare și zic tare, să audă toți cocalarii din sală: ”mda, e vechi, l-am văzut”.  După cele patru-cinci trailere (nu știu dacă ați observat, dar, de obicei, un trailer la un film prost e acceptabil, iar unul la un film mișto e o adevărată capodoperă), urmează corvoada filmului pe care-am venit să-l văd. Unul singur nu m-a dezamăgit, în ultima vreme. Surprinzător, se numește Bridesmaids și e pentru pizde. Mă rog, așa se zice. Eu mă îndoiesc c-ar fi pentru femei, totuși, dintr-un motiv foarte simplu: are umor. Și da, e un fel de The Hangover, doar că femei în loc de băieți și cu umor în loc de neumor.

Ce legătură au toate astea cu faptul că la ora 13 avem emisiune la City FM? Absolut nici una! Dar asta nu înseamnă că nu trebuie să ne ascultați. Nu de alta, dar ne-a zis un băiat care ne-a auzit data trecută că n-a mai rîs așa de cînd asculta Radio Vacanța pe plajă la Albena. Sau poate era altă stațiune?…

 

Agăți, nu agăți, vremea romantismului trece

Eu nu agăț, pentru că am blog. Dar dacă aș agăța cred că aș face cam așa:

 

Corporatiștii sînt de vină pentru slaba calitate a filmelor de la Hollywood

Mă enervează foarte tare filmele americane în care cetățenii unei țări nevorbitoare de limbă engleză (din film) vorbesc, totuși, în engleză. Mă enervează și mai tare filmele americane în care cetățenii unei țări nevorbitoare de limbă engleză (din film) vorbesc într-o engleză cu accent. Adică rușii vorbesc engleză cu accent rusesc, nemții engleză cu accent german ș.a.m.d. Asta în condițiile în care actorii sînt, de obicei, americani! Vă dați seama ce idioți pot fi evreii care produc și regizează căcaturile alea?! Chiar obligă un american să învețe să vorbească propria limbă cu un anumit accent, doar pentru că vor să ne păcălească pe noi să credem că în al doilea război mondial rușii vorbeau între ei într-o engleză stricată. WHAT THE FUCK, DUDES?!

Nu sînt naiv, ok? ȘTIU că filmele artistice nu sînt reale încă din anul trei de facultate, cînd mi-am dat seama că e imposibil să existe glume atît de proaste în viața reală ca alea din Scary Movie și White Chicks. Darasta nu înseamnă că nu-mi place să mă mint, băi, nesimțiților! Dacă nu-s absolut convins, cît timp mă uit, că filmul respectiv se petrece în realitate, atunci mai bine nu mă mai apuc să-l văd, pentru că n-o să-mi placă deloc. De aia și plîng la filme. Pula mea, E TRIST CĂ LUCRURILE ALEA CHIAR SE ÎNTÎMPLĂ.

Să luăm primul exemplu care îmi vine în minte: The Reader. Un film care ar fi putut fi foarte bun. Un film cu nemți. Ba chiar mai mult decît nemți, cu naziști! Rolurile principale sînt jucate de Ralph Fiennes și Kate Winslet, amîndoi englezi, amîndoi vorbitori (deci) de engleză de aia mișto, neamericănească, melodioasă. Doar că ei jucau doi nemți aflați în Germania. Așa că ce s-au gîndit autorii? Ia să-i punem noi să vorbească ÎN ENGLEZĂ! Tadaaam! Dar nu în engleza lor aia mișto, că nu mai pun botul mujicii. Ci în engleză cu accent. Pentru că ei sînt totuși nemți, m-ați înțeles? Și-ar fi absurd ca niște nemți să vorbească între ei în engleză pură. Ce, sîntem idioți? NU! Vorbesc în engleză cu accent nemțesc! Desigur! Eee, așa da!!

Și toate astea pentru că în lume există niște idioți care nu suportă filmele în altă limbă decît engleza. Eu însumi am întîlnit idioți de genul ăsta. ”Aaa, e franțuzesc/italian/rusesc/suedez/etc.? Atunci nu merg, plm…”. Culmea e ca ăștia-s idioții care nici măcar engleza nu o înțeleg, deci nu știu exact care ar fi diferența pentru ei. Și mă mai mir că nemții, francezii și italienii dublează filmele americane, ca să nu se chinuie popoarele lor retardate să citească subtitrări. Păi așa le trebuie, să-i cenzureze, mai dă-i în mă-sa cu limba lor pseudooficială!

Cum adică ce vină au corporatiștii pentru asta? Sînt singurii vinovați, pentru că sînt niște mediocri fără viață și din cauza lor se întîmplă toate relele de pe pămînt.

 

In balls I trust

Îmi plac coaiele, am mai spus-o. Ah… Permiteţi-mi să reformulez. Ştiu cum funcţionează glumele cu gay. Nu există glume mai simplu de făcut. Le fac şi eu mereu, dar mi-e ruşine cu asta. Deci azi nu vă dau voie. Cine face gluma previzibilă cu gay, mă-sa-i poponară.

Voiam să spun că îmi place curajul. Curajul în accepţiunea mea de tînăr superficial este să faci lucruri ilogice, stupide, scandaloase, greşite, nedrepte, nejustificate sau chiar lipsite de importanţă doar pentru că aşa vrei tu. Curajul nu înseamnă, cum aţi putea crede, să nu te dai în lături de la acţiuni nobile, de la a face bine, de la a salva oameni, de la a îndrepta lucruri. Nu. Ăla nu e curaj. Ăla e bun-simţ. Îmi place şi bun-simţul, ok? Dar prefer curajul.

Stop. Simt că mă îndrept spre un text neamuzant şi cu ton scîrbos-moralizator. Aşa că o dau pe filme, ca s-o mai îndulcesc. Adevăratul curaj, deci, nu-i cel al fraţilor Coen, cu plictiseala aia de film. Adevăratul curaj e-al fraţilor ăstorlalţi. Hughes le zice şi au făcut la The Book of Eli (un film decent, mai bun decît The Road filmul şi mai prost decît The Road cartea) un twist final atît de stupid, de neverosimil, de nesimţit şi de jignitor pentru inteligenţă, încît mi se pare genial. Şi cu siguranţă coios. Slavă vouă, fraţi Hughes, şi coaielor voastre tupeiste!

PS – dacă tot am ajuns la The Book of Eli, vă spun şi de ce n-am mai scris de o săptămînă: m-am combinat cu Mila Kunis şi am dus-o o săptămînă prin Motru, să-i arăt frumuseţile oraşului. Acu’ nu mai scap de ea, i-a plăcut atît de mult încît vrea să se mute în micro 1, lîngă piaţa nouă.

 

Scenariu de luat în Oscar (alternativă la Twilight, sper să aibă premiera în Kulturhaus)

Știți și voi care-i chestia preferată a pițipoancelor cu pretenții de semidocte, în afară de clubul Kulturhaus, nu? Seria Twilight. În Twilight, din cîte am auzit, o fată cuminte de om se îndrăgostește de un vampir ghei. O face pentru că e băiatul rău, pentru că arată bine cînd se dă cu gel, pentru că are blugii roși în genunchi și pentru că folosește un fond de ten mai performant ca al ei. Atît i-a trăznit prin cap scriitoarei de doi lei Stephanie Meyer, iar regizoarea (voi știați că există femei regizor?!) Catherine Hardwicke a făcut filmul ăla penibil după carte. Care a mai avut și nu-știu-cîte continuări. Culmea e că în curînd va rula pe ecrane un film complet diferit, dar cu scenariu la fel de original. E scris de un bou, un anume David Johnson, și (culmea!) regizat TOT de Catherine Hardwicke. Povestea? O fată cuminte de la țară care se îndrăgostește de un vîrcolac pensat și… Whoaaa, dude! Deci aia din Tuailait se-ndrăgostește de vampir și asta din Red Riding Hood de vîrcolac? What the fuck is your problem?! Pînă cînd credeți că va funcționa căcatul ăsta?! Cîte femei proaste care să-și permită să meargă la film sau care să păcălească pe vreun tîmpit să le ducă credeți că există?! Nu v-ați bătut suficient joc de ele, mîrlanilor?!

Ia stați puțin că știu și eu. Luați de-aici scenariu care se va povesti peste doi ani în liceele din Videle și va face ravagii printre intelectualele de la facultatea de la Petroșani:

 

Azi îmi iau un pardesiu cool, apoi vin cu dublu-casetofonul deasupra capului la voi la geam și vă pun manele

Azi sînt John Cusack în Say Anything. Cu puțin Tom Hanks în Forrest Gump și Dustin Hoffman în Rainman, presărați după gust, pe deasupra.

Azi nu fac pe șmecherul. Azi sînt băiatul bun și idiot. Azi nu mă prind la glume și sînt fascinat de fata deșteaptă. Mereu există o fată deșteaptă, mai ales azi și mai ales în comparație cu mine. Azi sînt nepopular și mă aruncă băieții buni la sporturi cu fundul în tombern. Azi sînt idealist fără motiv. Azi port chiloții pe cap ca să fiu amuzant (ok, am mai făcut-o o dată în banchetul din clasa a opta). Azi îmi fac freza cu gel de păr (oaaau!). Azi mă îmbăt dintr-o bere. Azi scriu ca o pizdă fată. Azi sînt altruist și romantic. Azi sînt nesigur. Snif… Snif!

Și da, știu că din toate propozițiile alea cu ”azi sînt …” se înțelege că, de fapt, de obicei aș fi fix invers. Dar chiar nu sînt așa cum par. Sînt băiatul visurilor voastre. Futeți-mă.

 

Elogiu Voyageriței și muie Stelei

Deci exact cum vă spuneam despre iubita mea.

Cît despre meci, mulțumim Napoli, mulțumim Costi Mocanu.  Cînd am auzit cît sînt de penibili comentatorii, am spus-o din prima repriză: Steaua ia gol în minutul 93, pentru că așa ar fi corect, dacă mai există un pic de dreptate și decență în lume. N-ai cum să fii atît de căcăcios. N-ai cum să fii atît de slugoi. N-ai cum să fii stelist.

De neuitat: ”Să tragem de timp, dar mai discret” și ”Nu te ridica, Tătărușanu!!! Să vină salvarea!!!”.

 

Respectă blogul!

Azi e ziua Lorenei, așa că avem un video cu dedicație. Respect the cock, Lorena! Respect it! Shht! Shut up and respect the cock! No, don’t! Don’t comment! Keep it for yourself! Don’t make the cock angry! Respect the cock! There you go!

Ah, și să nu uit: Magnolia e un film al dracului de bun. Aproape că uitasem.

 

Dragă Emma Stone,

Cînd te-am văzut jucînd primele două dăți, în Superbad și Zombieland, mi-am zis: ”Mda, uite încă o panaramă care a supt penisuri circumcise ca să fie distribuită în comedii mediocre și al cărei vis suprem este să se masturbeze cocalarii de mall cu gîndul la ea.” În afară de asta, ți-o jur, îmi plăcea de tine încă de pe atunci!

Dar am văzut acum Easy A și mi-am dat seama că m-am înșelat. Nu pentru că și în film credeau toți despre tine că ești o bagaboantă, ci pentru că acum știu că ești o actriță excelentă, că te-am iubit încă de la prima secvență din Superbad și că o să scriu pe blog și în ziar despre tine și-o să te fac celebră, așa cum meriți.

Nu, te rog! Nu vreau să aud că tot scenariul acela aproape perfect a fost opera unui oarecare Bert cu meclă de tocilar la glumele căruia am rîs aproape singur (la alea la care m-am prins, sincer să-ți spun), pentru că restul cocalarilor care populau sala nu aveau background-ul necesar. Și nici că atmosfera și cadrele alea mișto au fost meritul unui regizor cu nume stupid, cu rezonanță de armă de foc: Gluck. Nu, pisi, ai fost numai tu, sînt convins! Și a fost cea mai mișto comedie pe care am văzut-o în ultimii ani și să le-o trag tuturor țăranilor din sală care au spus că-i printre cele mai proaste filme pe care le-au văzut vreodată. Muie, bă, plicticoșilor!

Cît despre tine, Emma, te rog să-mi scrii cît mai curînd pe Wall-ul de Facebook și te asigur că, în aceeași zi, voi fi în America și te voi scoate în oraș, te voi săruta în Polo-ul meu din 2001, după care nu te voi invita la mine la hotel ca să ți-o pun, pentru că nu ești genul ăla de fată și pentru că nu vreau doar asta de la tine. S-o luăm treptat, da?

Al tău pînă văd un film mai mișto, A.