Imi plac foarte tare oamenii aroganti. Pula mea, cum zicea si G.B. Shaw – daca pana la 30 de ani nu iti plac oamenii aroganti, esti un bou. Problema e ca eu nu-s ca toti puletii de pana-n 30. Mie imi plac doar prostii aroganti. Ganditi-va si voi: cand un om inteligent e arogant, ce farmec mai are aroganta? E doar asa, un fel de a cincea roata la caruta. Un idiot arogant, in schimb, e savuros. Ma face sa rad. Imi vine sa tin cu el cand intra in dispute. Ii platesc masa la restaurant. Ii fac cunostinta cu fete. Il recomand prietenilor. Le zic: „ati vazut ce arogant e prostul asta? Nu-i asa ca-i adorabil?” Retardatii aroganti starnesc in mine o simpatie uriasa. Ii iubesc.

De aceea, il iubesc pe Victor Ciutacu. Din lungul lui delir in care se autocaracterizeaza pe blog, citez: „Sunt extraordinar de destept si ingrozitor de arogant. Am si motive: dincolo de faptul ca, indiferent de ce ma apuc, sunt cel mai bun, daca ma uit in spate nu vad altceva decat un mare hau.”

In topul meu, Ciutacu candideaza cu mari sanse nu numai la cel mai prost, ci si la cel mai arogant om pe care l-am vazut vreodata. Se intelege ca il divinizez. Ah, Ciutacule, nu am mai spus asta nimanui, dar visez sa te fut in cur! Moment in care, daca te-ai uita in spate, nu ai mai vedea un mare hau, ci o mare pula.