Stiri de can(can)al


J1 și J2 au pierdut toată seara. J3 și J4 erau pe plus. J1 rămîne cu un singur jeton la masa de patru (pornise cu vreo 50).

J4: Ar fi culmea să cîștigi jocul ăsta! (rîde)

J1: Bă, dacă-l cîștig, mă arunc pe geam! (n.r. – eram la etajul 1)

 

J2 (și el pierduse toată seara): Bă, eu mă arunc pe geam dacă îmi dați un milion fiecare!

Ăilalți rîd.

J2 (văzînd că n-avem de gînd să-i dăm un milion fiecare): Bine, mă, sar și dacă-mi dați 500.000…

 

J1: Eu, dacă-mi dați un milion fiecare, sar de pe bloc!

Ăilalți rîd iar.

 

J2: Haideți, mă, să-i dăm cîte un milion, că oricum îi recuperăm dup-aia… Și îi luăm și pe ăia pe care-i mai are la el!

Era o zi urîtă în Rai. Ploaia făcuse nămol printre răsadurile de flori și era un frig să nu ții un înger afară din casă, că-i îngheață asexu’. Nici un cetățean din Rai nu avea chef să-și facă treaba și toate magazinele erau închise, iar fecioarele de la spălătoria auto își acoperiseră sînii pentru prima dată în anul acela. Dumnezeu însuși stătea pe internet, pe Wikipedia, ca să afle ce înseamnă unele lucruri pe care n-avea de unde să le știe, pentru că nu le inventase el, ca ”shaorma”, ”golden shower” sau ”Mihai Bendeac”.

La Poartă, Sfîntul Petru se închisese în cașcarabeta lui de paznic, dăduse drumul la un reșou pe bolțar și adormise ascultînd Radio ZU. Continua să plouă tare. Ploua în Rai ca dracu și, pentru că Raiul e între nori, ploua și de sus și de jos, și din stînga și din dreapta. Ploua 3D, ca la mall-ul din țigănia Raiului. Tot Paradisul lîncezea cînd deodată se auzi un zgomot asurzitor și Poarta Raiului fu proiectată cîteva zeci de metri înspre Grădină. În Pragul Raiului apăru Mircea Badea îmbrăcat în Brian Johnson și murmurînd obsesiv și nemelodios niște versuri rock. Sfîntul Petru deschise un pic ușa gheretei și întrebă:

– Cine ești tu?
– Sfîntul Petru mă numesc. Tu chiar ești Mircea Badea?!

Mircea Badea nu-i răspunse. Se mulțumi să pufnească superior pe nas, după care făcu un gest poruncitor cu bicepsul stîng și zise:

– Du-mă la Șeful tău.
– Dar, vai, se intimidă Sfîntul Petru, nu știu dacă se poate, aveți o programare?…
– Du-mă la El sau te bat de te caci pe tine, prietene!

Îngrozit, Sfîntul Petru dădu buzna afară din cabină și-l conduse pe Badea înspre palatul de bun-gust al lui Dumnezeu. Cînd Badea trînti ușa de la biroul lui Dumnezeu, Acesta tocmai își aduna recolta la Farmville. Rușinat că fusese surprins pe Facebook, Dumnezeu își trase mîna la spate și făcu să dispară laptopul cu o privire. Apoi se uită rînjind spre musafirul nepoftit.

– Oau, Mircea Badea, ce onoare! zise Dumnezeu cu voce pițigăiată de copil care tocmai și-a văzut idolul. Să știi că mă uit la toate emisiunile tale! Le zici bine, dom’le! Dar cu Geoană ăla n-am putut face nici măcar eu nimic, îmi pare rău…

Tocmai cînd Dumnezeu se pregătea să lanseze un potop de scuze mai ceva ca pe vremea lui Noe, Mircea Badea ridică o mînă, făcîndu-i semn să tacă.

– Știi de ce am venit aici, nu?
– Păi… Ai murit, nu? își încercă norocul Dumnezeu, puțin speriat la idee că tocmai a insinuat că Mircea Badea a murit de față cu acesta.
– Nu fi prost! Eu nu trebuie să mor ca să ajung aici! Am amenințat un taximetrist cu pistolul cu bile și m-a adus. Inițial nu voia, că mi-a zis că-i traficul nașpa și face o eterniatate pînă aici.
– Și pe mine mă enervează taximetriștii, îi cîntă Dumnezeu repede în strună, deși nu cunoscuse nici un taximetrist, pentru că taximetriștii ajung toți în Iad.
– TACI, PRIETENE! O să-ți spun pentru ce am venit și tu o să mă ajuți!
– Bine, bine, te rog… se fîstîci iar Dumnezeu.
– M-a trimis șeful meu, domnul Voiculescu, să-i iau de la tine un creier, o inimă, ceva curaj și un sfincter.
– Cum adică? Nu te supără, Mircea Badea, dar tu cine crezi că sînt eu?
– Poftim?! Îndrăznești să mă întrebi?! Cum, nu ești Vrăjitorul din Oz?
– Nu, Mircea Badea, EU sînt Dumnezeu, Dumnezeul tău, al tuturor.

Mircea Badea îl privi chiorîș, apoi scuipă în palme și-i arse un upercut în plină barbă. Aparatul dentar al lui Dumnezeu sări cît colo, lîngă un ficus. Pînă ca Dumnezeu să se dezmeticească, Badea îi execută o lovitură înaltă de picior prin întoarcere la nivelul gîtului. Cu răsuflarea tăiată, Dumnezeu se prăbuși horcăind. Impasibil, Badea se așeză cu fundul pe pieptul lui și-l lovi cu cotul în stomac. Exact atunci, în biroul lui Dumnezeu intră Iisus cu două gagici, învîrtind pe deget cheile de la un Aston Martin. [va urma]

Avem o cîrtiță în redacție care a făcut public schimbul nostru de mailuri de după aflarea stenogramelor lui Vântu. M-am supărat un pic, pentru că mailurile chiar sînt pe bune (după cum veți observa) și pentru că acum o să ne omoare spam-ul, că nu s-a cenzurat chiar nimic, nici măcar adresele originale. Dar acum, dacă tot e în văzul tuturor, haideți să vă dau să vă rîdeți și voi.

(povestea, pe scurt, în convorbirea cu Vântu, Doru Bușcu – fostul nostru șef de la Cațavencu – susține că are un spion în redacția Kamikaze. În acel schimb de mailuri încercăm să-l identificăm).

Intrați aici ca să le citiți.

Ai fost un copil prost? Nu ți-a spus nimeni c-ar trebui să citești cărți? Ți-ai irosit copilăria și adolescența cu jocuri stupide și drame neînsemnate? ”Adevărul Trist” este aici pentru tine și îți oferă senzaționala colecție de literatură de recuperare ”Adevărul e că ești un dobitoc”. ”Adevărul e că ești un dobitoc” îți aduce în casă ceea ce ar fi trebuit să fie cărțile copilăriei tale, dacă n-ai fi fost un copil idiot și mediocru care nu știa ce-i aia literatură și recent s-a transformat într-un adult nefericit.

Ai ratat absolut toate cărțile pînă la vîrsta de 28 de ani? Noi îți venim în întîmpinare cu titluri care pînă și ție îți sună familiar. Și cea mai bună parte din campania noastră este că nu trebuie să citești cărțile pe care o să ți le vindem pe nimic. E suficient să le cumperi, ca să te vadă lumea cu ele pe stradă și ulterior să le spui prietenilor așa, ca din întîmplare, că ai mai cumpărat o carte din colecția ”Adevărul este că ești un dobitoc”. Și ei te vor întreba ce carte și tu vei spune ”Nu știu, Amintiri din copilărie sau gen, e pe verde…”. De altfel, pentru o asortare plăcută a bibliotecii dumneavoastră, cărțile noastre au toate coperte mișto, lucioase și mereu verzi, numai bune de proptit în rafturi și uitat acolo.

Noi nu vrem să te mințim ca alți piariști. Acum ai floci la cur, e mult prea tîrziu să mai citești Jules Verne, Cei trei muschetari, Aventurile lui Tom Sawyer, Robinson Crusoe, Madame Bovary, Pădurea spînzuraților, Moromeții și celelalte cărți din colecția ”Adevărul e că ești un dobitoc”. Dar poți să te minți pe tine însuți, plus pe apropiați, că ai făcut-o. Dincolo de utilitatea lor imediată (poți stabiliza mese cu ele, poți omorî gîndaci sau înveli senvișuri în pagini), cărțile din colecția noastră acționează direct și pozitiv asupra stimei de sine. ”Adevărul e că ești un dobitoc” îți oferă șansa unică în viață de a te transforma cu doar cîteva zeci de lei dintr-un idiot inutil într-un idiot inutil CARE ARE NIȘTE CĂRȚI. Diferența poate părea minoră, dar e decisivă pentru că îți asigură o bază solidă pentru impostură. Relaxează-te! Nu trebuie să știe toată lumea că n-ai citit o carte în viața ta. Cu ”Adevărul e că ești un dobitoc” ai ocazia să demonstrezi că ai cărți, apoi să invoci argumentul implacabil: ”și de ce ar avea cineva cărți, dacă nu le-ar citi?!”. Nimeni nu te va mai suspecta că n-ai citit vreodată altceva în afară de tabloide și etichete de semințe.

Ca să vă fie mai ușor, nici nu am mai scris pe coperte titlurile cărților din colecție, pentru că sînt irelevante și riscă să te confuzeze. Special pentru dumneavoastră, ne vom mulțumi să le numerotăm. Așadar, săptămîna asta fiind a patra de campanie, ”Adevărul Trist” vă oferă romanul ”4”, de celebrul autor ”Al Patrulea”, o fabuloasă cartografie a psihicului afectat de drama primul război mondial sau gen. Cumpărați romanul 4 și nu uitați: săptămîna viitoare, SURPRIZĂ!!! Urmează romanul 5, tot pe verde, despre o curvă neîmplinită care vrea să plece de la țară și să se fută cu toți bărbații cu pantofi în picioare și veceu în casă!

Hahahahaha! Întrerupem programul obișnuit de un post pe zi pentru o știre de cea mai ultimă oră: tocmai l-am auzit pe ziaristul preferat al cocalarilor, Mihai Morar, spunînd că și-a impresionat nevasta ducînd-o la un concert de vioară la prima întîlnire și că remarcă prima oară la o femeie GLEZNELE. Hahahahaha! E drept că și noi, bărbații normali, care ascultăm concerte de vioară doar dacă are lăutarii și vioară, lîngă acordion și țambal, remarcăm gleznele la prima întîlnire, dar cu condiția să fie în dreptul urechilor.

Ceea ce-mi amintește că voi scrie un post în seara asta despre cum nu fac femeile decît anumite chestii în pat. Nici o femeie nu face TOATE chestiile în pat, ceea ce mi se pare foarte incorect, pentru că un bărbat face TOATE chestiile în pat, atîta timp cît nu implică chestii care i se introduc în anus. Și sînt unii cărora nici măcar această restricție nu li se aplică.

Păi, ori sîntem misogini, ori nu mai sîntem?

Pentru că rivalii lor de la Gazetă au rămas repetenți la limba română și anul acesta, habarniștii de la Prosport s-au gîndit că-i cazul s-o dea și ei în gramatică hollywoodiană cu influențe de București.

Rugăm anglofilii să nu se sesizeze. Nu e nici o greșeală în titlul celor de la Prosport. Explicația e simplă: pentru că se poartă să scoți ediția de print laolaltă cu niște cărți sau filme, doar-doar vinzi 6234 de exemplare în loc de 4790, Prosportul a vrut să iasă săptămîna asta cu ceva tare, de la Hollywood. Dar, cum n-a avut bani să ia un original, s-au mulțumit cu versiunea chinezească a filmului ”Too Fast, Too Furious”, intitulată, desigur: ”A repede, a furios”.

Zidarii și instalatorii care scriu pentru Gazeta Sporturilor au comis-o din nou. Uite-acuș moare presa pe print și ei tot n-au învățat să pună virgulele și i-urile.

Întreb și aici ce tot repet prin Kamikaze de vreo 15 numere încoa, în pagina 11 (aia cu chestii de la televizor): oare Ilinca Vandici are țîțe mari sau dimpotrivă, Ilinca Vandici n-are țîțe mari? Mă bîntuie dilema asta. E prima femeie pe care o văd și de care nu știu sigur dacă are țîțe uriașe, dacă le are medii, mici sau dacă n-are deloc. Sau, în cazul în care le are de mărimi diferite, dacă are una mare și una mică sau una medie și una deloc, ca Laura Andreșan!!!

Știu mulți oameni care verifică pariurile cu Wikipedia. De fapt, să fim serioși, toți considerăm Wikipedia ca fiind infailibilă, deși majoritatea știm că oricine poate scrie pe ea. De exemplu, eu am căutat pe Google cuvîntul ”cunilingus”. L-am auzit menționat într-o discuție și mi-am zis ”Oau, ce cuvînt interesant! Cred că-i în latină! Aș putea să-l învăț și să-l arunc în discuții intelectuale din cînd în cînd, că sună filosofic.” Unul dintre primele site-uri afișate a fost Wikipedia. Bineînțeles că am clickuit fix acolo. Wikipedia trebuie să știe mai multe despre cunilingus decît Cezar însuși, mi-am zis. Iată ce-am găsit:

Deci, ce-i drept, am aflat ce era cel mai important: cunilingus = ești impotent = dai limbi = rîd băieții de tine. Dar nu asta voiam să remarc (sper că ați observat sarcasmul din egalitatea aia, fetelor). Dimpotrivă. Voiam să spun că acest text pare scris de un misogin idiot și care, de fapt, nu prea știe ce-i ăla cunilingusul. Cum adică ”este similar cu felația”? Nu știu ce să zic, n-am făcut multe felații la viața mea, dar mă îndoiesc că se aseamănă chiar și pe departe cu limbile. Putea să spună că e similar cu linsu pe coaie, doar că nu știu dacă există un termen științific pentru asta. (Chiar, voi știți vreunul?)

În al doilea rînd, ce-i stupizenia asta – să explici o tehnică sexuală recurgînd la comparația cu echivalentul ei aplicat la sexul opus? Adică autorul a avut impresia că dacă o numește direct ”sex oral făcut de bărbat femeii” poate să mă încurce? S-a temut ca nu cumva să mă gîndesc ”Hmm, oare ce vrea să spună ăsta? Oare vrea să spună că să sug pula la femee?!”.

În fine, în al treilea rînd, partea cu igiena trădează niște experiențe absolut traumatizante ale domnului de la Wikipedia. Plus că pare aruncată așa în text, nu? Bla-bla-bla felație bla-bla-bla… Bla-bla nimic rușinos bla… Igiena e pe primul loc!!!” Te și sperie! Hait! Și pe locul doi, probabil, e epilatul brazilian. Și ce, mă, fără igienă ce-are, fraiere? Puțin gust sărat n-a făcut rău nimănui. Vorba unui coleg: ”Să fie tip dodoașcă, cît să rețină un pic de urină…”

O să continuu să mă încred în datele furnizate de Wikipedia în domenii care-mi sînt complet străine, ca istoria sau biologia. Așa cum bieții istorici și biologi (toți virgini) se vor încrede în ea în ceea ce privește sexul.

PS – rămîne, desigur, varianta în care textul e o glumă și mă fac de căcat. Caz în care nimeni nu va pomeni nimic despre asta, or else…

Înainte de toate, vreau să trageți aer în piept. Nu glumesc. Poate v-ați obișnuit ca pe blogul ăsta să găsiți subiecte frivole, tratate superficial, dar de data asta lucrurile sînt serioase. Ceea ce veți vedea vă va zgudui lumea așa cum o știți. Imaginile sînt atît de cutremurătoare încît nu le recomand, dacă nu aveți cel puțin 25 de ani sau dacă sînteți virgini. Este o premieră mondială care a revoluționat biologia, religia și etica, așa cum le știm. Dumnezeu Însuși va fi pus la îndoială odată ce voi face publice aceste poze. Personal, sînt răvășit. De cînd le-am făcut, nu mai pot să dorm. Imaginea respectivă mă urmărește ca un blestem și probabil mă voi sinucide în cel mult trei ore.  De aceea vă implor: nu apăsați pe continuare! Dacă țineți la sănătatea și, în ultimă instanță, la viața voastră, nu vă uitați la aceste poze! Adio! (mai mult…)

« Pagina anterioarăPagina următoare »