Refelaţii


Nu cred că a existat o zi în viața mea de pînă acum în care să nu fi mîncat deloc carne. N-am ținut niciodată post și mă lasă rece atît implicațiile religioase cît și cele medicale ale acestui gest. Avînd în vedere că în 26 de ani am mîncat carne cît pentru o viață, mi se pare oarecum logic și fair să renunț la ea acum.

Dar adevăratul motiv, recunosc, este că m-am săturat să fiu ipocrit. Într-adevăr, nu văd mare diferență între sacrificarea unui miel și cea a unui caniș. Marele noroc al canișului, să recunoaștem, este că nu are o carne foarte bună la gust și învață relativ repede să nu se pișe în casă. Pentru că n-aș mînca un caniș oricît de bine ar fi preparat, nu văd de ce aș mînca un miel, un porc, un cal, o vacă sau un pui de găină. Inteligența superioară a canișului nu mi se pare un argument suficient. Știu oameni ceva mai puțin inteligenți decît un porc, ba chiar ceva mai nespălați, și nimănui nu i se pare normal să-i omoare pentru asta.

Nu fac mișto. Mă fac doar vegetarian, nu și homosexual. Nu-mi doresc să-mi miroasă cîcatul mai mișto, deși am considerat mereu că mirosul neplăcut al hîndelului este o mare greșeală a creaționismului sau, mă rog, a evoluției. În nici un caz nu este un gest ecologist. Avantajele eco ale vegetarianismului mă lasă, de asemenea, rece și ecologiștii mi se par în continuare niște poponari infatuați și penibili. O să mănînc în continuare ouă și lactate. Pește? Mă mai gîndesc.

Cert e că astăzi o să folosesc numeroasele bucate pe bază de carne pe care mi le-a pus maică-mea la pachet pentru a face cinste băieților cu ultima mea masă de carnivor. Sarmale cu piftie, așa mîncăm noi în Oltenia. N-am înțeles niciodată de ce ni se pare sfîntă combinația asta, dar de azi încolo nici nu va mai trebui să-mi pun întrebarea asta. Apropo, există piftii fără carne? Dacă nu, o să mă gîndesc la o formă de autopenitență în schimbul căreia să pot mănînca piftie măcar de Crăciun.

Din cauza laptopului stricat, mi-am petrecut weekend-ul ca un sihastru. Sigur, am avut televizor cu posturi HD, aer condiționat, cuptor cu microunde, mașină mică, mobil, ipod, deodorant și păpușă gonflabilă multitasking care are orgasm cînd te răstești la ea, dar neaaah… Fără un calculator legat la internet te simți un sălbatic.

Așa că am băut cu prietenii, am jucat poker, am băut cu străini, am încercat să fut fără chat, mi-am spălat mașina, m-am uitat la meciuri la meciuri, am băut singur și mi-am cocoloșit cățelul în cel mai gay mod cu putință. La dracu, bine că s-a rezolvat rapid cu laptopul, că mai aveam puțin și chiar deschideam o carte. Dar de ce să mai citim cărți cînd există ROboți?

Așa… Acum îmi spune și mie cine pula mea e Ai Weiwei și ce poante fără umor au mai dat dailycummăcac, taimzniuroman, arhi și ceilalți haioși?

Pentru Lorena, 3.2.2011

Oamenii fără umor nu înțeleg care-i marea lor problemă. Au impresia că ceilalți se așteaptă de la ei să facă glume. Doamne ferește. Necazul e că ei nu înțeleg glumele, nu că nu le fac. Mare diferență.

Continuînd raționamentul, principala calitate a oamenilor cu umor nu este priceperea de-a face glume. Ci capacitatea de a le înțelege. Și nu pe alea bune, că o glumă bună poate fi înțeleasă de oricine. Dar doar oamenii cu umor pot accepta glumele proaste. Cînd o persoană își propune să glumească, regulile jocului au fost stabilite. Nimeni nu mai are voie să se supere, indiferent de calitatea poantei. Cine se supără pentru o glumă nereușită (și făcută cu detașare) e prost.

O altă mare problemă a oamenilor fără umor este că se consumă prea mult și mor repede. Ceea ce nu e foarte rău, dacă e să mă-ntrebați pe mine.

PS – și cred că nici nu (se) fut bine deloc.

– Fiule, dintotdeauna bărbații s-au întrebat cum pot jigni o femeie mai eficient: să-i spună că-i urîtă sau că e proastă? După secole de studiu, s-a constatat că, în general, femeile sînt mult mai afectate atunci cînd li se spune că sînt urîte. Și totuși, există niște femei (foarte puține!) pe care le deranjează mai mult să fie făcute proaste. Acele femei sînt urîte.

A trecut ceva vreme de cînd am discutat ultima oară despre mărimea penisului aici. Mă rog, nu mă refer la dezbateri superficiale referitoare la subiect, că de alea avem în fiecare zi. Măcar săptămînal e nevoie de ceva mai profund și mai documentat.

Așadar, țin să vă semnalez un fenomen absolut îngrijorător. Am impresia că trăiesc printre mutanți. Toți prietenii mei au penisuri cu cel puțin trei-patru centimetri (trei-patru în cazurile nefericite, de complexați) mai mari decît orice medie pe care am găsit-o eu pe net. Sigur că nu le-am măsurat personal și nici nu am asistat la o astfel de ședință, dar îi cred pe cuvînt. Așa, la un sondaj rapid printre ei, avem un 17, două 18, un 20, un 21, un 25 și un ”cam cît paharul de groasă și lungă, frate!”. Atenție, nu-s sondaje făcute la mișto, la beție. Sînt chestii foarte serioase, rezultate ale unor discuții elevate, chiar științifice, întărite (mă rog, vorba vine, la mărimile alea) de prietenele respectivilor. Mai mult, fetele din grup care au prieten din afara cercului s-au grăbit să precizeze că și prietenii lor (pe care îi cunoaștem vag, din vedere, sau deloc) au dotări de cel puțin 17 centimetri.

Să analizăm un pic situația cu sînge rece. În cap. Avem două situații.

1. Spun adevărul. Caz în care mărimea medie a penisului în grupul meu de prieteni este undeva la 18,5 centimetri. Apropierea Motrului de Cernobîl nu poate fi o explicație. Ar însemna ca oamenii din Moldova să aibă o medie de 22 (aici va veni Radu și va spune că în Moldova chiar atît o au). Mai degrabă sînt tentat să pun dimensiunile neobișnuite ale amicilor pe seama absenței aproape totale a jucăriilor în copilărie. Motru e un oraș sărac chiar și acum, dar la începutul anilor 90 vă imaginați cam pe unde era. Adulții se descurcau greu, iar copiii se jucau cu ce aveau și improvizau mult. Acest fenomen poate explica și rezultatele îngrijorătoare ale altor două sondaje (pe care le-am efectuat pe aceiași oameni). Este vorba despre media zilnică a masturbărilor (aș zice săptămînală, dar nu e cazul) și despre vîrsta medie la care au început să-l venereze pe Onan.

2. Mint. Aici avem două subsituații:

2. a) Mint ei. Ar putea s-o facă pentru a impresiona, dar nu ar avea rost, din moment ce un singur prăpădit (dintre noi) a recunoscut c-o are de 16, sau ceva de genul ăsta. Deci pe cine să impresionezi cu penisul tău de 18 centimetri cînd toți cei cărora le mărturisești o au de peste 20? Sigur, mai e și varianta în care statistica e stricată tocmai de ăia care spun că o au de peste 20. Chestie care i-a făcut pe ăilalți, mai slab dotați, să adauge cîțiva centimetri la propria mărime, ca să nu se facă de rîs complet. (excepție: eu, pentru că sînt un tip bun și generos, le-am spus c-o am mai mică cu trei centimetri decît o am în realitate, ca să nu-i umilesc complet).

2. b) Mint ele. De ce ar minți o tipă că gagică-su o are mare? Să vedem… Trei subsubsituații…

2. b’ – ca să o invidieze prietenele. Este cunoscut faptul că, la femei, contează mai mult s-o creadă prietenele ei frumoasă, inteligentă și fericită decît să se creadă ea astfel sau chiar să fie. Ori un posesor de pulă mare care stă lîngă ele le face, indirect, frumoase (doar sînt plăcute de ăla cu pula mare), inteligente (doar au știut să găsească unul cu pula mare) și fericite (doar se subînțelege că le fute bine). Apropo, ați observat că nimeni nu se laudă cu durata sau îndemînarea, iar cu calitatea preludiului nici atît? Interesant. Mergem mai departe. (și da, am căutat pe dexonline ce înseamnă ”preludiu” special pentru acest text).

2 b” – ca să-l facă pe el să se simtă bine. În primul rînd, se comportă așa pentru că țin la ei. Și în al doilea (dar mai important decît primul) ca să evite situațiile neplăcute de genul ”Așa, fă?! Le-ai spus proastelor alea că o am de 13?!? ‘tu-ți paștele mă-tii de curvă!”. Și jap-jap, ia rigla de 30 cm din lemn masiv și-o articulează peste gura aia de mărime peste medie.

2 b”’ – pentru că au măsurat-o din ochi/gură/vagin/rect/dar-mai-ales-suflet și chiar li se pare mare, așa că au dat o cifră care le-a sunat bine și lor, și iubiților. Se știe doar că, pentru o femeie, mărimea penisului partenerului nu este constantă, ci direct proporțională cu sentimentele pe care le are pentru el. Cînd te iubesc și sînt cu tine, o ai de 21 și le rupi de cel puțin trei ori pe noapte. Cînd v-ați despărțit și te urăsc, și-amintește că, de fapt, o aveai de maximum 10-11, asta în cazurile fericite și rare cînd ți se scula.

Aștept părerile voastre. Dacă mai acaparează discuția cu futeri de nefutute, Lorena și Marghioala sug pule mici.

Tot încercînd să găsesc și eu o femeie de care să-mi placă măcar cît să o suport în preajmă șapte zile consecutiv, am ajuns să realizez tristul adevăr: doar bărbații cu pula mică se îndrăgostesc.

Mai întîi au fost tinerii beat. Încă se îmbrăcau frumos și își călcau cămășile, pentru că America era, ca și acum, cea mai conservatoare țară de pe Pămînt. Dar, dincolo de cravate și breton, era sete de anarhie. De libertate și de exuberanță. La îndemnul lui Kerouac, voiau să fugă de acasă, să se fută și să se drogheze. Dacă aveți o anumită stare sau vîrstă, poate toate astea vă vor suna peiorativ. Nu și mie. Beat era o generație mișto. Pentru mine, tinerețea cam la cuvintele astea se reduce. Libertate, curaj, futut, hedonism, nonconformism, durere în pulă.

Dar a venit războiul din Vietnam și tinerilor beat a început pentru prima oară să le pese de ceva. Mai exact, de colegii de generație care dădeau colțul în Vietnam. Primul semn de degradare. Dar să zicem că, într-un sens lărgit al termenului, ”tinerețea” poate include și o minimă responsabilitate. Erau încă ok, din punctul meu de vedere. Acești beat mutanți pe care brusc îi pasionau aspecte sociale au luat numele de hippies. Mai întîi au renunțat la costume și lame de ras. Apoi au zis adio și joburilor, propriilor case și săpunului. Au rămas însă pe droguri și alcool. Și ăsta, un aspect de înțeles. Știm cu toții că de astea te lași mai greu. În afară de faptul că puțeau, erau urîți, nu plăteau impozite și aveau o obsesie cu încetarea războiului, hipioții erau destul de cool. Măcar, de ce s-o mai dăm după cireș, ascultau muzică mișto.

Apoi am pierdut șirul evoluției. M-am trezit zilele trecute, uitîndu-mă în jur. Hipioții moderni au păstrat fixația pentru o cauză și bășinile de pseudointelectuali. Doar că acum nu mai vor să oprească războiul, ci să salveze planeta. Și nu mai sînt hippie, ci ecologiști. Sau hai să le zicem, ca să nu îngustăm prea mult nișa, corporatiști. Au revenit la aspectul îngrijit și hainele șic și călcate. Au lăsat dracului vrăjelile cu flower power și make love not war, că între 9 și 18 trebuie să fie la birou. Plus trei ore (dimineața și seara) pe care le petrec în trafic, în mașinile lor euro 5 de clasă mică. Nu mai ascultă Dylan, ci Radio Guerilla. Nu se mai fut în grup, ci în cur. În weekend merg cu bicla (niciodată cu bicicleta) și abia așteaptă să se ieftinească mașinile hibrid. Nu mai au personalitate, ci funcționează pe baza unui mimetism înfricoșător. Nu mai vor chestii, se mulțumesc doar să pretindă că ar vrea chestii. Și neapărat sînt înscriși în ONG-uri, acesta paradisuri ale mediocrilor care se prefac că vor chestii. Nu-i așa că-i urît?

Numiți-mă de modă veche, dar am impresia că lumea se împute pe zi ce trece. Sper sincer să nu prind următoarea transformare. Sau cel puțin să nu fiu conștient de ea.

mi se pare o chestie cool.

Nu la fel de cool ca să mănînci dragon în Anul Dragonului,

dar totuși.

Cine n-are iepure poate să fută iepurește tot anul.

Cam cît de cool o să fiu în noul meu Polo.

PS – să-mi spuneți dacă și vouă vă apare reclama aia cu mărirea penisului cu 4-6 centimetri pe ecran, de la Iutub. Păi, dacă aveam nevoie de mărire, îmi luam Touareg, nu?

Era să calc cu mașina trei copii, două babe și-un homosexual mic numai în ultima săptămînă, în timp ce mă concentram să găsesc un radio care să mă intereseze sau de la care măcar să-mi placă două piese consecutive. Azi mi-am dat seama că poate radioul nu e pentru mine. În goana lor după nișe, tîmpiții ăștia au uitat să facă un radio și pentru oamenii normali. Dar haideți că v-am făcut portretul tip al ascultătorului fiecărui post de radio dintre astea mai celebre. Spuneți și voi dacă eu sau voi sau orice alt om pe treaba lui ar putea asculta același radio ca oamenii ăștia de mai jos. (mai mult…)

« Pagina anterioarăPagina următoare »