E un individ ciudat. Dacă n-ar fi atît de enervant, unii l-ar putea găsi interesant. Dacă n-ar fi atît de prost, despre el s-ar putea face un film. Un film despre un om care a ales să trăiască vieţile altora.

În realitate, Daniel Buzdugan a ales să trăiască prin imitaţie nu pentru c-ar fi vreun sociolog dornic să facă un studiu de caz, ci pentru că el e prostul absolut. Şi, mai rău decît atît, e prostul absolut care lucrează în presă. Şi, ŞI MAI RĂU DECÎT ATÎT, e prostul absolut care lucrează în presă (ATENŢIE!) alături de UN ALT prost absolut. Morar îi zice celui de-al doilea. Fiţi foarte prevăzători! Doi proşti absoluţi puşi în aceeaşi încăpere pot avea efecte din cele mai neaşteptate. În România, de exemplu, au audienţă. Ca să definim termenul, în popor (sau poate nu în popor, dar în mintea mea, cel puţin) prostul absolut (prostus perfectus) e acel om complet lipsit de idei originale. Omul căruia dacă îi dai o bucată de plastilină nu va reuşi să facă din ea, oricît ar freca-o, o formă care să nu fi fost deja inventată. Oricît s-ar chinui, îi iese ori o minge, ori un cîine, ori un falus. Abstractul nu există pentru Daniel Buzdugan. Există doar chestii care s-au făcut ori s-au întîmplat deja. Neajutorat intelectual, el găseşte resurse de imaginaţie doar cît să-şi închipuie că acele chestii i s-au întîmplat lui.

Dimineaţa, deci, proştii absoluţi fac o emisiune la un post de radio obscur. Seara de dinainte şi-o petrec scrutînd netul şi unele reviste. De obicei, Academia Caţavencu. A doua zi, dacă sînteţi tîmpiţi şi deschideţi radioul, îi veţi auzi povestind chestii care, la prima ascultare, par întîmplări reale, din vieţile lor. Nu-i credeţi! Cei doi nu sînt suficient de inteligenţi ca să li se întîmple ceva! Toate, fără excepţie, sînt, de fapt, lucruri care s-au întîmplat unor redactori de la Caţavencu sau, mai nou, unor blogări.

Mi s-a întîmplat să-i ascult prima dată pe aceşti doi avortoni acum un an şi ceva, în timp ce mă mutam dintr-o locuinţă-n alta, înghesuit într-un papuc, cu schimbătorul de viteze periculos de aproape de anus. Şoferul papucului era retardat. Nu neapărat din cauza asta, la radioul din maşină mîncau căcat Buzdugan şi Morar. Era o zi frumoasă de miercuri, luna iunie (notă eu: exact ziua în care apare Caţavencu). Buzdugan, cu accentul lui moldovenesc împuţit şi cu vocea piţigăiată de poponar imatur pe care sigur o cunoaşteţi, se apucă să povestească cum a fost el în seara precedentă la un restaurant şi vînzătoarea l-a întrebat dacă are rezervaţie. Am căutat să mă îndepărtez de schimbător şi-am făcut o grimasă, sugerîndu-i şoferului vorbăreţ că vreau să ascult. Nu de alta, dar şi eu fusesem întrebat acelaşi lucru cu cîteva seri înainte pe la Bamboo, unde mă dusesem deghizat în cocalar ca să scriu acest căcat de text în revistă. Buzdugan şi-a continuat relatarea. Era mai-mai să scap cu curul în manetă cînd am auzit că replica pe care Buzdugan i-a dat-o doamnei cu rezervaţiile de la restaurant a fost: „Dar ce, doamnă, noi sîntem indieni?„. Adică EXACT ce-i zisesem şi eu tipei de la Bamboo cu cîteva zile înainte, poantă pe care am repetat-o mîndru în textul publicat linkuit mai sus. A doua zi, cînd, plin de obidă,  m-am plîns la redacţie pentru cele întîmplate, mi s-a rîs în faţă. Am aflat că imbecilii făceau asta de mult. De atunci, am auzit nenumărate cazuri de lucruri scrise în Caţavencu sau pe bloguri care ulterior, ca prin miracol, li s-au întîmplat fie lui Buzdugan, fie lui Morar. Chiar alaltăieri îmi comenta cineva pe blog că l-a auzit pe Buzdugan povestind că a asistat la chestia asta, imediat după ce mi se întîmplase mie.

Acum serios vorbind, cred că ştiu de ce acestor băieţi nu li se întîmplă nimic. Pur şi simplu nu au timp pentru asta. Ce auzim noi la radio e pişat în ploaie. Imediat cum ajung acasă după emisiune, papagalul şi cheliosul sînt preocupaţi să inventeze roata / paratrăznetul / motorul Diesel / focul etc. Apoi, pe la 12, mai scriu ceva la cartea de care s-au apucat acum ceva vreme. Au hotărît în comun să-i spună Război şi pace. Morar, că-i mai ofticos, scrie Război (a se vedea războiul lui cu chelia în care pierde zi de zi teren), iar Buzdugan, că-i mai tăntălău, scrie Pace (în care ar putea povesti farsele aranjate de pupincurist jenibil pe care le face patronului său turnător). După amiaza, Morar face o baie (doar pe corp, că nu se mai spală pe cap de cinci ani de teamă să nu-i cadă şi mai mult păr) şi descoperă cu uimire că nivelul apei se ridică pe măsură ce corpul lui se afundă în cadă. Exact în acelaşi timp, lui Buzdugan îi cade un măr în cap şi sclipitorul moldovean remarcă faptul că acesta a căzut în jos. Amîndoi scriu cîte o lege. Abia seara, cînd se întîlnesc să-şi miroasă unul altuia băşinile şi să se fută niţel în cur, polivalenţii Buzdugan şi Morar sînt prevăzători şi descoperă, în acelaşi timp, penicilina şi prezervativul. Erau ascunse într-un sertar.

Noi am mai încercat să ne batem cu aceste jeguri. A se vedea asta sau asta. Dar am înţeles repede că nu te poţi împotrivi tupeului şi nesimţirii absolute. Aşa că nu ne mai rămîne decît o soluţie din gama Mircea Badea. Deci, dragi cititori de Caţavencu, Pitici Gratis, Simona Tache sau chiar de mine, vă adresez din partea tuturor muncitorilor de la Caţavencu o rugăminte: dacă vă întîlniţi pe stradă cu Buzdugan sau Morar, scuipaţi-i fix între ochi şi fugiţi. Atenţie! Partea cu fugitul e foarte importantă! Amîndoi vor avea tendinţa să vă scuipe şi ei, pentru că vor crede că e o glumă.

PS – în mod absolut excepţional, mă gîndeam recent să-mi fac un abonament Cosmote. Asta pînă am văzut că Buzdugan face reclamă la Cosmote. Acum nu-mi mai fac nici dacă îmi dau un infinit de minute naţionale pe lună şi o obligă pe solista de la DJ Project să fie sclava mea în zilele lucrătoare.