Miercuri, cu Academia Caţavencu, primiţi şi un ghid cu peste 50 de locuri unde puteţi mînca, mai bine sau mai rău, în ţară. Ca să vă încălzesc pînă atunci, vă fac poftă cu o cronică de cantină mizeră:

Dacă eşti în centrul Bucureştiului, ţi-e foame şi n-ai bani, întoarce-te acasă, în Moldova. Dacă n-ai bani nici să pleci acasă, dar pîrdalnica de foame încă îţi dă ghes, mergi spre magazinul Unirea. În drum, vei descoperi cîţiva cerşetori orbi pe care poţi să-i jefuieşti relativ uşor. Cînd ajungi în dreptul Bisericii Sfîntul Gheorghe, fă-ţi o cruce. Nu te va ajuta cu nimic la judecata de apoi, dar aşa e politicos. Deja eşti în apropierea cantinei despre care voi vorbi. Dacă încă n-ai strîns măcar 20 de RON, intră în biserică şi cere pe cineva să te îndrume către cutia milei.

În fine, cînd ai umplut buzunarele cu mărunţiş, ia-o uşurel pe lîngă biserică, prin dreapta. Nu te sfii să păşeşti direct pe liniile de tramvai. Eşti în Bucureşti, aici tramvaiele sînt tratate de participanţii la trafic ca şi cînd n-ar exista în Codul Rutier. Imediat, de pe o uliţă din dreapta, te vor izbi două mirosuri. Unul de mîncare, celălalt de minoritar fără acces la apă curentă. Nu este o întîmplare. Deşi nu este tocmai ieftină, cantina de la Sf. Gheorghe este preferata acestei categorii de cetăţeni.

Dacă nu sînteţi rasişti şi nu discriminaţi nici oamenii nespălaţi, aşezaţi-vă la coadă. Oferta este destul de variată. În ciuda numelui, cantina de la Sf. Gheorghe nu are carne de balaur. În rest, găsiţi carne de porc, de pui, două feluri de peşte, sarmale, varză călită, mazăre, tocăniţe, mîncare pentru vegetarieni şi cîteva tipuri de ciorbă. Toate, însă, atît de sărate încît ai impresia că nişte clienţi ca aceia pe care îi vezi în faţa ta s-au spălat în sosuri. Dar nu vă speriaţi. Nu cred că se întîmplă aşa. Explicaţia gustului sărat este, cel mai probabil, una mult mai umană: mîncarea e cam veche, iar sarea o conservă şi-i mai elimină din gustul de hoit. Dacă vă luaţi o ciorbă, un fel doi cu salată şi ceva de băut, nu vă speriaţi că vi se va cere să scoateţi din buzunar vreo 25 de RON. Speriaţi-vă doar pe drumul către casă, la gîndul că de banii ăia puteţi mînca la un restaurant unde aţi evita statul la coadă, deci şi posibilitatea reală ca o ţigancă supraponderală să se scarpine la organul genital în faţa voastră. Dacă aveţi noroc, doar prin fustă.

Bai, v-am invatat prost, cu un post pe zi. Si nu pot. Pentru ca, oricat de ciudat ar suna, am si eu un job, nu sunt un loser frecator de pula ca multi dintre voi. Uite, de exemplu, acum m-am facut editorialist. Pe site-ul Catavencu. E de cacat sa fii editorialist pe un site, ce-i drept. Asta te face un fel de blogar cu stapan. Dar, totusi, e Catavencu, si asta ma mai salveaza in ochii vostri miopi, dar deosebit de critici. Cica trebuie sa scriu in fiecare joi un material de opinie. Ceea ce-i bine, pentru ca mie imi vin opiniile fix miercuri, dupa meci si cinci beri. Atat de magulit am fost de propunere, incat am dat cea mai urata, deci cea mai artistica poza a mea pentru rubrica. Ca asa fac editorialistii, nu stiu daca ati observat. Isi pun poza langa articol, sa vada lumea capul limpede al autorului si sa stie unde sa scuipe. Pe a mea o puteti vedea aici: http://catavencu.ro/the_beatles_doors_si_queen_cinta_la_bucuresti-9749.html (poza, ca textul nu vi-l recomand. Da’ deloc!)

Am fost la Ploieşti cu colegii Bărbosu şi Turosu să facem un reportaj cu nişte popi curvari. Da’ n-am găsit popii curvari. Aşa că am trecut la planul B: un reportaj cu suporterii lu’ Petrolul. Da’ n-am găsit suporterii lu’ Petrolul. Noroc că instinctul nostru jurnalistic (materializat în vocea unui ziarist local care ne-a recomandat să mergem acolo) ne-a trimis la hipodromul Ploieşti. Nu, hipodromul nu este o boală. Hipodromul e o arenă pe care se desfăşoară curse de cai. Dacă nu ştiaţi asta, nu sînteţi decît pe jumătate proşti. Cealaltă jumătate e de la ei. Adică de la noi, care avem un singur hipodrom în ţară, şi ăla în paragină.

Soarele bate frumos la apus pe hipodromul din Ploieşti. În lumina roşiatică, buruienile care îl înconjoară capătă valenţe de pădure ecuatorială. Una rară şi urîtă, ce-i drept, dar merge, la paralela patruşcinci. Razele peste măsură de politicoase îi fac complimente chiar şi ruinei care odată era tribuna hipodromului. Îi ghiceşti o frumuseţe trecută aşa cum ghiceşti că sub o namilă de 100 de kile care stă zilnic în faţa blocului şi sparge seminţe se ascundea odată o femeie mişto, bună de pulă. Noroc cu femeile astea , că scrisei pîn-acu’ de ziceaţi că-s Calistrat Hogaş. Ia să mai încercăm cu un paragraf…

La hipodromul din Ploieşti nu mai sînt curse, dar sînt cai. Mulţi cai frumoşi, nu doar şasă. Şi cîţiva ponei. Ponei am mai văzut la mare, cînd eram mic şi mizantrop. Chiar am făcut poze pe o poneică. Nu mi-a plăcut. Poneii sînt cam la fel de frumoşi faţă de fraţii lor mai mari cum sînt piticii faţă de oameni. De cai, însă, m-am îndrăgostit la prima vedere. Prima vedere cînd nu-s înhămaţi la o căruţă plină cu frigidere stricate şi capace de canal, adică. Eu n-am avut cai cînd eram mic, la nici una din cele trei „ţări”. Aşa că mi-a rămas o bucurie de aia de copil încă neconsumată: să mîngîi un cal (cine face vreo glumă cu „mîngîie-l şi pe-al meu” o încasează!). Mi-am trăit-o din plin săptămîna trecută, cînd am mîngîiat nu unul, ci cel puţin şasă cai superbi. Sincer să fiu, n-am întîlnit încă femeia căreia să-i spun sincer, fără urme de îndoială în glas şi fără să pufnesc ulterior în rîs: „ce ochi frumoşi ai!”. În schimb, am întîlnit la Ploieşti mai mulţi cai cărora le-aş fi zis-o, dacă nu aş fi fost înconjurat de oameni. Mă întreb ce sex aveau caii ăia cu ochi atît de frumoşi. Cred că erau iepe, ce dracu’, doar n-oi fi homosexual!…

PS – un prim filmuleţ de la hipodrom, aici: http://catavencu.ro/ulise_si_caii-9652.html. Staţi pe-acolo pe site, că urmează şi al doilea, cu mai mulţi cai şi mai puţini ţigani.

Joi (mîine), la ora 16, pe terenul sintetic de lîngă patinoarul Mihai Flamaropol (bd. Basarabiei), se va disputa un meci de fotbal de larg interes pentru mai multe categorii de oameni, după cum urmează: moşii senili care citesc Caţavencu din ’90, chibiţii microbişti care nu ratează nimic din fenomen, pizdele intelectuale care se umectează la Tetelu şi, categoric în ultimul rînd, melomanii iubitori de mari şlagăragii ca Adrian Enache, Aurelian Temişan sau Alb şi Negru. Ah, era să uit! La artişti, va juca şi Dani Oţil. Deci pot veni la meci şi cei 300.000 de cititori Libertatea, ca să-l vadă plîngînd la pauză de dorul Mihaelei. Dacă de majorări n-am avut parte vara asta (din contra), sperăm măcar la nişte majorete.

Aveţi un super-filmuleţ de promovare a meciului pe Caţavencu punct Ro, mai precis aici:  http://catavencu.ro/nationala_artistilor_vs_nightmare_team_ul_catavencu-8983.html

Hai să facem împreună o casetă la Caţavencu. Poftim?! A! Caţavencu e săptămînalul ăla de umor ai căror cititori sînt mai inteligenţi decît ai concurenţei. Logic, are din ce în ce mai puţini. Cititori, adică. Iar o „casetă” este o chestie portocalie de pe marginea paginii în care o ştire este completată cu o poantă. Un fel de banc. Printre altele, cinci băieţi de la Caţavencu trebuie să facă cel puţin patru bancuri de astea pe săptămînă. Unul dintre ăia cinci sînt eu. Imaginaţi-vă, deci, că e duminică după-amiază, soarele bate molcom şi enervant în monitor şi trebuie să fiţi amuzanţi. La ora 16... 18… hai, 20, trebuie predate textele. Cauţi ştirea, dai poanta. Special pentru voi, azi, mai multe poante la aceeaşi ştire. Spuneţi şi voi care vă place. Sau spuneţi ce vă trece prin cap, plm…

Cei cinci marinari români de la bordul remorcherului Buccaneer, capturat la 11 aprilie de piraţii somalezi, au fost transferaţi la ţărm, dar continuă să fie ostatici.

Gluma 1: Asta cel puţin pînă piraţii îşi vor recupera oala mare de ciorbă pe care au împrumutat-o tribului m’Popescu, de la doi.

Gluma 2: Cu ocazia asta, marinarii români vor inaugura un nou strigăt de avertisment, cînd unul din ei e in pericol: „om la supă!”

Gluma 3: Cel mai periculos pentru marinarii români ar fi sa se enerveze. O înjurătură ca „mînca-ne-aţi pula” ar putea fi greşit interpretată de răpitori.

Gluma 4: După cină, doamna ministru Udrea ar putea să lanseze o nouă campanie de promovare a României în lume, cu sloganul: „Românii sunt oameni buni” (semnat: piraţii somalezi)

Gluma 5: Singura şansă de scăpare a marinarilor români ar fi să bată briza puţintel mai tare, ca să-i împrăştie pe teroriştii somalezi spre continent.

Acum ghiciţi care dintre glume a fost publicată şi cîştigaţi dreptul de a face o casetă pentru numărul viitor (o să am eu grijă să vă intre).

A fost odată un om cu bani mulţi şi minte puţină. Întîmplător, omul acesta trăia într-o ţară în care acestea erau cele două calităţi care te puteau face foarte popular. Iar să fii foarte popular pe acele meleaguri însemna să apari cît mai mult la televizor. Destinul a făcut ca apariţiile televizate ale omului să fie gustate de public. Omul şi-a dat atunci seama că întreg Universul conspira pentru succesul lui şi a citit o carte. Şi televiziunile din ţara cea ciudată s-au bucurat. Iar omul a înţeles imediat că, orice ar face, se va vedea la televizor.

Şi aşa a fost timp de 153 de ani, în ultimii 48 omul nostru fiind singura fiinţă care a apărut la televizor în ţinut. Prezenta ştiri despre el, modera emisiuni la care se invita pe el însuşi şi juca în toate filmele. Lumea nu se mai sătura de el, iar patronii de trusturi de presă făceau mulţi bani. În al 154-lea an, la ora şapte, omul a apărut în direct pe toate posturile TV şi a spus că s-a săturat să mai apară la televizor şi că se va retrage în palatul său ca să mai citească o carte. Vreme de douăzeci de zile, în ţară nu s-a întîmplat nimic. Un turist chiar şi-a dat cu părerea că timpul în acel loc se oprise. În a douăzeci şi una zi, omul s-a răzgîndit şi lucrurile au reintrat în normal.

Între timp, pe planeta noastră, o ţară cu mult mai normală sărbătoreşte ziua de naştere a unui om mult mai decent: Gigi Becali.

Apropo, aveţi un „purpuriu” cu cîteva numere de circ ale lui Becali, aici: http://catavencu.ro/best_off_gigi_becali-8618.html

Băi, fiţi atenţi, că vă sparg. Noi avem în fiecare vineri, pe site-ul Caţavencu, un supliment de weekend foarte mişto. Mai ales partea cu recomandările de filme din el, care-i şi mişto şi utilă la acelaşi preţ. Da’ nu ştie fraierii să se descurce (că e ceva mai ascuns pe site) şi nu prea face vizualizări. Am băgat cronici cu muie, cu pulă-n pizdă, le-am făcut pe actriţe vaci grase, şi tot nimic. În ediţia asta, de exemplu, am vorbit despre guvernator, despre cum ne-ar sta mie şi lui Bendeac poponari, despre ce i-aş face lui Liv Tyler şi despre povestioarele stupide pe care le compuneam eu în liceu. Dacă rataţi Caţavencu de weekend săptămîna asta, sunteţi nişte rataţi. Daţi click aici:

http://catavencu.ro/filme_la_cinema_si_la_tv_in_weekend-8103.html