Lucruri serioase, deci triste


O fată tînără și ignorantă, deci cu percepții pure și neîntinate, m-a acuzat că-s fricos. N-a argumentat (nu-și mai amintea cum a ajuns la concluzia asta), dar i-am acceptat opinia. Ar fi fost culmea ca tocmai eu să nu accept opinii neargumentate. Inițial m-am îmbățoșat și i-am spus că inteligența exclude frica, pentru că frica implică somnul rațiunii. Normal că n-a înțeles nimic. Și bine că n-a înțeles, pentru că greșisem. Să-ți fie frică de moarte, de exemplu, nu e deloc irațional. E drept, frica de moarte perpetuă, cea menținută în limite acceptabile, pe care majoritatea o resimțim, e normală și scuzabilă. Mai nasol e cînd intervine frica de moarte imediată. Iar acolo se aplică argumentul meu inițial, cel cu inteligența care te-ar putea vindeca. Ca în exemplul de mai jos.

Cînd vor să rîdă de mine, prietenii mei își amintesc că mi-ar fi frică de avioane. Aceste zvonuri, vorba lui Mark Twain, sînt exagerate. Nu mi-e frică de avioane. Dacă stau pe aeroport față-n față cu un Boeing care staționează regulamentar, nu o iau la fugă și nu mă ia cu tremurat. Dimpotrivă, îmi plac avioanele foarte mult, cu atît mai mult cu cît nu știu suficientă fizică încît să-mi explic foarte clar cum se mențin acele cutii imense în aer. Și iată cum intervine, pe nesimțite, prostia aducătoare de frică. Dacă încercam să înțeleg formulele alea în loc să le tocesc, acum poate m-aș fi putut declara neînfricat.

Deci, revenind, mie nu mi-e frică de avioane, ci de o eventuală cădere cu avionul. Niciodată, în timpul unui zbor, pulsul nu-mi scade sub 100 (poate chiar 110, nu știu), am mereu mîinile transpirate, caut tot timpul stewardesele cu privirea în căutare (surpriză!) nu de țîțe, ci de indicii că ceva nu e în regulă și mă îngrozește orice zgomot (care mie mi se pare) suspect. De exemplu, mi-au trebuit vreo patru zboruri ca să aflu că zgomotul acela de motor care se ambalează în gol (mie așa îmi suna, mă scuzați) care se aude imediat după decolare și cu puțin timp înainte de aterizare este, de fapt, trenul de aterizare care se ridică și se coboară. Pînă să mă prind, mi-am  petrecut drumurile respective încercînd să-mi amintesc și alte rugăciuni în afară de aia de rău-augur cu tatăl din ceruri.

Visez să ajung în America de Sud sau în diferite părți din Asia, dar nu cred că aș avea curajul să mă îmbarc în curse mai lungi de 2-3 ore. Sînt un tip care are încredere în statistică, doar că statistica aia cu accidentele de avion care-s mai rare decît cele de mașină nu mă convinge deloc. La mine funcționează altă statistică: cea care îmi spune cîți pasageri sînt găsiți scuturîndu-și hainele sau măcar respirînd, de obicei, după prăbușirea unui avion. Sau care spune că în timpul unui zbor de 9 ore sînt de trei ori mai multe șanse să se întîmple ceva nasol decît în timpul unuia de 3 ore.

Și da, mi-e frică de avion, dar totuși zbor cu avionul, pentru că dacă n-aș zbura (păstrînd raționamentul din prima parte a textului) nu mi-ar fi nici frică. Sigur, se poate să-ți fie frică de avion și să nici nu zbori, dar totuși să nu scapi. Îmi imaginez că erau cîțiva de ăștia în World Trade Center. Ghinion. Sau noroc, depinde din ce perspectivă privești. Dacă stai să te gîndești, trebuie să fii al dracului de norocos să nu ratezi avionul chiar și atunci cînd nu ai vreun zbor programat și mergi la birou.

Ca să închei subiectul, mă amuză că, din ce am întîlnit eu, persoanelor cu frică de înălțime nu le e frică și de avion. E ca și cînd ți-ar fi frică de gay, dar nu și de Mihai Bendeac.

Un nou supererou e pe cale să se nască.

MOTTO: ”O fată este prea mică ca să i-o tragi doar atunci cînd trebuie să faci zgomotul de avion ca s-o convingi să ți-o ia în gură” (Jimmy Carr)

Mi-a zis mama:
– Mamă, poate faptul că ești pedofil e un semn de la Dumnezeu. Poate El a vrut să-ți spună că trebuie să ajuți copiii, dacă tot îți place să te apropii de ei în felul ăla.
– Mamă, dar eu nu sînt pedofil!
– Aha, și fata aia care a venit ieri la tine îmbrăcată în roz, cu ghiozdan în formă de ursuleț de pluș și care s-a mirat că ce tare seamănă nenea ăla blond de pe CD-ul cu colinde cu Justin Bieber? Aia ce era? MILF?
– Mamă, aia avea 19 de ani, era doar proastă!
– Ei…
– Nu, că recunosc! Am futut și de 14. Cred că e o limită ok, atîta timp cît actul e consimțit. Și cît te prefaci pînă în pînzele albe că n-ai știut.
– Dacă îi promiți abțibilduri cu Hannah Montana nu se pune!
– Evident, se exclud șantajul și amenințarea.

Dar mama a insistat:
– Și ce te-ai gîndit să faci?
– Păi, cred că o să le țin o pildă.
– Înainte sau după?
– După, că dacă le-o țin înainte risc să nu mai vrea. Așa risc doar să rîdă de mine că-s moș.
– Bine, fie, ce pildă?
– Pilda spiritului de frondă.
– Dezvoltă.
– Problema că generația tînără e incultă, moartă pe dinăuntru și cu un sistem al valorilor complet futut este secundară. În fond, inteligența și bunul-gust nu erau oricum calități caracteristice tinereții. Cel mai îngrijorător este însă faptul că pe tinerii ăștia nu-i scandalizează nimic. Nu se enervează. Nu ar schimba ceva. Nu vor să ucidă în numele unor idealuri, nu dau cu pumnii în pereți cînd văd ceva ce li se pare nedrept. Nu vor să crape capul nimănui cu toporul. Sînt bolnavi, mamă! Sînt bolnavi psihic. Sînt amorțiți, dorm toată ziua, și nici măcar nu-s așa de la iarbă, că-s prea încuiați să fumeze altceva decît țigări. Tinerii de azi sînt bătrîni cu pielea tare. Mamă, dar ce țîțe au unii dintre ei, mamă!
– Ești un pedofil dintre ăia buni, dragul meu.
– Spui doar așa că ești mama…

Sînt într-o relație OK cu Dumnezeu. Nu cred că există, dar sînt sigur că, dacă cumva mă înșel și ar exista, nu s-ar supăra pe mine că n-am încredere în biografia lui cu coperte negre și groase. Ba chiar cred că, dacă există, Dumnezeu îi preferă pe atei credincioșilor (corect ar fi fost ”agnostici” în loc de ”atei” dar am niște clienți aici care nu ar fi înțeles diferența dintre termeni). În fond, se presupune că e un tip deștept. Ei, și voi v-ați uitat în ultima vreme la oamenii credincioși? Sînt siniștri. Se plimbă cu cărțile alea mici ale lor în buzunar, își fac cruce ca niște posedați cînd trec pe lîngă biserici și își înșiră cruciulițe pe parbrizul mașinii ca să fie protejați de accidente (accidente provocate taman de acele cruciulițe care reduc vizibilitatea, dar mă rog). Dacă există, lui Dumnezeu nu are cum să nu i se pară extrem de îngrijorător faptul că credința în el e invers proporțională cu inteligența subiecților. Și nimănui nu-i place să fie adulat de proști. Vă spun în calitatea  mea de Dumnezeu al acestui blog: nu e nimic mai jenant decît să te laude un prost și nimic mai plăcut decît să te înjure unul.

Dar am generalizat prea mult. Voiam să vorbesc despre masacrul din Norvegia. Nu știu dacă ați urmărit cazul. Vi-l rezum eu. Vineri seara, în Oslo a explodat o mașină capcană în fața clădirii unde șade la birou prim-ministrul (nu președintele, da!?) țării. Au fost niște răniți, dar nimic extrem de grav. Nici un mort, pare-mi-se. La scurt timp după, însă, pe o insulă din apropiere, membrii de la organizația de tineret a partidului din care face parte prim-ministrul Norvegiei (să zicem că un fel de TSD local) au fost masacrați de un tip îmbrăcat în polițist care îi chemase într-o sală (sanchi) ca să-i protejeze.

Prima reacție a presei occidentale (preluată, desigur, de posturile românești): a fost un act terorist. Corect, s-a confirmat. A doua reacție a presei occidentale (preluată, ați ghicit, de ai noștri): a fost un act terorist al unei grupări islamice. CNN-ul chiar a anunțat că Al Qaeda a revendicat atentatul. După cîteva ore, însă, stupoare: teroristul era fundamentalist creștin, norvegian din tată-n fiu. Hopaaa!

Presa occidentală a eschivat rapid și a schimbat unghiul de abordare. Nu se mai lua în discuție religia atacatorului (cum se întîmplase la început, cînd se presupunea c-ar fi musulman), ci mai degrabă implicațiile social-psihologice ale cazului.

Dar întrebarea a rămas pe buzele credincioșilor fără neuroni: ”Cum adică fundamentalist creștin? Avem și noi din ăștia?! Și de ce i-a omorît tot pe-ai noștri?”

Bieți prostovani! Normal că avem și noi din ăștia. Despre asta este vorba în tot acest căcat cu religia. Război. Să-i nimicim pe ceilalți, în numele lui Dumnezeu. Mă rog, noi în numele lui Dumnezeu, musulmanii în numele lui Allah. Niște oameni taie gîturile altor oameni, pornesc războaie care distrug vieți nevinovate în numele unor zeități invizibile. Zeități care, pînă acum, dacă pînă în prezent n-au catadicsit măcar să facă dovada clară a propriei existențe, nici vorbă să-și fi dat girul pentru măcelărirea oamenilor cu alte credințe.

Sau ce-o să-mi spuneți? Ca noi, creștinii, nu sîntem așa? Că noi propovăduim pacea și buna înțelegere, nu? Măi, vouă nu vi se pare că Inchiziția e un capitol din istorie puțin cam slab mediatizat de către presa creștină? Pun pariu că o mare parte dintre voi caută deja pe Wikipedia. Nu vă răpesc plăcerea, încerc să fiu foarte scurt: timp de aproape o mie de ani, Inchiziția (instrument al Bisericii Catolice) a omorît oameni care nu le împărtășeau convingerile religioase. Cum își dădeau seama că cineva nu le împărtășește convingerile religioase? Păi, de obicei, dacă gîndeai de unul singur și erai un tip mai deștept așea, erai suspect. Dacă îndrăzneai să vii cu teorii științifice revoluționare deja erai vinovat și ars pe rug. Galileo Galilei doesn’t like that.

Deci ce-a făcut creștinismul, în trecut? A ținut omenirea în negura ignoranței și a omorît atei și oameni de alte credințe. Mișto, nu? Dumnezeu și Sfîntul Duh like this. Sau ce, acum o să vă deziceți de Biserica Catolică? Păi, e frumos?

Deci haideți să fim înțelegători, dragi credincioși. Nu vă cer să fiți hipioți. Nu vă cer să vă deziceți de icoanele alea care vă ajută la examene și în viață. Vă cer să păstrați, în buna tradiție a inteligenței umane, o urmă de îndoială. Și ceva mai multă luciditate. Dar mai ales multă toleranță. Și musulmanii sînt tot ca voi. Niște idioți. Nu merită să moară doar din cauza asta. Nu credeți că ne-ar fi mult mai de folos să credem cu toții în principii, în loc să practicăm politeismul ăsta tîmpit?

Vă întreb foarte serios pe toți aceia care credeți că Dumnezeu există și că Allah există și el, dar e rău: cu ce ne-ar încurca dacă religia însăși nu ar exista? Și pe urmă vă spun și eu cum ne-ar putea ajuta.

PS – n-am răspuns la întrebarea ”de ce îi atacă creștinul fundamentalist pe creștinii noștri?”. Ei, îi atacă pentru că uneori religia intră într-o combinație letală cu politica. Băiatului i s-a părut că partidul din care făceau parte puștanii ăia este pro-islamist (doar pentru că încurajează globalizarea și multiculturalismul). Cum n-a avut musulmani la îndemînă, omul s-a mulțumit să măcelărească ceea ce el credea că sînt pro-musulmani, fie ei și conaționali. Și știți ce a zis? Că s-a rugat în tot timpul ăsta. Ghici la cine!

Este că nu vă așteptați să vă recomand filmulețul ăsta? Nobody expects the Spanish Inquisition.

UPDATE (ca de obicei, mai mulți pe stadionul lui Dinamo decît media lor de spectatori): http://youtu.be/UOZvGknDrK4

Nu-mi pasă de desființarea Craiovei lui Mititelu. Oricum, milioanele de suporteri ale Științei nu mai țineau de mult cu un club cu acel nume afiliat la LPF, FRF, ETC. Clubul respectiv a fost, în ultimii ani, un fel de pretext pentru manifestarea unui sentiment mai presus de regulamente, competiții și clasamente. Ocazional, oltenii se mințeau pe ei înșiși că respectiva societate (patronată, de-a lungul istoriei recente, de tot felul de haioși) e mai mult de-atît. Invariabil, sfîrșeau prin a suferi. În aceste condiții, desființarea Universității Craiova vine ca o ușurare. Iată, o grijă mai puțin. Acum suporterii se pot concentra pe adevărata lor pasiune.

Adevărata Știința nu poate muri din simplul motiv că ea este o stare de spirit împărtășită de foarte mulți oameni. E atît de simplu. Craiova este ca Bitălșii, ca Ford T, ca Stanley Kubrick, ca limba latină, ca filmele mute, etc. O piedică minora ca dispariția nu o poate împiedica să existe bine-mersi în continuare. Dumnezeu există pentru că miliarde de oameni cred asta, nu pentru că ar fi cu adevărat un bătrîn bărbos care-și odihnește curul pe un norișor din te-miri-ce suburbie a Universului.

Cu cîteva excepții în lume (!), suporterii altor echipe nu pot înțelege argumentația de mai sus. Îi cred că nu pricep, sincer. Nici eu nu înțeleg de ce nu am putut niciodată să cînt pînă la sfîrșit imnul Craiovei, în timpul meciurilor. Mereu, la o anumită porțiune de imn (mai devreme în cazurile în care îl cîntam cu tot stadionul, mai tîrziu dacă îl cîntam din fața televizorului), mi se punea un nod în gît. Dacă încercam să continui, totuși, îmi dădeau lacrimile. Imposibil de cîntat de la acel punct, credeți-mă. Am convingerea că nici un suporter al Stelei (sau numiți voi o altă echipă românească) nu a simțit asta vreodată. Bine, am fost nedrept cînd am luat Steaua drept exemplu, că ăia nici nu au imn. Revenind, asta înseamnă să ții cu o echipă de fotbal. Să plîngi cînd îi cînți imnul și nici măcar să nu înțelegi de ce ți se întîmplă asta. Așa ceva nu se poate dezafilia.

Încercați și voi, uite. Dacă puteți cînta pînă la sfîrșit și credeați pînă acum că țineți cu Craiova, alegeți-vă o altă echipă preferată începînd de azi. Vă va fi ușor, cel puțin veți avea scuza că Știința nu mai există:

Am o umflătură într-un loc foarte sexy. În afară de aia. În ultimul timp, umflătura mi s-a mărit. I s-a dublat volumul sau gen. Chiar mă laud la gagici: uite, cresc un cîine și o umflătură, deci sînt un tip extrem de responsabil. Vrei să-i vezi?

Cînd umflătura a început să mă deranjeze, m-am programat la doctor. La ora la care voi citiți acest text eu voi fi probabil la o clinică particulară, cheltuind bani. 100 de lei pentru început. Asta doar așa, consultația, ca să-mi dea voie să cheltuiesc mai mulți bani pe analize. Cînd vor fi terminat cu mine, ei vor fi mai bogați cu cîteva sute de RON, iar eu voi ști despre boala mea exact ce aș fi aflat de pe net tastînd simptomele. Clinicile particulare sînt prețul pe care oamenii leneși și fără doctor de familie trebuie să-l plătească pentru a li se confirma că internetul e răspunsul la orice. Tu știi că cam e răspunsul la orice, dar cîteodată n-ai chef să riști. Și atunci intervin clinicile particulare și ți-o confirmă în schimbul unei sume consistente. Slavă Domnului!

Dacă e grav, probabil că nu voi mai scrie aici o perioadă, că voi fi ofticat. Plus că-s prea mîndru să cerșesc bani pentru o eventuală operație. Deci vă rog de pe acum să aveți bun-simț și să vă apucați voi să strîngeți din proprie inițiativă, în caz că nu mai povestesc despre nici o muie în următoarele zile. Dacă o faceți, aș vrea să se strîngă cu 20.000 mai mult decît costul tratamentului, ca să-mi fac și o vacanță frumoasă în continente străine, după ce mă vindec. Și de Teledon să se ocupe Ema Zeicescu. Căreia îi voi ceda toți banii adunați în schimbul unei mui.

Pînă una-alta, eu mă culc cu umflătura. Sînt mîndru de ea. Sînt puține locurile în care un băiat poate avea o umflătură care să nu fie sexy. Dacă o are la arcadă, s-a bătut, deci e sexy. Dacă o are în pantaloni, e clar, e sexy. Dacă o are la mînă, pare că are mușchi, deci e sexy. Dacă o are sub bărbie are probleme cu tiroida, deci e sexy. Și așa mai departe. Mă mai gîndesc dacă o scot sau nu. E sexy.

În timp ce eu mă dau de ceasul morții să discreditez facultățile de stat, alea serioase și cu tradiție, există încă oameni pe planeta Pămînt care merg la Spiru Haret. Mi se pare de necrezut! Este ca și cînd Mahatma Ghandi s-ar chinui să convingă niște băștinași că minele anti-personal sînt de căcat și-n timpul ăsta ei ar detona o bombă atomică. Da, eu sînt Mahatma Ghandi în exemplul ăsta, iar faptul că era gay nu are nici o legătură cu nimic.

Noi am mai încercat să v-o spunem și acum doi ani, cînd a izbucnit scandalul cu nerecunoașterea diplomelor emise la Spiru Haret. S-a aflat atunci că unii studenți aflați în anul 2 sau 3 la Spiru erau, în același timp, la liceu. Asta pentru că la Spiru nu era musai să vii cu diploma de BAC la înscriere, puteai s-o aduci și pe parcursul celor patru ani de facultate. Și bine am zis ce-am zis: nu-ți lăsa copilul să dea la facultate înainte să termine măcar 12 clase. Sau, mai simplu: dacă știi pe cineva care merge la Spiru Haret, ajută-l! Trimite-l la școală! Tot atunci, genialul coleg Mușat (îl regăsiți în film cu fosta lui freză de Beckham în mizerie) a făcut acest filmuleț de largă inspirație. Mai are rost să adaug eu ceva referitor la inutilitatea unei diplome (fie ea și atît de ușor obținută) la Spiru Haret? Cred că mă pot angaja mai ușor cu diploma mea care atestă faptul că am luat locul 2 la simultanul de table desfășurat în redacția Cațavencu cu președintele Federației Române de specialitate.

Dacă vreți, eu vă pot povesti despre căminele de la Spiru Haret. Căminele de la Spiru sînt o experiență pe care Einstein ar fi murit s-o trăiască. Vorbim, desigur, despre călătoria în timp. Să zicem că ieși din metrou la stația Apărătorii Patriei, pe la ora 9 seara. Brusc, pe măsură ce scările rulante se apropie de culme, îți dai seama cum avansezi rapid în timp vreo 5-6 ore. Bucureștiul de 9 seara din capătul Berceniului seamănă cu Bucureștiul de 3 noaptea din Militari. O pungă rostogolită molcom de vînt de-a lungul străzii pustii (ca-n filmele western) și cîțiva proxeneți care, la o adică, îți pot face rost și de droguri; ăsta-i maximu’ de civilizație la care poți spera. Ei, de acolo mai mergi preț de vreo 10 minute, afundîndu-te în marasm, și dai de cămine. În curtea căminelor, călătoria în timp se inversează. De la 6 ore în viitor te întorci cu cîteva zeci de ani în trecut.

Singura deosebire dintre o cazarmă militară și un cămin de la Spiru este că un cămin de la Spiru este mult mai strict în privința regulilor și a disciplinei. O fostă prietenă a stat acolo, o vreme, și îmi era aproape imposibil să mă văd cu ea, indiferent de oră. Străinii nu aveau acces în cămin decît după îndelungi rugăminți și șpăgi babane la gardian. După ora 10 riscam chiar să fiu amenințat cu arma, dacă mă apropiam de intrare. Ăsta era tratamentul pentru outsideri. Dar nici ăia care stăteau acolo nu erau mai privilegiați. Spectacolul unor oameni în toată firea, la 20 și ceva de ani, care își aruncă peturi de bere din fața căminului pe geamul camerei este jalnic. Da, studenții de la Spiru nu au voie să intre cu bere la ei acasă. Și nici cu țigări. Taxa care trebuie plătită pentru a se închide ochii la aceste grozăvii este imensă: cam un pachet de țigări pe produs.

Această formă de dictatură nu poate există decît în statele și la facultățile cu un grad redus de civilizație și inteligență. Ce mi-e Libia, ce mi-e Egipt, ce mi-e Spiru Haret. Genul de oameni cărora nu le trebuie libertate, pentru că nu știu ce să facă cu ea. Dacă vreodată o să sufăr vreun accident cerebral și-o să mă transform într-o legumă, amintiți-mi vă rog să mă înscriu la cea mai tare secție de la Spiru Haret. Nu de alta, dar voi fi bolnav și voi avea și eu nevoie de o bursă.

Un prieten de-al meu are o problemă și a venit să-mi ceară sfatul. Sînt un guru al rezolvării problemelor prietenilor mei, pentru că i-am convins că mă pricep la orice. Ceea ce nu-i adevărat, dar important e că ei cred asta.

Problema prietenului meu este că are o vecină care e foarte zgomotoasă. Nu cînd se ceartă, asta n-ar fi o problemă. În fond, are și prietenul meu o prietenă și s-a obișnuit cu certurile zgomotoase. Nu. Vecina lui de deasupra e foarte zgomotoasă cînd se fute. Poate ”foarte zgomotoasă” nu e tocmai o sintagmă potrivită pentru a descrie sunetele specifice unei exorcizări care vin din apartamentul vecin cînd (după toate aparențele) vecina face sex cu vecinul. Prietenul meu a caracterizat manifestările domnișoarei destul de succint: ”bă, face ca-n filmele porno!”. ”Vorbește în latină și greacă veche?”, l-am întrebat. A zis că nu crede, iar faptul că nu știe nici latină, nici greacă veche, nu-l ajută deloc să dea un verdict final. I-am zis că dacă urlătoarea nu vorbește în limbi dispărute pe care nu are de unde să le știe, înseamnă că nu e posedată. Deci varianta mai plauzibilă a fost exclusă. Rămînea varianta be), cea științifico-fantastică de-a dreptul: oare femeilor chiar le vine să țipe în halul ăla doar pentru că se fut? Răspunsul, după cele aproximativ 1475 de futaiuri (cu aproximativ 60 de fete diferite) pe care le-am experimentat, nu poate fi decît: NU.

V-am povestit de tipa care urla ”Viiiiiiiin!” înainte să se prefacă că (cacofonie inteționată, sugeți pula, i don’t give a fuck) are orgasm? Poate ați citit pe piticigratis, că el nu s-a putut abține și-a povestit cînd eu încă eram cu gagica. Ce-i drept, era mult prea epic. Tipa tradusese ”i’m coming-ul” din engleză puțin cam prea mot-a-mot. Și-l folosea abuziv. Deși era chiar acolo, sub mine, reușea să vină mereu. La un moment dat, sătul să pufnesc în rîs pînă cad din pat în toiul acțiunii, am rugat-o să nu mai plece nicăieri cînd ne-o tragem. Fetelor, serios, dacă vreți să ne mințiți că vă place, e suficient să ne-o spuneți după ce corvoada s-a terminat, cînd oricum nu ne prea pasă dacă a fost ok sau nu. Nu e nevoie să faceți așa în timp ce vă futem. Nobody buys that shit.

Pagina următoare »