Zinedine Zidane s-a născut la Marseille, în 1972, fiind cel mai mic din cei 5 copii ai unei familii foarte sărace de emigranţi algerieni. Acum câţiva ani l-am auzit povestind, într-un interviu, cât de importantă a fost pentru el ziua în care a câştigat primii săi bani din fotbal. Avea 17 ani şi a primit o sumă infimă, dar care lui i se părea o avere. Şi-a cumpărat o pereche de blugi, prima pereche de blugi din viaţa lui (până atunci nu îşi permisese), iar restul de bani i-a dat mamei sale. Spunea chiar că, mult timp după aceea, s-a simţit foarte vinovat că-şi cumpărase blugii, în loc să-i dea întreaga sumă mamei. M-a impresionat atât de mult povestea încât „primul salariu” a devenit şi pentru mine o „bornă” importantă, cam cum e prima vodcă din viaţa unui tânăr rus, prima vânătoare a unui adolescent din tribul pulifricki sau prima (şi ultima, dacă totul decurge conform planului) circumcizie a unui evreu. O să-mi fac, aşadar o listă cu chestiile pe care îmi propun să le cumpăr la sfârşitul lunii, din primul salariu câştigat cu sudoarea minţii:
– jucării şi dulciuri pentru Oana, vecina mea de 6 ani care speră mereu că-i voi aduce ceva de la Bucureşti când vin (şi câteodată chiar mi se întâmplă);
– ceva pentru Bubu, căţelul meu, care trece prin ceea ce aş putea numi o perioadă critică în viaţa oricărui mascul, cea post-castrare. O să mă interesez dacă se găseşte pe undeva o proteză de testicule care măcar să-i menţină măcar demnitatea intactă (dacă erecţia nu se mai poate);
– cadouri pentru ai mei – ceva pentru maşină lu’ tata, orice mamei (că ea se bucură oricum);
– o păturică mare şi pufoasă pentru Alex; şi nişte şireturi turcoaz;
– o scot pe vară-mea la un suc (ca să ştii să nu-ţi faci planuri, Oana);
– câte o bere prietenilor;
– şi, la sfârşit, dacă-mi mai rămân bani, enciclopedia „O mie de cărţi de citit într-o viaţă” pentru mine;
– în fine, pe termen lung mi-am propus să ajung la un meci al României de la Euro (din Elveţia sau Austria) şi neapărat la Liverpool, să beau un ceai pe Penny Lane, să scriu „Andrei fu aici” cu markeru’ pe zidul orfelinatului Strawberry Fields şi să cânt „You’ll Never Walk Alone” pe Anfield Road.
Am zis!
POST EDIT – poate v-aţi prins, cei cu spirit de observaţie mai ascuţit, că Alex a intrat prin efracţie pe contul blogului meu, modificând „o prostioară decorativă pentru Alex” în „o păturică mare şi pufoasă pentru Alex; şi nişte şireturi turcoaz;”. Veeeery funny! Pentru asta primeşti … ta-daaaam: o prostioară decorativă! Iar pentru cei care mai vreţi câte ceva din primul meu salariu, nu ezitaţi şi spuneţi-mi-o, dar, rogu-vă, ÎN COMMENT-URI! Oricum nu vă voi lua nimic, dar măcar îmi faceţi trafic… 😀
noiembrie 14, 2007 at 17:00
Cute. 🙂
noiembrie 15, 2007 at 06:10
„Paturica” – „mare” ?? Hmm… Si, mah, nu ne tot ameninta, dac-ar fi dupa tine, nici un urs din padure n-ar mai avea blana… Deci, first, SHOW ME THE MONEY ! In rest… dragutze intentii, chit ca s-a dus naiba elementul surpriza… Acu’, singura surpriza pe care o mai ai la indemina e sa nu ne-aduci nimic ! :))
noiembrie 15, 2007 at 08:04
Citesc fara sa respir,recitesc…..ma-ntreb de unde atata sensibilitate la 20 de ani….sau ma rog,cati ai? Continua Mantzy,deschide-ne mintea si incalzeste-ne sufletele !
noiembrie 15, 2007 at 08:58
Aaaa… am priceput aluzia cu enciclopedia aia -„O mie de carti de citit intr-o viata”(apropo: cum ar pronunta mamaie „enciclopedie”, daca la paracetamol ii zice „paratacemol”? :D)…
Numai ca enciclopedia n-o sa tina loc de carti! 😉 Iarta-mi „rautacismul”… 🙂
noiembrie 15, 2007 at 09:39
baaai, stati asa! Uitasem ca la sfarsitul lunii e Sf. Andrei! Pai trebuie sa facem chef!! Anulez tot, nu va mai iau nimic. Need money4beer!
22, Nora, dar respira! 🙂
noiembrie 16, 2007 at 10:45
Mdea…
as vrea si eu sa stiu daca ti-ai luat ceva pana acum si cati $ ti-au mai ramas, ca banu’ e ochiul dracului, deci: trebuie sa circule, sa fie cheltuit!
Ah, si eu as vrea niste sireturi pink cu yellow si o paturica k(scuze pt cacofonie) mine de mare si ca Bubu de pufoasa!
😛
februarie 26, 2009 at 08:43
Chiar tu ai zis-o intr-un alt post: traim intr-o epoca fericita, in care s-a inventat berea la bidon de plastic. Deci ai fi avut ocazia sa faci cateva economii si sa nu-i neglijezi macar pe Oana (vecina) si pe parintii tai. Pentru Bubu, saracul, daca ai ramas tot la ideea cu protezele, probabil ca nu ai strans banii nici pana in ziua de azi, avand in vedere cat de scumpe sunt protezele de orice fel. Cum timpul in schimb vindeca orice rana, si cum de-atunci au trecut 1 an si 3 luni, care va sa zica, pentru Bubu au trecut aproape 9 ani cainesti, o fi trecut peste, saracul.
Si pentru domnisoara „Merele, se coc mai greu decat perele”, cu toate ca probabil nu ai sa mai treci pe-aici, pari sa fii la o varsta la care sa stii ca nu se pune virgula intre subiect si predicat. Regula de baza in morfologie daca nu ma insel (sa n-o dau in bara tocmai acum cand o fac si eu pe desteptul). Deci, merele se coc mai greu decat perele! E bine de stiut.