Sport


Bătaia pe care mi-am luat-o de la o gașcă de rapidiști risca să se piardă în negurile Crîngașiului. N-am găsit textul nicăieri pe net, așa că îl reiau aici. E dintr-un almanah Cațavencu din 2008 – Senzații Tari. E cam greoi și cam prost scris, recunosc. Dar întîmplările sînt autentice. Și nu trebuie să fie uitate. Muie la țigani.

Era o zi frumoasă, de început de martie. Soarele strălucea, bănuiesc, după perdeaua groasă de nori și păsărelele ciripeau a pagubă. Nimic nu anunța vreo ninsoare, iar o ploaie de pumni în gură cu atît mai puțin. De fapt, dacă stau să mă gîndesc acum, erau indicii clare că ambele evenimente ar putea avea loc, dar pe mine, cel puțin, nu mă anunțase ninemi. Steaua juca acasă, în optimile cupei UEFA, cu spaniolii de la Villareal, ăia porecliți ”submarinul galben”. Am zis să mă duc și eu, că-mi place Beatles, dar mai ales îmi place cînd joacă Steaua cu vreo echipă bună, capabilă să le dea vreo 3-4 boabe. Prietenii mei steliști plecaseră la meci cu cîteva ore înainte, să aibă timp să se mufeze (n.r. – să bea cîteva beri de căciulă). Așa că a rămas ca eu să plec la meci ceva mai tîrziu, cu un alt prieten. E foarte  important de precizat că, la fel ca și mine, prietenul ăsta al meu nu suporta Steaua. În aceste condiții, vă puteți imagina că i-am bătut obrazul cînd ne-am întîlnit și am văzut că are la gît un fular cu Steaua. ”Îl am de la un prieten, mă, las’ că-i bine, să nu ne bată steliștii!”, zice.

Era o zi frumoasă, cum spuneam, din vremea cînd tramvaiul 8 mergea din Regie spre Crîngași, unde te lăsa la doi pași de stația lui 41, metroul ușor, care mergea spre Ghencea. Trebuia doar să treci pe sub Podul Grant, apoi urcai puțin pe lîngă el ca să ajungi în stație. Da, pe atunci era singura varianta pe care o știam noi ca să ajungem din Regie în Ghencea. În același timp, misteriosul autobuz 105 mergea spre Ghencea pe un drum mult mai scurt și mult mai sigur. Am uitat să vă spun, deși probabil știați deja, că Crîngașiul e un cartier locuit aproape în totalitate de fani ai Rapidului. Am uitat și atunci cum am uitat și acum, așa că ne-am urcat în tramvai, amicul meu cu fular la gît, eu cu nimic în cap.

Am coborît în Crîngași și am luat-o la pas pe sub podul Grant, pe traseul pe care vi l-am descris mai sus. Urcam pe lîngă pod, pe bordură. În stînga – zid, în dreapta – șosea. Dar drumul ne-a fost întrerupt brusc și cam prea brutal pentru gustul nostru de niște pumni. Aș putea fi poetic și să spun că erau veniți de nicăieri, dar, de fapt, veneau de undeva din spate-dreapta, iar expeditorii lor erau (asta aveam să sesizez mai tîrziu) vreo cinșpe rapidiști, unul mai mare decît celălalt și toți mai mari decît mine. De acum o să vorbesc la persoana întîi singular, pentru că mi se va ierta faptul că, cocoșat fiind de pumni și picioare, nu l-am mai văzut pe prietenul meu. Deși puteam să-mi imaginez cam ce probleme avea și el în momentul acela. N-am mai văzut nimic, de altfel, pentru că mi-am pus amîndouă mîinile la fața-mi oricum nu prea arătoasă, că așa spuneau minimele mele cunoștințe de autoapărare: ”Apără-ți mecla, băi, țărane!”. Mai trebuie spus că loviturile au fost cu atît mai surprinzătoare cu cît au început fără nici un avertisment anterior, nici măcar un ”tu-ți gura mă-tii” de complezență. În fine, nu a trecut mult pînă am fost pus la pămînt, în noroi, și au început să mi se care bocanci în diferite părți ale capului, mai rar la corp (probabil și unde erau băieți faini și s-au gîndit să nu-mi strice geaca). După două-trei minute de senzații tari și foarte tari, am auzit o voce: ”Gata, bă, lăsați-l, că-l omorîți!”. Și loviturile au încetat. M-am ridicat cu greu, amețit și extrem de nervos, nu atît pe ăia care mă bătuseră, cît mai ales pe colegul meu purtător de fular care scăpase mult mai ieftin, lovindu-i cu arma secretă cunoscută în popor drept fugă sănătoasă. Poate sentimentul ăsta, asociat și cu frustrarea de a fi fost bătut pentru că fusesem luat drept suporter al unei echipe pe care nu o sufăr, m-a făcut să le strig agresorilor care se îndepărtau următoarele cuvinte pline de înțelepciune și pacifism: ”Băgă-mi-aș pula-n voi, că eu nici măcar nu țin cu Steaua!”. S-au întors toți mirați și unul mi-a adresat, de asemenea, profunda întrebare retorică: ”A, faci pizda mare?”. S-au întors și m-au bătut iar. Nu toți, doar vreo patru, că au văzut că sînt suficient de bun la luat bătaie încît să nu fie nevoie să se obosească ăia mai tari. Vă mărturisesc că nici ăștia noi nu erau foarte răi. După ce s-a terminat runda a doua n-am mai zis nimic. Mi-ar fi fost și cam greu. În schimb, am fost ajutat să mă ridic de un tip foarte ciudat, cu capul extrem de asimetric și care se uita cu ochiul stîng înspre dreapta și cu cel drept, ați ghicit, spre stînga. Omul mi-a zis ceva extrem de traumatizant, la acea vreme, dar și destul de amuzant, avînd în vedere contextul și aspectul fizic al vorbitorului: ”Du-te la spital, că dacă nu ajungi într-un sfert de oră s-ar putea să fie prea tîrziu.”

M-am urcat înapoi în tramvai, cu buza, nasul și arcada sparte, încercînd să-mia opresc sîngerarea cu căciula pe care mi-o apăsam pe față, cu vre cinci cucuie cît mingile de ping-pong și plin de noroi pe haine. Între timp, a început să ningă tare de tot. Atît de tare încît avea să fie amînat și meciul la care, eident, eu nu am mai ajuns. Urgențele de la Spitalul Municipal erau atît de ocupate de victime ale diferitelor accidente cauzate de ninsoare încît doctorul de-abia a avut timp să mă pipăie puțin și să mă felicite că umflăturile nu erau spre interior (?!), deci nu era foarte grav. Mi-a dat o foaie pe care erau trecute cîteva chestii care mi se interziceau în următoarele zile (în principiu, mi se interzicea cam orice) și mi-a spus calm că, dacă durerile persistă timp de o săptămînă, trebuie să mă prezint din nou la spital pentru operație.

Ulterior, am crezut că tot răul a fost spre bine, pentru că meciul s-a amînat și intrarea la rejucare se făcea cu cotorul biletului, pentru ca spectatorii prezenți inițial pe stadion să poată intra din nou. Perfect, mi-am spus, eu am biletul întreg, deci vînd jumătate, o păstrez pe cealaltă și merg și la meci, gratuit. Habar n-avea că, pentru a putea intra pe stadion, aveam nevoie de o anumită jumătate a biletului. Aveam să o aflu la porți, la rejucarea meciului. Evident, eu vîndusem jumătatea cea bună. Dar asta e deja altă poveste…

Pe ultima pagină din Kamikazele de mîine puteți citi un manifest care povestește patru epoci importante ale echipei naționale. De fapt trei importante (echipa din anii ’30, echipa din anii ’70, echipa din anii ’90) plus asta de astăzi. Cel mai mișto este că vor scrie despre acele vremuri oameni care le-au trăit. Despre anii ’90 am scris eu, despre anii ’70 taică-miu și despre anii ’30 – surpriză. Aveți mai jos un fragment din textul lu daddy cool care nu a intrat în revistă din cauza lipsei de spațiu. Puteți citi continuarea dacă cumpărați Kamikaze de mîine, 7 septembrie.

”Am amintiri încă vii despre campionatul mondial de fotbal din 1970. Aveam 10 ani si jumătate şi a fost magia copilăriei mele. Locuiam cu părinţii şi fratele meu mai mare într-unul din cele 10-15 blocuri cu patru etaje care fuseseră terminate în orăşelul minier în care trăiesc şi azi şi care abia apăruse pe hartă. Ai mei, în ciuda rugăminţilor noastre, nu reuşiseră încă să cumpere un televizor din singurul salariu din casă, al lui tata. Cred că pe scara noastră cu 20 de apartamente erau încă doar trei sau patru televizoare în 1970. Acela a şi fost evenimentul hotărîtor care l-a determinat pe tata să mai facă încă o rată pe lîngă cele pe care le avea deja, şi să ne cumpere unul spre sfîrşitul anului. Văzusem preliminariile la singurul televizor de pe palier, cel al unui vecin mai înstărit, însă mi-amintesc că doar tata avea loc pe canapeaua din faţa lui, eu şi fratele meu stăteam pe covorul de iută, căci omul nu se obosea să aducă scaune pentru musafirii-copii, care şi aşa îl deranjau deja pentru pentru serialele vremii, policierul cu cafteală “Răzbunătorii” şi SF-ul care ne făcea (şi mai) visători “Planeta giganţilor”.

Aşa că pentru turneul final, din care urmau să se televizeze cite două meciuri în faza grupelor (al doilea la o oră foarte tîrzie), tata a aranjat cu un prieten să ne primească, un coleg de serviciu care locuia în blocul de vizavi. Un tip cumsecade, ungur, turnător de meserie (turnător pe bune, în metal). Îmi amintesc asta pentru că omul avea şi el doi băieţi de vîrsta noastră şi ne confecţionase tuturor nişte pistoale Colt din aluminiu cu care mimam la joacă duelurile din westernurile-spaghetti ale vremii, în care încercam să reproducem inclusiv coloana sonoră, fluierînd melodiile alea superbe ale lui Morricone, care ne dădeau fiori la cinema în timp ce Giuliano Gemma îşi dezmorţea degetele pregătindu-se să-l înfrunte pe ăla rău. (…)”

Mai încolo vorbește și despre fotbal. Serios!

UPDATE: deja cînd mi-o iau în minutul 81 mi se pare că am avut noroc 😀 (nota bene: observați, vă rog, că în toate cazurile am pierdut nu doar în ultimele minute, ci și pe ultimul meci rămas pe bilet. Deja cred că se va îndrăgosti Mila Kunis de mine, numai așa s-ar putea echilibra situația).

Eu promit să nu mai pariez în viața mea și să aștept norocul din dragoste.

Exemplul 1:

Desfășurarea scorului la meciul cu roșu:

12. Minute, Goal to Score 0:1 by Goal Scorer L. Refaelov
14. Minute, Goal to Score 0:2 by Goal Scorer M. Lestienne
45. Minute, Goal to Score 0:3 by Goal Scorer L. Refaelov

64. Minute, Goal to Score 1:3 by Goal Scorer R. Ghoochannejhad
66. Minute, Goal to Score 2:3 by Goal Scorer N. Schouterden
94. Minute, Goal to Score 3:3 by Goal Scorer G. Dufer

În minutul 69 gazdele au avut și un eliminat.

Exemplul 2:

Messi a dat golul de 3-2 în minutul 88.

Exemplul 3:


Scor:

1. Cumperi Kamikaze de la orice chioș de ziare unde nu-i interzisă. => -2,5 RON

2. Deschizi la pagina 31.

3. Afli ce blat se joacă săptămîna asta.

4. Mergi la o casă de pariuri și joci meciul (are cotă cam 1,9)

5. Îți dublezi banii investiți. Cu 100 de lei jucați, ai un bilanț de 190 lei minus 2,5 minus investiția de 100 = 87,5 lei.

Felicitări!

UPDATE (ca de obicei, mai mulți pe stadionul lui Dinamo decît media lor de spectatori): http://youtu.be/UOZvGknDrK4

Nu-mi pasă de desființarea Craiovei lui Mititelu. Oricum, milioanele de suporteri ale Științei nu mai țineau de mult cu un club cu acel nume afiliat la LPF, FRF, ETC. Clubul respectiv a fost, în ultimii ani, un fel de pretext pentru manifestarea unui sentiment mai presus de regulamente, competiții și clasamente. Ocazional, oltenii se mințeau pe ei înșiși că respectiva societate (patronată, de-a lungul istoriei recente, de tot felul de haioși) e mai mult de-atît. Invariabil, sfîrșeau prin a suferi. În aceste condiții, desființarea Universității Craiova vine ca o ușurare. Iată, o grijă mai puțin. Acum suporterii se pot concentra pe adevărata lor pasiune.

Adevărata Știința nu poate muri din simplul motiv că ea este o stare de spirit împărtășită de foarte mulți oameni. E atît de simplu. Craiova este ca Bitălșii, ca Ford T, ca Stanley Kubrick, ca limba latină, ca filmele mute, etc. O piedică minora ca dispariția nu o poate împiedica să existe bine-mersi în continuare. Dumnezeu există pentru că miliarde de oameni cred asta, nu pentru că ar fi cu adevărat un bătrîn bărbos care-și odihnește curul pe un norișor din te-miri-ce suburbie a Universului.

Cu cîteva excepții în lume (!), suporterii altor echipe nu pot înțelege argumentația de mai sus. Îi cred că nu pricep, sincer. Nici eu nu înțeleg de ce nu am putut niciodată să cînt pînă la sfîrșit imnul Craiovei, în timpul meciurilor. Mereu, la o anumită porțiune de imn (mai devreme în cazurile în care îl cîntam cu tot stadionul, mai tîrziu dacă îl cîntam din fața televizorului), mi se punea un nod în gît. Dacă încercam să continui, totuși, îmi dădeau lacrimile. Imposibil de cîntat de la acel punct, credeți-mă. Am convingerea că nici un suporter al Stelei (sau numiți voi o altă echipă românească) nu a simțit asta vreodată. Bine, am fost nedrept cînd am luat Steaua drept exemplu, că ăia nici nu au imn. Revenind, asta înseamnă să ții cu o echipă de fotbal. Să plîngi cînd îi cînți imnul și nici măcar să nu înțelegi de ce ți se întîmplă asta. Așa ceva nu se poate dezafilia.

Încercați și voi, uite. Dacă puteți cînta pînă la sfîrșit și credeați pînă acum că țineți cu Craiova, alegeți-vă o altă echipă preferată începînd de azi. Vă va fi ușor, cel puțin veți avea scuza că Știința nu mai există:

Turnați aici.

Update 2: Avem și bilete de azi fără suflet, nu vă faceți probleme:

Update: am verificat cu ajutorul colegului Smeada și se pare că pe acest meci s-a pariat, într-adevăr, intens. Cam de 10 ori mai mult decît pe un meci obișnuit. Dacă pînă azi s-a jucat mai mult 2 sau X2, azi s-a mers masiv pe 1. De altfel, cota Craiovei a început să scadă (deja e 2,05 la GB). Încă un indiciu că băieții deștepți au așteptat pînă azi, să prindă cotă bună la Craiova, și-apoi au mizat sume mari pe gazde. Deci hai că aproape-i băturăm și pe ăștia!

– pentru că Prosportul a dat știre mare cu titlul ”Pariorii vor să se îmbogățească pe spatele Craiovei” (a stat prima pe site ore bune, duminică seara), sugerînd că Brăneștiul nu va pierde la Craiova. Ca urmare, cota Craiovei a crescut foarte mult, semn că toți botaniștii au mizat pe Brănești. La Gamebookers, de exemplu, a ajuns de la 1,80 (ieri seară) la 2,10 (azi-dimineață). Și, în general, la toate casele a crescut cu aproximativ 0,3. În mod normal, asta ar însemna că Brăneștiul e favorită și că nu va pierde. Dar implicarea presei în afacere mă face să cred că, dimpotrivă, se urmărește creșterea artificială a cotei Craiovei, pentru ca niște băieți deștepți să cîștige mai mult, pariind pe gazde la o cotă mai bună.

– pentru că Brăneștiul joacă prost în deplasare;

– pentru că, în ciuda plecărilor, Craiova tot are lot mai bun ca Brăneștiul;

– pentru că în tur a cîștigat Victoria, iar la noi în campionat se obișnuieiște ca echipele astea de mîna a doua să-și împartă frățește punctele.

– pentru că meciul se joacă luni, iar luni de obicei sînt programate blaturile. Dacă chiar e blat, probabil va fi unul în favoarea Craiovei. Apropo… Brăneștiul, această ciudățenie a naturii, a jucat fix ȘAPTE meciuri lunea în campionatul ăsta. Dintre meciurile jucate de Brănești lunea aș aminti ordinarele: 0-2 la CFR Cluj, 1-2 la Steaua, 2-4 acasă cu Dinamo și 0-1 la Bistrița.

Dacă așteptați pînă puțin înainte de meci, aveți toate șansele să prindeți o cotă de 2,30 pe Craiova. Ar merge un 100 de RON pe Știința, doar ca să le dăm peste nas muiștilor ăștia de la Prosport & caselor de pariuri.

Pagina următoare »