Internet, mandria tarii


Dacă beţi ceva şi vi se face chef să vă exercitaţi libera exprimare, nu vă bazaţi pe site-ul Caţavencu, iar pe contul lor de Facebook nici atît. Şi asta, culmea, nu e din cauza bătrînilor care au rămas, ci din cea a noului admin, care confundă Caţavencu cu blogul personal (pe care taie de mai multă vreme cele mai banale comentarii, nu că ar suferi vreunul din cei zece unici pentru asta). Ca să nu ziceţi că vorbesc aiurea în tramvai, ultimul comentariu care mi-a fost şters a fost acum cîteva ore, de aici: http://www.facebook.com/#!/academiacatavencu?ref=ts Comentariul era, într-adevăr, inacceptabil. Suna aşa: „Mihaie, ai zis bine, bre, nu te mai scuza 😀 ” Din păcate, cenzura de tip nou nu şterge prea eficient (comentariul meu a rămas în mailul celui căruia mă adresam). Mersi, Mihai, apropo. Tot de la Mihai, un comentariu la situaţia creată: „premiantii la roblogfest cu contul de feisbuc cenzureaza pe feisbuc”. Just.

Domnişoara admin este aceeaşi care a încununat, la demisia în bloc a redacţiei, un paradox: a ales ceva avînd o singură variantă – http://mikapana.eu/aleg-sa-raman/#comments. Ocazie cu care mi-a mai cenzurat un comment absolut decent.

update: trimiteți și voi statusuri penibile de pe pereții prietenilor voștri.

Uneori regret că nu sînt prieten pe Facebook cu atîția proști cît mi-aș dori. Alteori îmi propun să șterg din lista de prieteni toți oamenii serioși/decenți/mediocri/deștepți. Părerea lor nu mă prea interesează, recunosc. În schimb, aș putea să citesc statusuri de proști non-stop. Există cărți bune, unele chiar sînt geniale, dar nici cele mai bune nu se compară cu asta. Știți cum plîngea Liam Neeson la sfîrșitul Listei lui Schindler și zicea ”Aș fi putut salva mai mulți, aș fi putut salva mai mulți!…”? Ei, așa plîng și eu cînd, la jumătatea sticlei de bere, termin de citit statusurile proștilor din ziua respectivă: ”Aș fi putut adăuga mai mulți! Aș fi putut adăuga mai mulți!”…  Pentru că fiecare trecere în revistă a statusurilor idioate din ziua respectivă mă pune față-n față cu realitatea crudă: niciodată nu voi putea să am în listă suficienți proști. Mereu vor exista niște cretini ale căror emisii nu le voi citi niciodată și astfel voi fi mai sărac sufletește. Această revelare bruscă a nimicniciei mele pe Facebook mă îngrozește. Și, după fiecare astfel de revelație, mai dau add măcar la 2-3 care, după față sau date personale, promit să fie proști.

Știu, v-am plictisit. Trec la subiect. Iată cel mai tare status de prost din lume (de la o fată din lista mea). Știu, la început pare banc. Dar citiți pînă la capăt, că-i mult mai amuzant de-atît:

O fată şi un tip circulau cu viteza de 100 km/h pe o motocicletă. Fata: Mai încet, mi-e frică. Tipul: Nu, este distractiv. Fata: Nu nu este, te rog! E atât de înfricoşător. Tipul: Atunci spune-mi că mă iubeşti. … … Fata: Te iubesc, încetineşte. Tipul: Acum, îmbrăţişează-mă cât poţi tu de tare * Ea l-a îmbrăţişat * Tipul: Poţi să-mi scoţi casca şi pune-o pe tine, mă deranjează. A doua zi, în ziar: „O motocicletă s-a izbit într-o clădire din cauză că a rămas fără frâne. Două persoane au fost în accident, dar numai una a supravieţuit.” Adevărul era că la jumatatea dumului tipul si-a dat seama că motocicleta nu mai frânează, dar el nu a vrut ca fata să ştie. În schimb, i-a cerut o îmbrăţişare şi să-i spună că îl iubeşte o ultima dată. Apoi, el i-a cedat casca, astfel încât ea va trăi, chiar dacă aceasta însemna că el va muri. Dacă ai face acelaşi lucru pentru persoana iubită, copiază acest text pe peretele tau!

Ați rîs vreodată mai mult? Și, be, observați cum personajele din statusurile proștilor sînt la fel de proști ca ei? De ce mă-sa-n cur a intrat ăla în clădire, dacă nu mai avea frîne? Asta face un om care nu mai are frîne? Se hotărăște că trebuie să oprească urgent într-un zid? Și, desigur, c), cum adică la jumătatea drumului și-a dat seama că nu mai are frîne? Mai există o destinație atunci cînd nu mai ai frîne? Voia să meargă la bancă să schimbe niște bani și, dacă tot nu mai avea frîne, s-a gîndit să încerce să intre pe ușa de la intrare? Și, în fine, de), de ce morții mă-sii nu i-a pus ei casca din prima, dacă o iubea atît?

Știu, și eu sînt prost că comentez asemenea idioțenie. Nu m-am putut abține. Dacă și voi vă iubiți proștii din listă, dați link către acest articol pe wall-ul vostru.

PS – era să uit, redau integral un comentariu de la postul de mai sus:

Pulanpizda DIana: macar de ar mai fi si in realitate asa ca de povesti e plina lumea 🙂

OLE!

Am un telefon vechi, la care se aude foarte prost. Pot să mă înțeleg cu lumea doar în condiții de laborator. Am stupidphone. Nu mi-am dorit smartphone pînă acum și nici nu știu exact ce anume înseamnă și care-i diferența dintre un smartphone și un telefon obișnuit. Dacă m-ar întreba cineva, aș zice că touch screen-ul, dar am impresia că aș spune o mare tîmpenie, așa că sper să nu mă întrebe nimeni niciodată. Totuși, mărturisesc că asist cu fascinație la tot mai desele discuții dintre prietenii mei posesori de smartphone legate de telefoanele lor. Discuții din care nu înțeleg nimic.

– Coae, mă oftic că n-a apărut jailbreak-ul de la *nu-știu-ce*…
– Stai, frate, că eu mi-am luat aigo…
– Toyota? intervin eu timid.

Nu-mi răspund. Privesc doar în jos, înspre mine, din lumea lor smart și decid că nu merit să fiu acceptat printre ei. După cele trei secunde de priviri compătimitoare însoțite de o tăcere șfichiuitoare, se întorc la discuția despre springboard-uri, ziphone, DFU, geotagging și android. Nici ultima oară cînd am încercat să citesc Patapievici nu am mai auzit atîtea cuvinte pe care să nu le cunosc într-un text atît de condensat.

– Băi, serios acu, chiar nu vreți să vorbim despre fotbal sau femei?

De data asta nici nu se mai uită la mine.

Și atunci mă lovește. Smartphone-ul se numește așa pentru că simpla lui deținere te transformă într-un tip deștept. E la fel cu toate marile descoperiri, mereu se găsesc conservatori ca mine care să li se împotrivească la început și care mereu sînt obligați, în cele din urmă, să se ralieze la curent ca să nu fie ignorați de societate. Credeți că, atunci cînd a apărut internetul, nu s-au găsit blogări care rulau prin blogosferă înainte de această descoperire (Zoso, Ion Iliescu, Oscar Wilde, etc.) care să se fi declarat împotriva unei asemenea enormități? Ce le trebuia lor internet? Ei aveau bloguri și erau poponari (în privința lui Oscar Wilde nu sînt atît de sigur).

Deci ce-mi trebuie mie smartphone? Mie îmi trebuie smart people to talk to. Și, ce-i drept, un telefon cu difuzor intact la care să o fac.

Un dialog care a urmat celui de aici.

Andrei: Asta e, te-ai indragostit de o nasoala.
Nedo: deja m-am dat cu capul de toti peretii ca nu vrea sa ma lase sa-i dau linki. As vrea sa dau timpul inapoi si sa dau delete la toate fazele cand m-am indragostit online ca un pustan de-a opta pe mirc, dar nu am cum. Ma ierti?
Andrei: Dar stii ca e nasoala, nu?
Nedo: da, dar dragostea e oarba, mai ales cand chiar nu te vezi decat la webcam, pe intuneric.
Andrei: Si stii ca minte ca vrea lumea s-o futa, nu?
Nedo: in legatura cu mine nu minte.
Andrei: Stiu, prietene. Dar in legatura cu oamenii normali, care chiar fut…
Nedo: asta e, ce plm sa mai fac, am platit-o ratand inca un an in care puteam sa muncesc.
Andrei: De unde morala
Andrei: Nu te indragosti de nasoale, ca pot sa nu te futa si cu altceva decat cu pizda.
Nedo: ah, pizda!!! :X:X:X:*:*:*

Sînt un cocalar cumpătat. Mă prefac că n-aș fi. Pretind că sînt așa pentru că mă lupt cu cocalarii, în ideea că-i poți învinge doar cu propriile lor arme. Într-adevăr, să postezi pe internet un filmuleț în care tu conduci absolut normal, aproape legal, pe o muzică decentă (prima melodie e mai supărată, a doua e de-a dreptul ghei) și semnalizezi cînd schimbi banda de sens, poate părea un cocălărism real, dar subțire, mascat sub un snobism de tip radio Guerilla. Important e, însă, că în primele trei minute de film nu are loc nici un accident grav și se petrec doar trei încălcări flagrante ale codului rutier. Copiii noștri vor găsi acest film pe internet peste ceva ani (ăia mai conservatori, care încă vor folosi internetul) și vor spune ”Da, dom’le, părinții noștri care conduceau mașini cu roți care mergeau pe pămînt erau niște modele de bună creștere în trafic. Și ia uite prin ce peisaje frumoase mînau!”

Țăranii afoni de la Londra (apare și nasoala de Pink):

Nuntașii de profesie de la Motru, haioși peste măsură:

Eh?

Sînt mîndru de mine. Am un talent să fac oamenii să mă urască. Puteți și voi, e simplu. Trebuie doar să le atrageți deschis și abrupt atenția asupra lucrurilor penibile pe care le fac/spun sau care le plac. De cînd exist pe Facebook, am reușit să enervez destul de mulți oameni (să tot fie peste 30) suficient încît să-mi dea Unfriend și să refuze orice comunicare ulterioară cu mine. Încerc zilnic, dar nu-mi iese mereu. Unii au o toleranță ridicată la miștouri, mna. Ce să le fac? Ăsta cred eu că e rolul meu pe rețelele de socializare. Să fiu un propovăduitor al bunului-simț, al bunului-gust și-al decenței. Și dacă am ajuns eu să spun asta, vă dați seama cam la ce grad a ajuns penibilul despre care vorbim?

Spre exemplu, căscam gura pe pozele unei piariste cu țîțe mari (ca să înțelegeți și de ce căscam gura) pe care am cunoscut-o mai demult. La un moment dat dau peste un set de poze de la mare în care ea și prietenul ei își expuneau mîndri la cameră tatuajele făcute în aceeași zonă anatomică (încheietura mîinii sau glezna, nu mai știu care din punctele astea strategice fusese fericitul ales). Și cel mai grav nu era că își făcuseră tatuaj în același loc, dar părea să fie chiar același tatuaj. Scandalizat de această mostră de inteligență precară, cer lămuriri:

Andrei Mantog: v-ati facut tatuaje care se completeaza unul pe celalalt?
**** ****: nu
**** ****: doar sunt la fel
Andrei Mantog: v-ati facut tatuaje la fel?
**** ****: in oglinda:)
Andrei Mantog: si ce insesamna tatuajele alea?
**** ****: cheia fa
**** ****: si inseamna drgaostea noastra pt muzica

Ați auzit vreodată ceva mai tare? Evident, au urmat niște miștouri cărora nu le mai dau copy/paste și care mi-au atras unfriend-ul. Și acum spuneți că fata nu și-a căutat-o. Cînd ați auzit ultima oară de-un om atît de îndrăgostit de muzică încît să-și facă un tatuaj cu muzica? Demult, știu. Dar STAȚI! Cînd ați auzit ultima oară despre DOI oameni atît de îndrăgostiți de muzică încît să-și facă AMÎNDOI un tatuaj cu muzica? Uaaaaahahahaau!

E muzică, duzilor! Nu trebuie să mergi pînă la a te tatua ca să-ți exprimi atașamentul față de ea, serios. Ei nu îi pasă, pentru că ea e doar muzică. Cît despre noi, oamenii, v-am fi crezut că sînteți melomani dacă ne-ați fi comunicat simplu, pe profilul vostru de Facebook: ”Ne place muzica rău de tot”. OK, ăstora le place foarte mult muzica, am fi zis. Bravo lor! Bine că n-au tatuaje! Dar nu, voi o iubeați atît de tare pe curvă încît v-ați făcut un tatuaj cu ea. Măcar ați futut-o? De fapt, pun pariu că sînteți atît de fraieri încît muzica nu și-a făcut și ea, la schimb, un tatuaj cu voi. Este c-am nimerit-o? Hahahaaaa, suckeeeer!

Pagina următoare »